Un consilier din cadrul Guvernului de la Kiev a declarat, vineri, că forţele armate ale Ucrainei vor trece la contraofensivă în urma victoriilor repurtate recent asupra forţelor ruseşti în jurul Kievului, relatează CNN.
„Trecem la contraatac. Mergem înainte”, a declarat Vadim Denisenko, consilier al ministrului de Interne, la televiziunea ucraineană.
CNN a relatat anterior că forţele ucrainene păreau să fi recucerit teritoriul din jurul micii aşezări Lukianovka, aflată la aproximativ 55 de kilometri est de capitală.
La nord-vestul imediat al Kievului, primarul din Irpin a declarat, pentru CNN, că 80% din oraş este controlat de armata ucraineană, dar a adăugat că localitatea încă se află sub tir susţinut de rachete ruseşti Grad.
„Lupte foarte grele au avut loc în apropiere de Barîşivka [la est], Bucha, Hostomel şi Irpin [toate la nord-vest]. Am reuşit să recucerim destul de mult”, a declarat Denisenko.
Liniile defensive au fost menţinute, a precizat el, cu contraofensive organizate.
„12 tancuri, mai multe avioane, mai mult de 10 unităţi de vehicule blindate şi cel puţin 300 de persoane au fost distruse în ultimele 24 de ore”, a menţionat acesta.
În acelaşi timp, Denisenko a raportat noi lovituri aeriene ruseşti la sud de capitală, în apropiere de Vasylkiv, care se află la aproximativ 30 de kilometri, şi Bila Tserkva, la aproximativ 70 de kilometri.
Potrivit forţelor armate ucrainene, răspunsul Rusiei la înfrângerile sale este de a continua să îşi mărească numărul de trupe în Bielorusia vecină, multe dintre acestea fiind desfăşurate din unităţi din estul Rusiei, titrează THE EPOCHTIMES ROMANIA.