Anca Alexandrescu, fosta consilieră a lui Liviu Dragnea transformată peste noapte în realizator TV, a scris pe Facebook că nu lucrează pentru un penal deoarece a fost anulată condamnarea patronului ei, Maricel Păcuraru. „Pentru toate javrele care mi-au scris că lucrez pentru „penalul” Maricel Pacuraru! Astăzi tocmai a decis instanța că a făcut pușcarie degeaba și a anulat mandatul de executare a pedepsei!”, arată Alexandrescu.
Fraza conține mai multe neadevăruri. În primul rând, decizia Tribunalului nu spune că Maricel Păcuraru „a făcut pușcărie degeaba”, ci doar că faptele pentru care a fost condamnat au fost dezincriminate în urma unei decizii a Curții Constituționale. În al doilea rând, decizia tribunalului nu este definitivă.
În decembrie 2022, Maricel Păcuraru s-a adresat Tribunalului București cu o cerere care are ca obiect „intervenirea unei legi penale noi” și a solicitat unui judecător să constate că faptele pentru care a fost condamnat au fost dezincriminate. „Constată dezincriminate faptele pentru care s-a dispus condamnarea contestatorului Pâcuraru Marcel la o pedeapsă de 4 ani închisoare sub aspectul infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată”, se arată în decizia tribunalului.
Tot atunci, judecătorul a respins ca neîntemeiată contestaţia la executare formulată de către acelaşi contestator „prin care s-a solicitat să se constate ca dezincriminate si faptele pentru care s-a dispus condamnarea pentru săvârşirea infracţiunilor de spălare de bani”, așa că Păcuraru a rămas cu pedeapsa de 4 ani pentru spălare de bani. Decizia a rămas definitivă în februarie 2023 la Curtea de Apel București.
Al doilea proces pentru a nu plăti paguba de 3 milioane de euro
Mai departe, Maricel Păcuraru a deschis un alt proces, tot la tribunal, în august 2024, cu intenția de a anula mandatul de arestare emis pe numele lui în urmă cu 10 ani pe motiv că în prezent faptele pentru care a fost condamnat și a executat pedeapsa nu mai sunt incriminate de legea penală. Acum cere dezincriminarea spălării de bani. Miza este stoparea executării silite a lui Păcuraru în vederea recuperării prejudiciului.
În cererea de judecată el a susținut că „atunci când infracțiunea din care au provenit banii care au fost obiect al infracțiunii de spălarea banilor a fost dezincriminată, atunci nici infracțiunea de spălare a banilor nu mai este infracțiune”. El a mai cerut, prin avocați, „să se constate ca fiind dezincriminate infracțiunile de spălare a banilor pentru care s-a dispus condamnarea contestatorului, încetarea executării măsurii de siguranță a confiscării speciale dispuse față de acesta, cu consecința încetării actelor de executare silită cu privire la bunurile care, prin efectul confiscării speciale, nu au trecut in patrimoniul statului, la data formulării prezentei, precum şi încetarea tuturor interdicțiilor, incapacității lor si decăderilor ce rezulta din condamnarea contestatorului”.
Proces judecat deja
Procurorul de ședință a arătat că „într-adevăr infracțiunea premisă din acest dosar (de abuz în serviciu n. red.) s-a constatat că a fost dezincriminată prin decizia Curții constituționale, însă în această cauză, există o situație de fapt deja stabilită, judecată, având o autoritate de lucru judecat, iar instanța, în această procedură nu poate constata intervenirea unei legi de dezincriminare, să rejudece situația de fapt care a fost definitiv stabilită de instanța care a judecat pe fond acuzația”. În aceste condiții, „consideră că dezincriminarea parțială a infracțiunii premisă pentru infracțiunea de spălare a banilor ca efect al Deciziei Curții constituționale nu poate produce efecte asupra infracțiunii de spălare a banilor”, se arată într-o încheiere de ședință din acest dosar.
În ciuda acestor argumente, Tribunalul București a decis anularea mandatului de executare a pedepsei emis pe numele lui Maricel Păcuraru. Decizia nu este definitivă și poate fi atacată de procurori în termen de 3 zile.
Patronul postului Realitatea Plus a fost eliberat din penitenciar după ce a executat puțin peste doi ani de închisoare, cu un rest neexecutat de 645 de zile. Maricel Păcuraru a scris trei cărţi în jumătate de an în închisoare.
Cei opt inculpați din dosarul Poșta Română au fost obligați, în solidar, la plata a 14.387.829 de lei, către Compania Naţională Poşta Română, la care se adaugă dobânda legală calculată până la plata efectivă a debitului.
Simulacru de proces
Maricel Păcuraru mai are un dosar în care a fost trimis în judecată, caz legat de fraudarea Loteriei Române. Trimis în judecată în decembrie 2015, dosarul se amână la Tribunalul București de 9 ani, fără ca Inspecția Judiciară să verifice motivul. Dosarul a ajuns la 80 de termene, fără o soluție pe fond. În acest caz DNA acuză comiterea unei fraude de 25 milioane de lei cu cartele pre-pay în dauna Loteriei Române. Maricel Păcuraru este acuzat tot de complicitate la abuz în serviciu, alături de alți funcționari din conducerea companiei naționale.
În 2011, Realitatea Media SA intra în insolvență. La momentul intrării în insolvență în septembrie 2011, Realitatea Media SA avea datorii totale de aproximativ 115 milioane de lei.
Potrivit clevernews.ro, pentru că nu recupera nimic din datorii care tot creșteau, Fiscul a cerut în instanță transformarea procedurii de insolvență într-una de faliment. Decizia a fost pronunțată de Curtea de Apel București pe 1 aprilie 2019.
Datorii de zeci de milioane de euro
La momentul respectiv, Realitatea Media SA avea datorii semnificative către stat, depășind 126 de milioane de lei. Dintre acestea, datoriile către stat se ridicau la puțin peste 36 de milioane de lei, conform unui tabel al creditorilor publicat în Buletinul Procedurilor de Insolvență.
Între timp, totalul datoriilor în procedura insolvenței este de 353 milioane de lei, așa cum a stabilit lichidatorul judiciar, compania brașoveană Centu SPRL. În schimb, așa cum a scris Pagina de Media, Realitatea Media are și datorii de peste 100 de milioane de lei la ANAF.
Firma mai are debite şi la bugetele de asigurări: asigurări sociale – 88,7 milioane lei, asigurări de șomaj – 2,1 milioane lei, sănătate – 34,1 milioane lei.
După ce firma a intrat în faliment în 2019, în noiembrie același an, Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) a retras licența audiovizuală a Realitatea TV din cauza problemelor financiare. Pentru a continua emisia, Cozmin Gușă și Maricel Păcuraru au utilizat licența postului Realitatea Plus, deținută de Geopol International SRL, firmă controlată de aceiași acționari.