În contextul actualului conflict și al impasului în care se află armata rusă, apar din ce în ce mai multe voci care vorbesc despre înlocuirea lui Vladimir Putin din fruntea statului. În cazul unei astfel de acțiuni, cum ar putea fi ea caracterizată, lovitură de stat sau revoluție?
Lovitura de stat reprezintă o înlocuire forțată a conducerii statului, realizată de un grup de oameni care au organizat o conspirație în prealabil. Revoluția este un proces determinând transformări radicale în viața societății.
În perioada Războiului Rece, loviturile de stat au fost metoda cea mai utilizată de înlăturare a dictatorilor. După 1990, loviturile de stat au intrat în declin, iar revoltele populare sunt din ce în ce mai multe. Puțin probabil să se întîmple asta în Rusia. Mișcările cu adevărat revoluționare în istoria acestei țări nu au existat.
Revoluția este materializarea unei idelogii, ceea ce la lovitura de stat nu vedem. De regulă, lovitura de stat nu are un sprijin popular semnificativ. În Maica Rusia am avut numai lovituri de palat. Datorită absolutismului, această metodă de schimbare a puterii era singurul mod în care nobilimea putea influența puterea supremă în stat.
Prima lovitură de stat (de palat) a fost cea împotriva lui Fiodor al II-lea Godunov (fiul lui Boris Godunov), în iunie 1605. Acesta a fost țar șapte săptămâni. A fost ucis împreună cu soția lui.
În timpul dinastiei Romanov, loviturile de palat au fost facilitate de regula de succesiune la tron adoptată de Petru I (Petru cel Mare) în 1722. Acesta a edictat că fiecare țar își putea alege succesorul la tron. Era un sistem similar cu cel de la noi sau din Imperiul Otoman. Și femeile aveau drept la domnie. Drept rezultat Rusia a avut patru țarine. Două dintre ele au fost autoarele unor lovituri de stat.
Elizabeta Petrovna (una din fiicele lui Petru I și a țarinei Ecaterina I, a doua lui soție) a devenit țarină în 1741, printr–o lovitură de stat împotriva țarului minor Ivan al V–lea, care a murit în închisoare, 20 de ani mai târziu. A fost urmată la tron de nepotul ei, Petru al III–lea (Karl Peter Ulrich, nepot de fiică al lui Petru cel Mare). Acesta a fost un conducător slab și instabil psihic.
Ca efect, a fost înlăturat de la putere și ucis de către soția sa, țarina Ecaterina a II–a (pe numele ei real Sophie Frederike Auguste, prințesă de Anhalt-Zerbst). Din păcate, fiul ei, țarul Pavel I, nu i–a semănat deloc, ci l–a copiat pe tatăl său. Rezultatul a fost previzibil, fiind înlăturat de la putere și ucis în 1801, după cinci ani de domnie. Mai mult decât sigur, a fost implicat în complot și fiul său cel mare, viitorul țar Alexandru I.
Tot o lovitură de stat poate fi considerată și abdicarea în 1917 a ultimului țar, Nicolea al II–lea. Și acesta a fost un lider slab, fiind total sub influența unei soții isterice și a unui șarlatan mistic, Grigori Rasputin. Practic a fost forțat să abdice de către generali și de către unii membri ai familiei. Aceștia și–au dat seama că era singura cale de stingere a tensiunilor sociale acumulate mai ales din 1914.
Țarul a abdicat întâi în favoarea fiului său și ulterior în favoarea fratelui său Mihail. Acesta a abdicat și el. Astfel, a luat sfârșit domnia de 300 de ani a dinastiei Romanov, iar Rusia a devenit republică. Se pare că au contribuit și unele guverne aliate, sătule de incompetența țarului. Acesta se izolase chiar de membrii familiei sale. Lovitura de stat a fost întâmpinată cu bucurie de societatea rusă.
Căderea URSS, în decembrie 1991, a fost cauzată printre altele și de eșecul puciului comunist din august 1991. De fapt, în acea perioadă, oamenii s–au speriat de reformele prea bruște. Aparatul de partid s–a opus și el reformelor din toate puterile. Lui Mihail Gorbaciov i–a scăpat situația din mână. Economia nu a mai rezistat, iar naționalismul din republicile sovietice a fost subestimat.
După cum se poate vedea, în Rusia viața politică a fost destul de violentă la vârf. Acum, în privința lui Vladimir Putin, cu toate greșelile făcute în războiul din Ucraina, este puțin probabil ca el să fie înlăturat printr–o lovitură de stat militară sau o revoltă populară. Spre deosebire de precedenții lideri ruși sau sovietici, el este ofițer KGB de profesie.
Ca atare, a știut să elimine orice potențial pericol la adresa puterii sale. A arestat sau a ucis dizidenții de frunte, a recurs la arestări în masă, a închis mass–media oponentă, a insuflat frica în rândul publicului larg, iar elita conducătoare e creată de el și depinde de el.
Cel mai mare pericol pentru el sunt pierderile umane suferite de armata rusă și înrăutățirea situației economice. Numărul morților este estimat între 7000 și 12000, în numai trei săptămâni. Este cam mult: în cei nouă ani de război în Afganistan, armata sovietică a avut 15.000 de morți. Dar spre deosebire de războiul din Afganistan de acum 30–40 de ani, morții sunt numai ruși, iar prin social media informația circulă mult mai repede
Pentru înrăutățirea situației economice, poate da vina pe dușmanii externi. Economia rusă fiind parțial feudală, este greu de estimat cât de repede se va răsfrânge situația economică asupra nivelului de trai. Este foarte greu de estimat comportamentul celor care conduc structurile de forță. Aceasta nu numai din cauza lipsei informațiilor, ci și din cauza faptului că rușii gândesc altfel. În 1991, lovitura de stat împotriva lui Mihail Gorbaciov a reușit pentru câteva zile. Cauza a fost alinața între persoane din conducerea PCUS, armată și servicii secrete.
În prezent, chiar dacă armata ar fi nemulțumită, serviciile și Garda Națională mai mult ca sigur i–ar fi loiale lui Putin. Revoltele populare din ultimii ani nu au reușit să clatine prea mult eșafodajul puterii. Din acțiunile liderului rus lui se vede că are o concepție medievală asupra politicii. Mai grav este că are concepția țarilor barbari de dinainte de Petru I.
Dovadă este și alianța cu Biserica Ortodoxă Rusă. Liderul de la Kremlin nu ar fi rezistat până acum dacă nu ar fi avut o rețea solidă de partizani în jurul său. Poate că ideile expuse în public nu sunt neapărat ale lui, ci ale unui fel de Consiliu de Administrație.
În eventualitatea în care lucrurile vor merge foarte rău, este posibilă înlăturarea lui de la putere. Problema este ca ulterior să nu mai exercite nici o influență. Dacă se va găsi iar un pudel gen Medvedev, nu rezolvăm nimic. Modelul îl vor și unii de la noi, pas cu pas.
Cel mai important în Rusia este să se petreacă o schimbare de sistem efectivă, nu cosmetică. Dacă ne gândim la precedentele loviruri de stat din istoria Rusiei, trebuie să remarcăm că atunci structura socială era alta. Țarii, cu toate păcatele lor, nu erau barbari și feudali în gândire. Putin, în schimb, îl copiază pe Ivan cel Groaznic. Nobilimea rusă reprezenta o contrapondere la absolutismul țarist. De la cercurile nobilare au pornit majoritatea reformelor. Silovikii lui Putin sunt aristocrația roșie, situație similară cu ce a fost și încă mai e și la noi.
Dacă abordăm toată panorama din punct de vedere individual, probabil că nici rusul obișnuit nu e mulțumit cu ce se întâmplă. Ei au stat sub comunism mai mult ca noi. Depinde și de ei să schimbe destinul Rusiei și al Europei, dar dacă se vor complace în traiul de sclav, își merită soarta.
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
„Ruşii au un fel de umanitate indefinibilă. Am fost la Moscova şi nu pot spune despre ei că sunt individual tirani, deşi au practicat tirania. Pe de altă parte, nu cred să fi întâlnit vreun rus care să fie normal; asta nu mi-o pot explica decât prin faptul că, probabil, s-au corcit cu tătarii.” – Petre Ţuţea
„I-am asemănat odată pe ruşi cu vacile care dau douăzeci şi cinci de kile de lapte pe zi şi apoi se baligă în şiştar.” – Petre Ţuţea
„Chiar dacă dominaţia Rusiei s-ar mărgini doar la pretenţii diplomatice, fără a merge până la cuceriri, tot ni s-ar părea cel mai de temut lucru din lume.” – Marchizul de Custine
„Nu există vreo ţară care să stăpânească mai bine decât Rusia arta distrugerii propriilor săi supuşi, iar un scriitor, care se serveşte doar de pana sa, nu are cum să ţină piept unei asemenea grozăvii.” – Iosif Brodski
