Tribunalul Vaslui amână decizia privind arestul preventiv pentru Buzatu, fostul lider PSD Vaslui, acuzat de luare de mită. Judecătorul de drepturi şi libertăţi a mutat decizia cu o zi, pentru miercuri.
Avocatul lui Dumitru Buzatu, Daniel Atasiei, a afirmat marţi că în cazul clientului său nu se justifică păstrarea măsurii arestului preventiv.
Apărătorul a invocat faptul că mărturiile persoanelor audiate până acum nu confirmă suspiciunile pe care Ministerul Public le-a enunţat în prima propunere de arestare preventivă şi a menţionat că Dumitru Buzatu are încredere în justiţie.
„S-au pus concluzii faţă de o propunere formulată de Ministerul Public pentru prelungirea arestării preventive. Practic, DNA a solicitat prelungirea cu încă 30 de zile a arestării preventive, justificând într-un document de vreo 80 de pagini că ar fi nevoie de alte activităţi de urmărire penală.
Din perspectiva apărării, pot fi efectuate activităţi pe încă 10 ani de zile, dar clientul poate fi cercetat în stare de libertate şi nu avem în momentul de faţă justificări care să necesite prelungirea arestării preventive. (…)
Evident că este o persoană privată de libertate, o persoană care n-a mai avut antecedente penale, dar din discuţiile pe care le-am avut cu domnia sa e o fire puternică şi are răbdarea necesară pentru că are, ca şi mine, încredere în actul de justiţie şi speră ca adevărul să iasă la iveală”, a declarat Daniel Atasiei, potrivit Agerpres.
Citește și: USR acuză PSD că refuză să elimine păcănelele din localităţi
Arestat preventiv din 23 septembrie
Tribunalul Vaslui a emis, pe 23 septembrie, un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile pe numele lui Buzatu pentru luare de mită, însă acesta a contestat soluţia. Ulterior, magistraţii Curţii de Apel Iaşi au respins contestaţia depusă de avocatul lui Dumitru Buzatu.
Buzatu a fost prins în flagrant de procurorii anticorupţie când primea 1,25 milioane de lei mită pentru a favoriza o firmă să obţină un contract. Banii au fost găsiţi de anchetatori în portbagajul maşinii acestuia, după ce i-ar fi primit într-un restaurant.
Citește și: Cum luptă o agenție a statului cu traficul de persoane: video cu 500 de vizualizări, plătite cu 100.000 de euro
„În perioada 8 mai – 7 septembrie, inculpatul Buzatu Dumitru (…) ar fi pretins de la un om de afaceri (martor în cauză) sume de bani, reprezentând un procent de 10% din valoarea unui contract de achiziţie publică pe care acesta din urmă îl încheiase cu Consiliul Judeţean Vaslui şi care avea ca obiect reabilitarea şi modernizarea unor drumuri din judeţul Vaslui, astfel încât contractul să se deruleze în bune condiţii (plată facturilor). În context (…), la data de 22 septembrie, inculpatul Buzatu Dumitru ar fi primit suma de 1.250.000 lei, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracţiunii flagrante”, preciza DNA.
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
(FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea)
Cum poate avocatul apărării să spună că inculpatul speră în dreptatea justiției? Câtă nemernicie! Adică furi 250.000 de euro și ești nevinovat? Sau vrea să-l scoată pentru că are granițele lăsate vraiște pentru tovarășul voievod?