Așa cum era de așteptat, Vladimir Putin a falsificat încă o dată istoria pentru a justifica dintr–un anumit punct de vedere invazia Ucrainei. Ideea principală în acest sens este una veche, că rușii și ucrainenii sunt popoare surori, poate chiar același popor. Idei puține, dar fixe, repetate și de rusofilii de la noi. Nu e chiar așa, dacă studiem problema cu atenție.
Denumirea de „rus” este de origine scandinavă (vikingă) fiind dată tuturor triburilor slave. Din punct de vedere istoric, Rusia Kieveană era mai mult o federație de triburi slave, baltice și finice. Primul rege a fost Rurik (Rurik varegul), ai cărui descendenți au creat mai multe dinastii în mai multe state, printre care și în Principatul Moscovei.
Urmașul lui Rurik, Oleg, a mutat capitala de la Novgorod la Kiev. Dar Rusia Kieveană s–a fărâmițat ulterior, ceea ce a facilitat distrugerea de către tătari în decursul marii invazii din 1241.
Ducatul Moscovei a apărut abia în 1263, fiind vasal tătarilor, la fel ca toate principatele din zonă. Adevăratul strămoș al Ucrainei este principatul Galiția–Volhinia, una din cele trei mari principate ale fostei Rusii Kievene, alături de principatul Novgorod și principatul Vladimir Suzdal.
Acest principat (ulterior Regatul Ruteniei), care a existat între 1199 și 1349, a fost în cele din urmă cucerit de Polonia. În timpul dominației polone, aristocrația ucraineană a fost catolicizată și polonizată. Ca o dovadă, în prezent, biserica greco–catolică ucraineană (apărută în 1596), numără 9% din populație, iar cea romano–catolică 1% (situație similară cu cea de la noi). Majoritatea populației, precum și cazacii, au rămas ortodocși. Drept rezultat a izbucnit răscoala lui Bogdan Hmelnițiki, care a durat între 1648 și 1654. În urma tratatului de la Pereiaslav, Hmelnițki a subordonat Ucraina Rusiei. Practic a sărit din lac în puț, înlocuind dominația polonă cu una și mai opresivă similară celei mongole.
Teritoriul actualelor regiuni Donețk și Lugansk era în mare parte nepopulat, fiind denumit Câmpiile Sălbatice. Ulterior au venit acolo cazaci, greci, sârbi, bulgari, tătari etc. Marele regizor și actor sovietic Serghei Bondarchuk era originar din zona Herson, tatăl lui fiind jumătate sârb, jumătate bulgar.
Populația a început să crească în secolul 19, odată cu industrializarea și descoperirea zăcămintelor de cărbune și fier. Conform recensământului din 1897, în regiunea Donbas (cuprinzând Donețk și Lugansk), ucrainenii reprezentau 52.4% din populația regiunii, rușii 28.7%, iar restul erau greci, germani, evrei, tătari etc.
Rusificarea masivă a regiunii a început după război și mai ales în anii 50. Ca efect, în 1959, numărul rușilor a crescut la 2,55 milioane, de la 639,000 cu 30 de ani mai devreme. Recensământul din 1989 arăta că 45% din populația regiunii era de origine rusă. La referendumul din 1991, privitor la independența Ucrainei, au votat pentru independență 83.9% în Donetsk și 83.6% în Lugansk.
Rusiei i–a eșuat și manevra de a folosi biserica ortodoxă. În 2018, Biserica Ortodoxă Ucraineană a primit autocefalia de la Patriarhul Ecumenic al Constantinopolelui. O parte a credincioșilor l–au urmat pe patriarhul rusofil Filaret, dar aceștia sunt o minoritate. E a doua schismă după cea dintre Patriarhia Ecumenică și Biserica Ortodoxă Rusă din 1996.
Franța și Germania nu au jucat prea cinstit în relațiile cu Rusia
În ianuarie acest an, Liz Truss, ministrul de Externe al Marii Britanii, a anunțat formare unei trilaterale între Marea Britanie, Polonia și Ucraina. Crearea acestui triunghi (triumvirat) dovedește concomitent și că apartenența la Uninea Europeană nu presupune în mod automat și participarea concretă la apărarea acesteia.
Albionul dovedește în același timp și că nu părăsește Europa ca să se reorienteze spre zona Asia–Pacific. Polonia poate contracara astfel Franța și Germania, care nu au jucat prea cinstit în relațiile cu Rusia.
Dacă ne uităm mai atent la evenimentele în desfășurare, se vede clar că Marea Britanie și Statele Unite au intervenit cel mai horărât în sprijinul Ucrainei. Franța, Germania și UE au avut o atitudine indecisă la începută, oscilantă și duplicitară uneori. Pentru Ucraina este important deoarece confirmă orientarea ei euro–atlantică.
UE a tratat prea multă vreme Ucraina ca un stat satelit al Rusiei. Pe lângă dimensiunea geopolitică, este completată acțiunea NATO și UE prin formule mai flexibile. Să vedem de ce ar fi fezabil acest scenariu.
În 1990, economia polonă și cea ucraineană erau în mare măsură similare. Ne referim aici mai ales la industria grea ineficientă, poluare și infrastructura slab dezvoltată. Ulterior, situația s-a modificat datorită unor motive de ordin politic și economic.
Din punct de vedere politic, Uniunea Europeană a greșit tratând Polonia ca un stat independent, iar Ucraina ca pe un stat aflat în sfera de influență a Rusiei. Probabil asta tot la presiunea Germaniei, care și acum, în al 25–lea ceas, tot nu se decide ce să facă, decât la presiunile aliaților. Probabil din acest motiv este confuz și președintele nostru, neștiind ce să aleagă, Germania sau SUA.
Din punct de vedere economic, Polonia a fost mult mai diversificată. Agricultura a fost colectivizată într–o proporție mult mai mică. În 2012, 75% din volumul schimburilor comerciale ale Poloniei se desfășura cu statele Uniunii Europene, și numai 25% în cazul Ucrainei.
Economia ucraineană este dominată de oligarhi cu conexiuni politice puternice. Legislația precară și corupția au descurajat investițiile străine. Producția agricolă este mult sub posibilități, în ciuda mărimii și fertilității terenului agricol, datorită sechelelor colectivizării (similar cu situația de la noi).
Volumul comerțului dintre cele două state a crescut mult în ultimii ani, la fel ca și amploarea investițiilor poloneze în economia ucraineană (circa 800 milioane de dolari). Aproximativ două milioane de ucraineni lucrează în Polonia. Ei reprezintă 10% din populația orașului Wrocław (fostul Breslau german).
Frontul oligarhilor ruși a început să se fisureze
Aceste realități spun multe, contribuind la netezirea asperităților istorice și la o apropiere între cele două state vecine. Conform unui sondaj al unui institut american, 58% dintre ucraineni au o părere bună sau foarte bună despre Polonia și numai 1% au o părere negativă. Cifra se apropie de cele referitoare la UE (54%) și Belarus (52%). Politicienii din ambele state vorbesc des despre istoria și legăturile comune. În străinătate, diaspora poloneză și cea ucraineană sunt numeroase și bine organizate.
La această trilaterală pot adera România și Moldova. Avem legături strânse cu Polonia și Ucraina. Nu prea avem încotro. Cu ocazia actualului conflict, Marea Britanie și Statele Unite au furnizat cele mai multe informații credibile și au fost cele mai hotărâte în contracararea Rusiei. UE și mai ales Germania au fost pasive și duplicitare. Abia demența lui Putin i–a trezit din somn și și–au dat seama cu cine au de a face.
Președintele nostru abulic se uită cam mult la Berlin. Ministrul Apărării face declarații neinspirate. La noi, mercenarii rusofili s-au grupat în AUR, gruparea lui Teodosie Snagoveanu din BOR și unele mici grupuri din mediul academic.
În ultimele zile, se poate vedea că ofensiva rusă nu a dat rezultatele așteptate. Rușii au suferit pierderi destul de mari. Se vorbește de 5000 de morți. Prin comparație, în Afganistan, în nouă ani de război, armata sovietică a avut 15.000 de morți. Se pare că războiul nu este popular nici în Rusia, dovadă fiind demonstrațiile din marile orașe ruse. Din păcate, Vladimir Putin încă nu înțelege nimic, nu vrea sau nu poate. Este foarte clar că are tulburări psihice și comportament de Ivan cel Groaznic combinat cu Ginghis Han.
Unul din factorii care i–au răsturnat planurile a fost președintele ucrainean. Venirea lui la putere în 2019 a fost oarecum o surpriză. Dar acum a cucerit admirația lumii întregi și a reușit să își mobilizeze și să își motiveze poporul, în primul rând prin exemplul personal. La fel ca și Ronald Reagan, este actor și știe să cucerească publicul, acum la scară mai mare.
Frontul oligarhilor ruși a început să se fisureze. Iar în istoria Rusiei, schimbările de putere s–au făcut mai mult prin lovituri de palat. Condițiile de acum seamănă oarecum cu cele de la începutul lui 1917. Pe de altă parte, nu trebuie să exagerăm și să condamnăm întregul popor rus pentru acțiunile unui scelerat
Dacă ne referim la situația României, s–ar putea să asistăm în viitor la unele schimbări de mentalități referitor la unele mari state din Uniunea Europeană. Franța a decis trimiterea de trupe la noi. Este concomitent și o modalitate eficientă de recâștigare a influenței în Europa de Est. Datorită comportamentului duplicitar, Germania e posibil să își piardă influența în această regiune. Oarecum identic, dar în proporție mai mică se poate întâmpla cu Uniunea Europeană. Nu degeaba la demonstrația de la 8 noiembrie 1945 s–a scandat „Regele și patria. Anglia și America”.
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
„Nu e greu să joci, e greu să te opreşti din joc.” – proverb polonez
„Când ai de-a face cu un muscal, ţine piatra în buzunar.” – proverb ucrainean
„Un prieten în viaţă e mult; doi înseamnă foarte mult; trei e aproape imposibil.” – proverb român
„Trebuie să ne uităm la fapte, nu la vorbe.” – proverb englez
„E bine să înveţe un popor de la altul, însă nu e bine să înveţe un popor pe altul.” – proverb basarabean (moldovean)
