sâmbătă, 27 noiembrie 2021
AcasăLa ziActualitateTrei greșeli prin care ucizi șansa de mic geniu a copilului tău....

Trei greșeli prin care ucizi șansa de mic geniu a copilului tău. INTERVIU cu specialistul în parenting Ionuț Neacșu

Un adult hiperprotectiv va ”desena” un cerc limitativ în jurul copilului și îi va inhiba potențialul, a explicat, într-un interviu acordat PressHUB, Ionuț Neacșu, expert în parenting și asistent social, qualified social worker (n.r. asistent social calificat) pe Departamentul “Copii în Dificultate“ pentru Autoritatea Locală Milton Keynes din Marea Britanie (anterior, timp de șase ani, pentru Autoritatea Buckinghamshire).

Din România, a plecat în 2015, după mulți ani pe care i-a petrecut printre copiii în dificultate, mulți dintre ei, victime ale abuzului și neglijenței, dar, mai ales, după o vastă experiență în sectorul public, la DGASPC Argeș, unde a fost inspector de specialitate și, ulterior, șef al Biroului de Asistență Socială Stradală, dar și în sectorul privat, în câteva ONG-uri sau colaborator pe proiecte structurale cu finanțare europeană.

PressHUB: Ce v-a inspirat cel mai mult din experiența dobândită în domeniul asistenței sociale și al interacțiunii cu copiii?

Ionuţ Neacşu: Sunt asistent social de 20 de ani și tată de mai bine de 10. Dacă au fost cu adevărat lecții valoroase care mi-au redefinit modul în care privesc viața, afirm, fără urmă de îndoială, că aceste lecții au fost învățate de la cei mai buni mentori pe care i-am avut, copiii. E vorba de copii cu care am interrelaționat de-a lungul timpului, cu care m-am intersectat în activitatea profesională sau propriii copii. Lecții valoroase, în sensul de autentice, sincere, impactante pentru ființă.

Am în vedere că suntem nimic mai mult decât ”elevi” sau ”studenți” într-ale vieții, iar în momentul în care încetăm să învățăm și credem că ne-am maturizat suficient, vraja se va rupe, iar căderea noastră în ”realitate” va fi brutală, dramatică și extrem de dureroasă pentru ființă, pentru copilul din noi, cel căruia îi vom frânge aripile.  

“Pentru copii, <<mâine>> nu există”

Nu vă întrebăm ce i-ați invățat pe copiii aceștia, că intuim, dar am vrea să știm ce ați învățat de la cei pe care i-ați ajutat?

De la mentorii mei, copiii, am învățat să trăiesc în prezent. Pentru copii, ”mâine” nu există; există doar un prezent continuu și o bucurie enormă în a explora fiecare clipă. De la ei am învățat să mă bucur de lucruri mărunte care au valoare pentru suflet și fac inima să tresalte; de la ei am învățat să nu îmi fie teamă să explorez necunoscutul, de la ei am aflat cum să învăț prin joc lucruri extrem de complicate; de la ei am învățat să zâmbesc, să fiu curios, să îmi exprim sentimentele fără să mă simt ridicol. De la copii am învățat să nu îmi pese de judecata celorlalți, să iubesc sincer și să pun întrebări permanent. De la ei am învățat să nu-mi fie teamă de eșec pentru că ei nu au noțiunea eșecului, de la ei am învățat să îmi ascult organismul, să mă relaxez și să dorm când mă simt obosit, să râd atunci când se petrece ceva amuzant și să plâng atunci când sentimentele dau pe dinafară. Toate astea le-am învățat de la copii, deși admit că nu am fost, sau nu sunt întotdeauna un elev conștiincios.

”Aceste cuvinte spuse vor face diferența dintre un copil obișnuit și unul extraordinar”

Ce ignorăm noi, adulții – părinți, bunici, tutori – din aceste învățăminte pe care viața ni le livrează gratuit din relația cu copiii?

De prea multe ori uităm că suntem ”elevi în ale vieții” și folosim expresii precum ”Nu știu!”, ”Nu pot!”, ”Nu vreau!”, devenind sabotori ai propriilor vise, îmbrăcând haina adultului responsabil care nu își asumă riscuri și nu vede dincolo de linia de orizont. Ce au în comun toți copiii mentori de la care am putut să învăț și mă las contaminat de entuziasmul și pofta lor de viață? Ce-i conectează pe toți precum un fir de argint nevăzut prin care se transmite o energie vie, o curiozitate cu privire la lume și o bucurie în trăirea fiecărei clipe?

Cuvintele care le dau încredere copiilor sunt acea delimitare dintre a trece prin viață precum un necunoscut sau a atinge sufletele tuturor celor pe care-i întâlnești. Aceste cuvinte spuse de un adult vor face diferența dintre un copil obișnuit și unul extraordinar, dintre a trăi o viață temătoare în zona de confort și magia lumii ce se petrece dincolo de orizont.

“Avem grijă să proiectăm propriile neputințe și frustrări asupra acestor mici genii”

Toți sau cei mai mulți dintre noi am vrea să le dăm aripi copiilor, dar să-i știm totodată în siguranță. Am vrea să-i vedem încrezători, dar ne este teamă să-i lăsăm să riște. Ni-i dorim sus, dar ne temen prea mult să nu-i vedem dărâmați. Ce nu funcționează la acest raționament?

Culmea, tocmai noi adulții din viața copiilor, noi adulții care uităm să fim copii, avem grijă să proiectăm propriile neputințe și frustrări asupra acestor mici genii, tăindu-le aripile și odată cu asta și visele cele mai îndrăznețe. Copilul la vârstele mici, prin natura lui, este liber în expresie, nu se autocenzurează, este liber în explorarea vecinătății spațiului înconjurător, expunându-se uneori la pericole; este încrezător în oameni, deși nu-i cunoaște încă; este debordant de curiozitate și de dorința de a face orice cu riscul de a se răni și nu cunoaște noțiunea de eșec. Se raportează însă, cu fiecare pas pe care-l face, la adultul de lângă el. Tată, mamă, frate sau soră mai mare, bunic, bunică, educator, profesoară, etc. Cere validare cu fiecare pas, privește în jur pentru confirmarea faptului că este pe drumul cel bun.

Care ar fi cele mai frecvente greșeli involuntare pe care le facem față de copiii noștri?

Un adult hiperprotectiv va ”desena” un cerc limitativ în jurul copilului, iar pe viitor acesta nu-și va asuma prea multe riscuri iar succesul așa cum știm cu toții este de cele mai multe ori dincolo de zona de confort. Un adult temător și nesigur va transfera ezitarea lui copilului, iar în timp, acesta va deveni temător în a lua decizii importante în viață. Un adult care va fi excesiv de autoritar, va crea frică prea devreme în copil, iar frica va deveni combustibilul ce-i va alimenta deciziile când va confrunta examenele vieții de adult.  

Eșecul de mai târziu al copilului este de multe ori o amprentă a eșecului părintelui în a da credit și aripi propriului copil. În spatele fiecărui eșec al copilului stă un părinte care i-a spus de prea multe ori ”Nu se poate!”, ”Nu poți!”, ”Nu e pentru tine!”.  

“Va fi bine, copile!”

Ați interacționat cu atâtea mii de copii, i-ați urmărit crescând… Pe unii i-ați văzut deja adulți. Care este secretul celor care au prins aripi, al celor care au reușit?

Tehnologia acestui secol, accesul la informație face ca aproape orice vis să devină, în timp, realitate pentru un copil. Sunt atâtea dovezi, atunci când privim către copiii care au reușit și au spart tiparele mediocrității. Toți spun un singur lucru atunci când sunt întrebați care este secretul reușitei lor, fiecare în parte arată către un adult, sau adulții din spatele lor, cei ce le-au spus: ”Va fi bine, copile! Ai încredere că orice este posibil, ai încredere că vei reuși!”.

Acest adult care îi este aproape (părinte, bunic, bunică, profesor) nu se limitează la cuvinte de încredere și motivație, ci oferă un exemplu prin propria persoană. Copilul este un burete care absoarbe conștient sau inconștient informație, energie de la cei din jur. Până la vârsta de șapte ani el va funcționa de cele mai multe ori pe pilot automat, luând ”de bună” realitatea din jur fără a o chestiona și fără a pune la îndoială autoritatea ”semizeilor” adulți care i-au dat viață.

Acești șapte ani sunt timpul în care fiecare pui de om își asigură o ”temelie a unei case”, la construcția căreia, va contribui și el de acum. Însă, ”proiectul de casă” (și mai ales temelia ei) este creat deja, iar arhitectul care a creat designul, fie al unei căsuțe dărăpănată de două camere întunecate, fie al unui palat sclipitor de cleștar, este părintele care are curajul de a ”investi” încredere și timp de calitate în copil. Sau, poate este părintele care are propriile limitări ce nu-i permit să vadă în marea posibilităților infinite care ne înconjoară.

“Cel mai bun lucru pe care-l puteți face pentru copiii voștri este să vă iubiți”

Ce le spuneți clienților dumneavoastră părinți la prima întâlnire?

Le spun așa: ”Cel mai bun lucru pe care-l puteți face pentru copiii voștri este să vă iubiți, să arătați afecțiune și față de ei și față de voi înșivă în prezența lor”. De regulă, se răspunde cu scepticism, însă eu plusez: ”Aaa, știu, viața devine atât de dificilă, nu aveți repere într-o societate atât plină de pseudovalori, e simplu: priviți, observați la cei mai buni profesori pe care îi aveți în casa voastră, propriii copii! Priviți-i, analizați-i când ei nu vă remarcă și, mai ales, petreceți timp real și de calitate cu ei.”

Dacă ar fi să numiți o lecție învățată în Anglia, care ar fi aceasta?

Punctualitatea și respectarea cuvântului față de clienți, colaboratori, profesioniștii cu care mă intersectez.

Roxana Stancu
Roxana Stancu (REPER MEDIA Argeş) are 20 de ani de experiență în jurnalism. A debutat în anul 2000, în TV, iar de atunci a profesat atât în presa audiovizuală, cât și în cea scrisă (locală și națională).
ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DIN ACEEAȘI CATEGORIE

- Publicitate -spot_img

ULTIMELE ARTICOLE