Din păcate, în ultima vreme, destui oameni cred gogorița potrivit căreia Donald Trump este un conservator. Vom vedea dacă acest lucru este o minciună. Conservatorismul american este o filozofie socială și politică, caracterizată prin respect față de tradițiile americane și valorile creștine, republicanism, universalism moral, opțiunea pentru un guvern minimal, individualism și capitalism, comerț liber, o politică externă și de securitate activă, precum și apărarea valorilor și culturii occidentale împotriva dictatorilor.
Conservatorii americani consideră libertatea individuală (n.a. în limitele impuse de valorile conservatoare) ca unul din conceptele de bază ale democrației. Concomitent susțin echilibrul între puterile guvernului federal și drepturile statelor. Din punctul de vedere al politicilor economice, modelele sunt Friedrich Hayek, Milton Friedman și Școala de la Chicago. Spre deosebire de Europa și Asia, termenul de conservator are o semnificație diferită, neexistând o singură școală de gândire conservatoare sau un partid cu acest nume. Avem neoconservatori, paleoconservatori, conservatori fiscali, conservatori libertarieni, etc.
Ronald Reagan este considerat cel care a stabilit standardele conservatorismului american. Toți cei care se proclamă conservatori se raportează la ideile sale. Președintele Reagan a redus taxele, a mărit bugetul militar, a susținut dereglementarea, a apărat moralitatea conservatoare și valorile familiale și a aplicat o politică de ofensivă împotriva sistemului comunist (nu de îndiguire, cum era până atunci).
O altă particularitate a conservatorismului american este marea sa influență în cadrul instanțelor de judecată federale. Este un aspect important deoarece cei 870 de judecători federali sunt numiți pe viață (9 la Curtea Supremă de Justiție, 9 la Curtea de Comerț Internațional, 179 la cele 12 de Curți de Apel federale și 673 la cele 94 de Curți Districtuale federale). Judecătorii de orientare conservatoare se consideră singurii arbitri ai Constituției, conform ideilor lui William Howard Taft (n.a. președinte al SUA între 1909 – 1913 și președinte al Curții Supreme între 1921 – 1930, membru al Partidului Republican).
Începând cu anii ’60, judecătorii federali se consideră îndreptățiți să controleze politicile federale. Este un principiu preluat din perioada când președintele Curții Supreme (Chief Justice) era Earl Warren (1953 – 1969, fost guvernator republican al Californiei). Statele Unite neavând Curte Constituțională clasică, Curtea Supremă îndeplinește acest rol. De asemenea, trebuie menținat faptul că dintr-un anumit punct de vedere justiția federală americană este mai influențată de politică decât justițiile europene. Judecătorii federali sunt numiți de președinte și votați de Senat.
În 2016 a apărut Covid-ul politicii americane, Donald Trump.
Trumpismul (adică haosul ideatic promovat de el) contestă practic 2 mituri constituțional – politice. Primul este că democrațiile consolidate sunt imune la populism, iar al doilea că prezidențialismul funcționează bine în SUA. Părinții fondatori considerau că există trei obstacole în calea demagogiei: colegiul electoral, separarea puterilor și întinderea teritoriului. Primele două au fost înlăturate de practica politică, iar al treilea de politică și tehnologie. La început telegraful și căile ferate i-au ajutat pe politicieni și președinți să întărescă legăturile directe cu cetățenii.
Spre deosebire de regimurile parlamentare, regimurile prezidențiale sunt mult mai susceptibile să producă lideri populiști și demagogi gen Donald Trump.
Aceasta datorită faptului că nu a depins atât de mult de sprijinul unui partid politic. Și chiar dacă ar fi membri ai unui partid politic, ar fi o căsătorie de conveniență, cum a fost cea a fostului președinte cu Partidul Republican. Vorbim aici despre oameni fără nici o experiență politică sau publică anterioară și care nu cred în respectarea regulilor, în compromis și-n alegeri corecte.
Esența trumpismului este naționalismul.
Un fenomen oarecum asemănător în istorie au fost revoluțiile de la 1848. Atunci s-a produs o mișcare împotriva elitelor (monarhie, aristocrație, biserică) generate de clasa mijlocie în ascensiune, proletariat și țărănime. Acestea au fost îmbrăcate în hainele naționalismului, patriotismului, reformelor, autodeterminării naționale și democrației.
În prezent, acest gen de mișcări naționaliste, deși nu mai sunt violente, provoacă anumite șocuri. Donald Trump a câștigat foarte mult de pe urma a 3 chestiuni, comerțul, imigrația și “ destructurarea statului aministrativ “, temă abordată și de adepții Brexit-ului. În relația cu China, ar fi putut să aleagă calea unei mai bune protecții juridice a drepturilor de proprietate intelectuală și o mai bună colaborare cu OMC (n.r. Organizația Mondială a Comerțului). Războiul comercial declanșat a avut efecte negative și asupra fermierilor, nu numai a producției industriale. Exporturile de produse agricole către China au scăzut substanțial.
Politica fiscală nu a fost nici ea prea strălucită. Creșterea economică, pe care el și-a asumat-o, a mascat greșelile politicilor sale, contrar principiilor conservatorismului fiscal, a redus impozitele pe veniturile mari, ceea ce a accentuat inegalitățile de avere și a exacerbat tensiunile sociale. Cu alte cuvinte, i- a sprijinit numai pe cei care l -au votat, nefiind și în practică președintele tuturor americanilor. Un alt efect este creșterea deficitului bugetar.
Conservatorism fiscal înseamnă reducerea tuturor taxelor, o piață liberă a muncii datorită unei politici de imigrație bine fundamentate, bugete echilibrate și independența Federal Reserve Bank. Trump a redus taxele fără să reducă și cheltuielile guvernamentale, a folosit politica monetară ca o armă politică, și a încercat să suprime autonomia Federal Reserve Bank.
Relaxarea standardelor poluării auto, a făcut industria de profil să piardă sumele de bani investite în noile tehnologii. Neglijarea problemei poluării și a încălzirii globale vor duce în viitor la producerea unor fenomene meteo extreme, antrenând pagube materiale și umane.Globalismul și comerțul liber sunt elemente de bază ale conservatorismului. În ultimele decenii, conservatorismul a promovat internaționalismul în vederea păstrării și promovării instituțiilor occidentale. Conservatorii americani consideră că SUA trebuie să promoveze democrația în lume indiferent de costuri. În acest sens, fostul președinte este un naționalist care se preocupă numai de ceea ce se întâmplă pe teritoriul național. Este similar izolaționiștilor republicani de dinaintea celui de-al Doilea Război Mondial.
Trump a considerat acordul (tratatul) NAFTA ca fiind dăunător economiei americane și a retras SUA din Parteneriatul TransPacific, datorită repulsiei sale față de comerțul liber. Mai mult decât atât, spre deosebire de Ronald Reagan, cu care se compară, admiră dictatorii. De fapt, acesta nici măcar nu încearcă să fie un conservator modern. Aceștia sunt de fapt o coaliție de intelectuali cu o filozofie comună. Dar datorită caracterului discutabil al studiilor acestuia, intelectualii îi provoacă migrene existențiale. Seamănă cu activiștii PCR din anii 1950. În megalomania sa, a susținut de multe ori că numai el are capacitatea de a înțelege sistemul american și de a-i rezolva problemele. Conservatorismul este înțeles ca o alianță de indivizi care au valori, idealuri și interese comune. Trump se distanțează de conservatorism și-n alte două privințe, adică respingerea globalizării și atacurile la adresa elitelor intelectuale.
Anti-elitismul nu este nou nici în politica americană, nici în politica altor state. Dar Donald Trump este împotriva tuturor elitelor, atât conservatoare, cât și liberale. Conservatorii moderni sunt elitiști prin definiție.Oarecum ironic se declară anti-elitist, dar prin avere și stil de viață aparține elitei. Este similar politicienilor PSD. Bernie Sanders, deși este și el un populist, se comportă măcar ca un stângist autentic, la fel ca și Ion Iliescu.
Este foarte clar că mișcarea conservatoare autentică din SUA îl privesc ca pe un parvenit și un outsider. Publicațiile conservatoare tradiționale (clasice) l- au criticat. Prin ceea ce face și ceea ce spune se situează în afara conservatorismului modern. După cum se poate vedea, Donald Trump, datorită trecutului său, a înțeles mult mai bine decât alții puterea mass-mediei și a rețelelor de socializare în răspândirea de fake-news-uri și în construirea unei realități inexistente.
A pozat în mod fals în conservator, când de fapt are un discurs simular cu cel al AUR de la noi, cu unele ingrediente de la Kremlin (n.a. borș rusesc și kompromat). Iar cei care au asaltat Capitoliul sunt elementele declasate ale societății, coordonați de profesioniști ai dezinformării, similar minerilor din Bucureștiul anului 1990.
“Mulţi se fac conservatori ca să capete ceva de conservat sau de pierdut” – Nicolae Iorga
“Conservator. Un politician care este îndrăgostit de relele existente, spre deosebire de un liberal care doreşte să le înlocuiască cu altele” – Ambrose Bierce (scriitor american)
“Un conservator este un liberal îngrozit de realitate” – Irving Kristol (ideolog conservator american)
