Rusia are în regiunea transnistreană a Republicii Moldova trupe regulate, tancuri, artilerie și lansatoare de rachete Grad, dar și un depozit cu 20 de tone de muniții. Are la dispoziție și un număr important de rezerviști și soldați din așa-numita armată transnistreană. Un potențial militar care nu a fost încă folosit de Rusia în actualul război și despre care experții de la Chişinău se întreabă dacă amenință mai mult Republica Moldova sau Ucraina.
PressHUB a avut o discuție pe acest subiect cu analistul politic Ion Leahu, fost membru în Comisia Unificată de Control, organism responsabil de Zona de securitate de pe Nistru.
Interviu realizat de: Lina Grâu
Ion Leahu este unul dintre veteranii războiului de pe Nistru, pe care Republica Moldova l-a purtat la începuturile independenței sale, în 1992, pentru a-și restabili integritatea teritorială în fața unui regim separatist susținut la Tiraspol de fosta metropolă sovietică.
URSS-ul se destrămase, însă Moscova deja își plantase „bombele” cu efect pe termen lung menite să-i conserve influența în spațiul post-sovietic pe decenii înainte – Abhazia și Osetia în Georgia, Nagorno-Karabah ca dispută între Armenia și Azerbaidjan; și Transnistria și Găgăuzia în Republica Moldova.
Chişinăul a încercat, în primăvara anului 1992, să-și restabilească controlul asupra întregului teritoriu, însă separatismul transnistrean din estul țării a fost susținut militar de Rusia, printr-o operațiune a fostei armate a 14-a a URSS.
Acordul de încetare a focului a fost semnat în vara aceluiași an de președinții rus și cel moldovean – Boris Elțin și Mircea Snegur, în prezența liderului separatiștilor, Igor Smirnov. Rusia și-a atribuit rolul de mediator în reglementarea conflictului transnistrean și a inițiat o Misiune militară de pacificare pe Nistru.
A fost instituită o Zonă de securitate, o fâșie demilitarizată de 30 de km de-a lungul Nistrului, iar organismul abilitat să gestioneze situația din Zona de securitate este Comisia Unificată de Control (CUC), din care fac parte 1400 de militari, în proporții aproximativ egale, din partea Chişinăului, Tiraspolului și Rusiei. Ucraina este reprezentă în acest organism doar de câțiva observatori militari.
Și dacă militarii din cadrul Misiunii de pacificare au un statut legal în Republica Moldova, atunci cei 1500 de soldați din cadrul GOTR staționează ilegal, iar Chişinăul repetă cu fiecare ocazie solicitarea de retragere a trupelor și munițiilor Federaţiei Ruse din regiunea sa transnistreană.
Ion Leahu vorbește într-un interviu despre pericolele care pot veni din regiunea transnistreană, dar și despre cum a reacționat societatea din Republica Moldova la războiul declanșat de Rusia în Ucraina.
PressHUB: Cum s-au schimbat realitățile din Republica Moldova față de acum două săptămâni, când Rusia a declanșat războiul din Ucraina?
Ion Leahu: În Republica Moldova a mai fost un război, în 1992 – războiul de pe Nistru, contra separatismului din regiunea transnistreană. De atunci s-a scurs ceva vreme și mulți au uitat de acel război, mulți nici nu au știut nimic despre el, pentru că s-au născut mai târziu. În acest răstimp, Moscova a depus eforturi foarte mari pentru a „spăla creierii” în Republica Moldova.
În paralel, din cauza sărăciei și a corupției, foarte mulți oameni au ales să plece din Republica Moldova. Și au plecat în special cei cu orientare pro-europeană.
Și iată că acum, când actuala putere în frunte cu președinta Maia Sandu, a semnat cererea de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană, acest lucru a trezit reacții diametral opuse. Și asta, într-o țară care trăiește pe seama comerțului, a asistenței și a relațiilor cu UE.
Ca să explicăm aceste reacții, trebuie să spunem că o parte din societate a salutat semnarea de către conducerea Republicii Moldova a cererii de aderare la UE, spunând că este un moment istoric. Alții însă au spus că nu era acum momentul, în contextul războiului Rusiei contra Ucrainei, pentru că astfel riscăm să enervăm Rusia. Dvs. din ce perspectivă priviți acest eveniment?
Este o situație foarte complexă. Da, este un lucru pe care l-am așteptat foarte mult, la care am râvnit, de care legam foarte multe speranțe. Dar, în același timp, oamenii care analizează situația la rece văd, într-adevăr, și un pericol aici. Ursul de la Moscova și așa este foarte și foarte iritat, și așa este foarte și foarte dușmănos. Da, foarte multă lume pur și simplu se teme și își dă seama că semnarea cererii de aderare la UE ar putea radicaliza atitudinea Moscovei față de Republica Moldova.
Ați spus mai devreme că unul dintre factorii de influență a Rusiei, prin care aceasta și-a structurat mentalitățile în Republica Moldova, a fost mass media și factorul informațional. Cum vă explicați că până în acest moment televiziunile rusești nu au fost interzise de autoritățile moldovene? Pe unde trece frontiera dintre libertatea de expresie și interesele de securitate națională?
Activitatea tuturor posturilor de televiziune rusești care emit în Republica Moldova este dăunătoare. Dacă am fi avut un stat normal, patriotic, democratic, în care justiția ar fi funcționat în conformitate cu buchia legii și nu cu alte indicații și interese, ar fi existat o procedură foarte simplă – Consiliul Audiovizualului trebuia să sesizeze instanțele de judecată privind încălcarea legislației de către aceste televiziuni, instanța trebuia să se pronunțe și aceste televiziuni ar fi fost penalizate sau chiar scoase din eter.
Citește și: „Rusia încearcă să creeze noi false republici. Peste 1.500 de civili uciși”
Dar la noi totul este pe invers. Consiliul Audiovizualului a fost mai mereu subordonat politic forțelor pro-ruse sau oligarhice de la putere, care nu doar că nu doreau eliminarea televiziunilor rusești din spațiul mediatic al Republicii Moldova, dar chiar făceau afaceri sau dețineau filialele locale ale acestor televiziuni.
Iar în timp s-a format un procent destul de mare de populație care absoarbe acest tip de informații, care își dorește să fie conectat la spațiul mediatic rusesc. Și acesta a devenit încă un criteriu de divizare a populației.
Dle Leahu, în dimineața zilei de 24 februarie, atunci când am citit știrile, mulți dintre noi ne-am gândit la regiunea transnistreană și la pericolul pe care îi prezintă contingentul rusesc din Grupul Operativ de Trupe Ruse staționat la Tiraspol. Tancurile rusești sunt la cam 50 de kilometri de Chişinău. Tiraspolul însă, contrar așteptărilor, a fost foarte cuminte, cel puțin până acum. Vedeți careva pericole venind în perioada următoare de pe malul stâng al Nistrului?
Evident că pericole sunt, odată ce ai staționate pe teritoriul tău, la 50 de kilometri de capitală, trupe și tancuri rusești. Ce ați spus Dvs, că Tiraspolul a fost foarte cuminte, este doar o situație pe moment, dictată de doi factori.
În primul rând, nu departe de frontieră, pe segmentul transnistrean al frontierei moldo-ucrainene, sunt trupele Ucrainei. Iar în al doilea rând trupele ruse, infanteria maritimă, care urmau să desanteze la Odesa, încă nu au venit. Adică trupele ruse din Transnistria nu au susținerea pe care mizează.
Dar trebuie să fim pregătiți: în situația în care le Odesa va fi desantată infanteria maritimă, Grupul Operativ de Trupe Ruse (GOTR) dislocat în Transnistria va avea și el o misiune.
Ce nu pot spune eu cu certitudine este direcția în care va fi operată această misiune. GOTR fie că va lovi din spate trupele ucrainene dislocate în regiunea Odesa, fie va înainta spre vest, spre Chişinău.
Cât de argumentată și logică vi se pare decizia Ucrainei de a închide hotarul pe segmentul transnistrean și de a arunca în aer podul feroviar de la Cuciurgan?
În situația actuală, când există un pericol real de atac din spate, Ucraina și-a luat măsurile de precauție. Din componența GORT fac parte aproximativ 2000 de persoane, transnistrenii pot pune la dispoziția lor încă cel puțin 5 mii de militari. În afară de aceștia în regiunea transnistreană mai pot fi recrutați cel puțin încă 15 mii de rezerviști. Adică un contingent de 20-25 de mii de persoane bine înarmate și dotate ar putea fi mobilizat în regiune. Ucraina pur și simplu e obligată să țină cont de această armată și să facă tot ce poate pentru a o imobiliza.
Depozitul de muniții rusești de la Cobasna, unde se spune că ar fi 20 de mii de tone de muniții, în ce măsură este un pericol – ca sursă de armament sau ca risc de explozie?
Depozitul de laCobasna este, în primul și în primul rând, un pericol ca sursă de înarmare, atât pentru noi, cât și pentru ucraineni. Potrivit unor date din surse demne de încredere, acolo este depozitat un număr foarte mare de armament ușor, pentru infanterie. Acei 15-17 mii de rezerviști care ar putea fi încorporați din Transnistria pot fi înarmați complet cu armamentul de acolo.
În plus, acolo sunt depozitate mii de tone de explozibil – obuze de artilerie și mine antipersonal. Dacă s-ar întâmpla ceva și acest depozit ar zbura în aer, ar fi devastator și pentru Ucraina, și pentru Republica Moldova.
Unele calcule făcute de experți arătau la un moment dat că forța exploziei s-ar apropia de puterea bombei de la Hiroshima.
Au existat niște calcule făcute de Academia de Științe a Moldovei, în baza unor date obținute de la Armata Națională. Poate că nu ar fi chiar atât de devastatoare ca la Hiroshima, dar oricum suflul exploziei ar fi destul de puternic. Comparația cu Hiroshima a fost făcută în unele publicații pentru a demonstra cât de puternică ar putea și o explozie la acest depozit, eu nu aș susține această comparație.
Armamentul de la Cobasna este separat în mai multe camere de păstrare cu pereți din beton foarte groși. Sunt depozitele de arme nucleare ale fostei URSS pregătite pentru districtul de sud-est al Uniunii Sovietice. Aceste încăperi erau din start destinate pentru păstrarea armamentului nuclear.
Dispozitivele nucleare au fost luate de acolo și duse în Rusia, iar în locul lor au fost depozitat armamentul adus după retragerea trupelor ruse din bazele militare pe care le avea în Europa.
În ce măsură transnistrenii sunt capabili să producă și dacă chiar au fabricat armament la întreprinderile din stânga Nistrului?
Transnistrenii mai produceau lansatoare de rachete cu 20 de țevi, din nou, un echipament nu foarte sofisticat.
Însă armament mai complex, de genul pistoalelor automate, nemaivorbind de proiectile, transnistrenii nu erau capabili să producă. Într-o vreme, cei de la Tiraspol umblau pe la fabrica de muniții din orașul ucrainean Vinița, încercând să obțină tehnologia de producere a cartușelor. Însă procesul tehnologic este destul de complicat și ei nu au reușit să organizeze producerea de cartușe în Transnistria. Cu atât mai mult cu cât rușii la un moment dat le-au dat asigurări că le vor livra cantități mari de cartușe.
Acum transnistrenii au atât de multe cartușe încât în regiune soldații în termen fac trageri la țintă săptămânal. Pentru comparație pot să spun că soldații din Armata Națională a Republicii Moldova fac trageri la țintă de 4-5 ori pe parcursul perioadei de un an cât durează serviciul militar.
Ce mai au transnistrenii, ca tehnică și echipamente militare? Experții militari spun că formațiunile paramilitare de acolo sunt mai bine dotate decât Armata Națională a Republicii Moldova, dar în spațiul public practic nu există informații veridice privind dotările forțelor militare din regiunea separatistă.
Ce se știe cu siguranță este că transnistrenii au cel puțin 18 tancuri, de tipul T-55 și T-72. Sunt tancuri relativ moderne, dotate cu sisteme contemporane de protecție, au fost reparate și sunt într-o stare tehnică bună și pregătite de luptă.
Mai mult, ei în permanență efectuează manevre și instruiri pentru echipajele de tancuri – nu numai pentru trupele transnistrene, dar și pentru Grupul Operativ de Trupe Ruse. Aici este un aspect foarte interesant. GOTR anual participă la o competiție de triatlon pentru tancuri – competiție unde sunt evaluate abilitățile de a conduce tancul, de a efectua trageri și de a depăși obstacolele.
În armată, de obicei echipajele nu folosesc tancuri străine, fiecare echipaj are tancul lui. Și aici apare întrebarea – cu care tancuri participă militarii ruși la aceste competiții? Acest lucru ar putea însemna că în Transnistria, pe lângă cele 18 tancuri din dotarea armatei transnistrene, există și un număr necunoscut de tancuri în dotarea militarilor ruși din GOTR.
Citește și: „Exodul rușilor. Zeci de mii de oameni pleacă din Rusia de teama sărăciei și a represiunilor”
Pe lângă asta, transnistrenii dispun și de cel puțin 40-45 de mașini cu lansatoare de mine de tip Grad – o armă foarte puternică, o armă pe care Armata Națională a Republicii Moldova nu o are.
Plus la asta, mai sunt piese de artilerie. Și Chişinăul are piese de artilerie, dar este dezavantajat de faptul că nu are o cantitate atât de impresionantă de obuze cum au transnistrenii la depozitul rusesc de la Cobasna. Aceste rezerve le permit să organizeze exerciții militare foarte dese și astfel să crească nivelul de pregătire a militarilor.
La Tiraspol mai erau niște elicoptere, dar acestea sunt depășite de timp și nu sunt într-o stare tehnică suficient de bună ca să poată zbura în siguranță.
Dar cum au ajuns în regiunea transnistreană aceste echipamente și tancuri, care spuneți că sunt destul de moderne, din moment ce Chişinăul a interzis la un moment dat rotația contingentului rusesc și orice transporturi militare? Regiunea transnistreană nu are alte opțiuni de transport, decât terestru – fie prin Republica Moldova, fie prin Ucraina.
Trebuie să subliniez aici că Ucraina a fost de pe începutul independenței foarte indulgentă în legătură cu Transnistria și cu efortul Rusiei de a aduce armamente în regiunea separatistă a Republicii Moldova, prin Ucraina. Acum, Ucraina recunoaște că 30 de ani s-a uitat printre degete la felul în care Rusia dotează GOTR și trupele de menținere a păcii de pe Nistru cu cele mai moderne echipamente. „Dacă am fi închis atunci aceste livrări, acum n-am fi avut această amenințare care vine din Transnistria”, recunosc acum ucrainenii.
Ucraina a impus o astfel de interdicția abia după anul 2014, după anexarea Crimeii. Și chiar și după 2014 în Ucraina a continuat să activeze o companie care avea dreptul să transporte mărfuri cu dublă destinație, inclusiv dispozitive pentru transmisiuni. Și acum știm că trupele transnistrene și GORT sunt dotate cu cel mai sofisticat aparataj de transmisiuni.
Cum vă explicați faptul că Tiraspolul și trupele ruse de acolo nu au acționat odată cu declanșarea ofensivei Rusiei în Ucraina?
Acest lucru înseamnă doar că cei de acolo nu au primit ordin de la Moscova. Nici holdingul Sheriff, care controlează regiunea economic și politic, nici administrația de la Tiraspol nu sunt liberi în decizii. Și Moscova nu va sta să-i întrebe dacă ei vor sau nu vor să se implice. Pentru noi ar fi bine măcar să cunoaștem de start în ce direcție va fi mișcarea – către est, către Ucraina, sau către vest, adică către Chişinău.
Putem fi absolut siguri să patronii de la Moscova nu le vor permite să stea cuminți și să aștepte să se termine războiul. Ei vor participa, ei vor fi implicați. Singurul lucru care ne-ar putea salva este oprirea războiului. Abia atunci vom putea spune că pericolul a trecut pe lângă noi.
După declanșarea războiului, Transnistria și-a repetat solicitarea de a fi recunoscută ca „stat independent”, cerere pe care o difuzează periodic. Trebuie să ne îngrijoreze această cerere? Chişinăul oficial a spus de mai multe ori că nu vede mișcări deosebite în regiunea separatistă și că în acest moment nu există pericole pentru restul teritoriului Republicii Moldova.
Tare nu aș vrea să spun lucruri care vin în contradicție cu ceea ce spune Chişinăul oficial. Autoritățile sunt obligate să vină cu mesaje care să calmeze spiritele.
Însă știind felul în care acționează transnistrenii, eu cred că asistăm la o încercare de a acutiza situația. Și la fel ca în cazul regiunilor separatiste ale Ucrainei, Donețk și Luhansk, Moscova se poate folosi de o cerere a Tiraspolului pentru a avea motiv să declare că rușii din Transnistria trebuie protejați militar de Chişinău. Acest scenariu ar putea fi scopul real al acestei declarații.
