Tren deraiat la Botoșani

Data:

spot_img

Tren deraiat la Botoșani. Drumul cu trenul până la Iaşi a devenit şi mai dificil pentru botoşăneni. Asta după ce mai bine de jumătate de kilometru de cale ferată a fost distrus de un tren deraiat pe ruta Dorohoi-Iaşi. 

Incidentul a avut loc luni noapte, pe o porţiune de cale ferată cuprinsă între Truşeşti şi Todireni. Deraierea unui vagon din compunerea unui tren de marfă operat de Grup Feroviar Român s-a produs în noaptea de luni spre marți. Personalul feroviar de la Sucursala Regională de Căi Ferate Iași a avizat că la data de 27 noiembrie 2023, la ora 22:00, al 11-lea vagon din compunerea trenului nr. 66952 operat de GFR, remorcat cu LDR DA nr. 249, a deraiat la primul boghiu, de ambele osii.

Citește și Tram-tren, două probleme pentru o soluție de transport

Accidentul feroviar s-a produs la km 76+100, în linie curentă, între stațiile CF Trușești și Todireni. Vagonul de tren deraiat a mers pe o distanță de 600 de metri. Vagonul era încărcat cu cereale. Deraierea a avut loc pe secția de circulație 608 Iași-Dorohoi, linie neinteroperabilă administrată de RC-CF Trans. Personalul de investigare s-a deplasat la locul accidentului. Între timp, călătorii sunt transbordaţi cu autobuzul de la Truşeşti la Todireni şi invers. Ora de preluare a călătorilor de pe traseu este aproximativă cu cea a circulaţiei trenurilor, titrează Monitorul de Botoșani.

Presshub a relatat cum CFR Călători vinde bilete la trenuri anulate și, ulterior, chiar trimite viitorilor călători mesaje în care confirmă că garniturile vor ajunge cu siguranță la destinație. Călătorii continuă să primească mesaje ca și când cursa ar fi în desfășurare, deși trenul nici măcar nu a pornit: „Ne apropiem de București Băneasa. La 15,14 este sosirea programată în București Băneasa”.

CFR Călători vinde bilete la trenuri anulate

Operatorul feroviar de stat CFR Călători vinde bilete la toate trenurile, inclusiv la cele anulate, scrie Club Feroviar. Și, după ce trenul este oficial anulat, călătorii ghinioniști primesc mesaj pe telefon că trenul lor pleacă din stație și, apoi, că se apropie de destinație. Cazul a fost semnalat și probat de către un cititor al site-ului clubferoviar.ro, care, luni dimineață, și-a cumpărat un bilet la trenul R 13197 cu plecare din București Nord la ora 15,06 și sosire la București Băneasa la ora 15,14. Sesizarea se referă la așa-numitul „tren de Dragon”, care circulă între Gara de Nord și Gara Obor, cu trecere pe la Pantelimon Vest, în dreptul complexului comercial Dragonul Roșu. Mai multe, AICI.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Monitorul de Botoșani
Monitorul de Botoșanihttp://www.monitorulbt.ro
Singurul ziar tipărit din județul Botoșani

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Fundația lui Mihai Neșu primește, în premieră, susținere financiară de la CJ Bihor | Bihoreanul

Consilierii județeni din Bihor au aprobat acordarea unei alocații...

12 persoane reţinute în dosarul documentelor de identitate falsificate | Monitorul de Botoșani

Dosarul documentelor de identitate falsificate. 17 persoane sunt investigate...

Primarul Slatinei vrea alianță cu AUR în Consiliu Local | Reporter24

Primarul Slatinei, Mario De Mezzo, a reînnoit invitaţia către...