Trupul neînsuflețit al papei Francisc a fost dus în bazilica Sfântul Petru. Zeci de mii de credincioși au participat la procesiune | VIDEO

Data:

Trupul neînsuflețit al papei Francisc a fost mutat miercuri din capela Casei Sfânta Marta în bazilica Sfântul Petru. Ceremonia și procesiunea au cuprins mai multe momente de rugăciune. Zeci de mii de oameni au salutat cu emoție și aplauze trecerea sicriului prin Piața Sfântul Petru, informează Vatican News.

Procesiunea a început la ora 9.00 în capela Casei Sfânta Marta cu un moment de rugăciune, prezidat de cardinalul Kevin Joseph Farrell, camerleng al Sfintei Romane Biserici. ”Dragi frați și surori, însoțim cu adâncă emoție rămășițele pământești ale papei nostru Francisc în bazilica Sfântul Petru, unde și-a desfășurat cu precădere slujirea sa de episcop al Romei și de păstor al Bisericii universale. În timp ce ieșim din această casă, să-i mulțumim Domnului pentru nenumăratele daruri pe care le-a împărțit poporului creștin prin slujitorul său, papa Francisc, și să-l rugăm cu stăruință pentru ca, milostiv și binevoitor, să-i dăruiască un sălaș veșnic în împărăția cerurilor, iar familiei pontificale, poporului său sfânt din Roma și credincioșilor din lumea întreagă, să le dăruiască mângâierea speranței cerești”.

Apoi, după un moment de reculegere și tăcere, cardinalul Farrell a continuat cu această rugăciune: ”Privește cu bunăvoință, Doamne, la viața și faptele slujitorului tău, papa nostru Francisc. Primește-l în locuința ta veșnică de lumină și de pace și dăruiește credincioșilor tăi să meargă cu înflăcărare pe urmele lui și să dea mărturie pentru Evanghelia lui Cristos”.

Potrivit Vatican News, în timpul procesiunii, adunarea liturgică și corul au cântat psalmi de pocăință, iar la intrarea în bazilică, Litania tuturor sfinților. Depus în fața Altarului Mărturisirii (din centrul bazilicii), sicriul a fost tămâiat și stropit cu apă sfințită. A urmat proclamarea Evangheliei (Ioan 17,24-26) și Rugăciunea credincioșilor. Prima intenție a fost înălțată pentru odihna veșnică a papei Francisc, cerând ca Isus Cristos, Păstorul suprem, care este veșnic viu și mijlocește pentru noi, să-l primească cu bunăvoință în împărăția sa de lumină și de pace.

YouTube video

Citește și: Papa Francisc a încetat din viață la vârsta de 88 de ani

La încheierea Liturgiei Cuvântului, s-a cântat Tatăl Nostru, apoi s-a înălțat rugăciunea finală: ”Doamne, mântuirea noastră, ascultă-ne rugăciunile prin care cerem cu stăruință, împreună cu toți sfinții tăi, să primești în adunarea aleșilor tăi sufletul slujitorului tău, papa nostru Francisc, care și-a pus încrederea în rugăciunea Bisericii”.

La doar câteva minute după procesiune, mulțimea de oameni – aproximativ 20.000 în acel moment – a început să intre în bazilică pentru o vizită de rugăciune, reculegere și omagiu la sicriul papei. De menționat că, pentru această ocazie, în Piața Sfântul Petru au fost pregătite patru intrări laterale, iar toți cei care intră în bazilică trec prin Poarta Sfântă și apoi ajung la sicriul papei, depus în fața Altarului Mărturisirii, informează Vatican News.

Sicriul regretatului pontif rămâne în bazilica Sfântul Petru până sâmbătă, 26 aprilie a.c., când are loc Sfânta Liturghie de înmormântare și, după ultimele rituri de rămas bun, de ducerea sicriului la bazilica Santa Maria Maggiore pentru a fi depus în mormânt. Credincioșii și toți oamenii de bunăvoință care doresc să-și ia rămas bun și să facă o vizită de rugăciune la trupul neînsuflețit al papei pot veni în bazilica vaticană miercuri (11.00-24.00), joi (7.00-24.00) și vineri (7.00-19.00).

Potrivit Vatican News, vineri, la ora 20.00, în bazilica Sfântul Petru, are loc ritul închiderii sicriului papei Francisc. Potrivit normelor din Ordo Exsequiarum Romani Pontificis (nr. 66-81), ceremonia este prezidată de camerlengul Sfintei Romane Biserici, cardinalul Kevin Joseph Farrell. Iau parte mai mulți prelați, printre care cardinalul Giovanni Battista Re, decan al Colegiului cardinalilor. După Sfânta Liturghie a înmormântării, sâmbătă 26 aprilie a.c., sicriul închis cu trupul neînsuflețit al regretatului pontif va fi dus la bazilica Santa Maria Maggiore și va fi depus în mormânt.

Citește și: Cine este cardinalul cu cele mai mari șanse să devină papă

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(FOTO: AGERPRES FOTO/EPA)

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related