Tristul destin al mezzosopranei Maria Macsim Nicoară. A murit în ajunul Crăciunului

Data:

Mezzosoprana Maria Macsim Nicoară s-a stins din viaţă miercuri seară după ce starea sa de sănătate s-a deteriorat brusc.

Sora mezzospranei, Elena Heres, a confirmat decesul artistei. Aceasta s-a stins din viata, după ce a fost internata la Spitalul de Neurochirurgie Nicolae Oblu. Surse din anturajul artistei au declarat ca, în urma cu aproximativ o luna, Maria Macsim Nicoara ar fi contactat și virusul SARS Cov 2.

În pofida multiplelor intervenții chirurgicale efectuate de medici în urma tragediei din vara trecuta, Maria Macsim Nicoara ar fi trecut prin boala dar în schimb, susțin aceleași surse, ar fi contactat o infecție nosocomiala. „Da, asa este, a avut și Covid 19. De bacterie sau infectia nosocomiala nu va pot spune nimic. Probabil ca Spitalul va transmite un comunicat de presa.

Cert este ca atunci când s-a întâmplat tragedia, s-a intervenit foarte târziu, după opt ore și asta nu din vina medicilor. Avem patru procese pe rol care merg foarte, foarte lent. Pana acum ne-am ocupat de sănătatea sorei noastre Marinela, de acum ne vom ocupa de amintirea ei dar și de a face lumina în acest caz”, a declarat Elena Heres, sora mezzosopranei Maria Macsim Nicoara.

Ziarul de Iași
Ziarul de Iașihttps://www.ziaruldeiasi.ro
Jurnalişti formaţi la şcoala sa de presă se află în poziţii de conducere în redactiile ziarelor, televiziunilor şi posturilor de radio din întreaga ţară. Ziarul are un tiraj mediu zilnic 4.133 exemplare, din care 2.410 exemplare reprezinta abonamente, este tipărit în format broadsheet, având 16-20 de pagini. Apare de luni pînă sîmbătă si are un caracter generalist. Cotidianul Ziarul de Iaşi se distribuie în judeţul Iaşi, atît în mediul urban cît şi în cel rural.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul: