Turcia poate deveni un partener economic esențial pentru Uniunea Europeană, dar relațiile guvernului de la Ankara cu Occidentul sunt afectate de divergențe politice și de provocări legate de securitate economică și decarbonizare.
PRESShub a analizat un raport privind relațiile economice dintre Uniunea Europeană (UE) și Turcia în climatul politic actual, publicat de Centre for Applied Turkey Studies.
Relațiile economice și comerciale dintre Uniunea Europeană (UE) și Turcia au la bază uniunea vamală și un acord de comerț bilateral, stabilit în 1995. Acest parteneriat a jucat un rol crucial în integrarea industriilor turcești în lanțurile de aprovizionare europene, ceea ce a dus la o creștere semnificativă a comerțului Turcia-UE în ultimele trei decenii.
De la criza financiară globală din 2008, comerțul global s-a schimbat semnificativ, marcând un declin al globalizării și o creștere a barierelor comerciale. De atunci, concepte precum „repatrierea producției” și „friend-shoring” (producția în țări partenere) au câștigat teren. Iar, numai în 2022, au fost implementate aproape 3.000 de măsuri restrictive de comerț, reflectând o creștere a protecționismului.
Între timp, relațiile Turciei cu UE și Occidentul au evoluat. Turcia menține legături instituționale puternice cu Occidentul, iar viitorul relațiilor economice va depinde de modul în care cei doi parteneri gestionează teme de securitate economică și de decarbonizare.
Ce rol are securitate economică, decarbonizare și revenirea politicii industriale în relațiile Turcia-UE
Țările trebuie să-și reevalueze opțiunile economice în lumina riscurilor de securitate. Această schimbare este determinată de rivalitatea strategică dintre China și SUA, determinând UE să adopte o strategie de securitate economică axată pe diversificarea lanțurilor de aprovizionare și reducerea dependențelor, aspect evidențiat în special de pandemia COVID-19 și războiul din Ucraina.
Citește și: Pacea dintre Armenia și Azerbaidjan, amenințată de interferențele Rusiei
UE implementează măsuri, precum „pachetul de securitate economică”, legea privind materiile prime critice și legea europeană a cipurilor, pentru a-și consolida poziția în fața competiției globale.
Într-o economie globală tot mai fragmentată, atât UE, cât și Turcia ar putea fi obligate să aleagă de partea cui sunt, ceea ce ar complica relațiile comerciale dintre ele. Diferențele recente, precum poziția Turciei față de sancțiunile împotriva Rusiei și reacția UE la conflictul din Gaza, evidențiază cum cele două părți nu au aceleași priorități în politica externă.
UE și Turcia au obiective comune și se aliniază în politica externă doar în proporție de 10%, conform Comisiei Europene. Acest context a dus la o creștere a competiției, mai degrabă decât a cooperării.
Economia globală este în plină schimbare și prin decarbonizare. Noi competiții și dependențe sunt generate, amplificate de tensiunile geopolitice. Fără o coordonare atentă a politicilor comerciale, de mediu și industriale, țările riscă obiective conflictuale.
În acest climat, tendințele de subvenționare duc la o competiție intensă în politica industrială, exemplificată de Legea de reducere a inflației din SUA, considerată de unii ca fiind protecționistă. UE răspunde prin Pactul Verde și Legea industriei cu emisii net zero, sprijinind industriile locale și integrând cerințele de mediu în politicile comerciale, cum ar fi Mecanismul de Ajustare a Carbonului la Frontieră (CBAM). CBAM-ul este un bun exempu de ilustrare a angajamentului UE de a își proteja propria piață.
UE a mai introdus și măsuri precum un mecanism de screening (sistem/ cadru legal prin care un stat sau o organizație supraveghează și analizează investițiile străine directe) și politici anti-subvenții pentru a asigura o concurență loială pentru afacerile sale.
Anchetele asupra companiilor chineze pentru subvenții excesive evidențiază această problemă.
Citește și: O angajată a unui aeroport german, acuzată de spionaj militar în favoarea Chinei
Turcia trebuie deci să-și accelereze eforturile de decarbonizare pentru a-și menține comerțul cu UE, în special în cadrul unor mecanisme precum CBAM. Totuși, diferențele de standarde și reglementări pot împiedica colaborarea.
Ce recomandă experții privind legăturile economice UE-Turcia
Economiile, atât ale UE cât și ale Turciei se bazează puternic pe comerțul exterior (energie, materiale critice, minerale și semiconductori). Deschiderea comercială a Turciei este de 67% din PIB și a UE de 97%, comparativ cu o medie globală de 63%. În contrast, deschiderea comercială este de doar 27% pentru SUA și 37% pentru China.
În timp ce deschiderea comercială a scăzut brusc în China de la mijlocul anilor 2000 și ușor în SUA în ultimul deceniu, aceasta a continuat să crească în UE. Dar, în timp ce UE își propune să mențină comerțul deschis și să își sporească autonomia strategică, se confruntă cu provocări de producție în sectoare critice precum semiconductoarele și energia regenerabilă: este deci necesară o diversificare a lanțurilor de aprovizionare și a legăturilor comerciale mai puternice.
Legăturile economice puternice dintre Turcia și UE, întruchipate în comerț și investiții, sunt evidente. UE este destinația principală a exporturilor turcești, cea mai importantă sursă de importuri și principala sursă de investiții. Iar, datele arată că 41,3% din exporturile Turciei sunt absorbite de UE.
De asemenea, este important de menționat că UE este mai deschisă în ceea ce privește investițiile străine directe (ISD) intrate și ieșite decât alte regiuni, iar ISD-ul său este semnificativ mai mare decât cel al Chinei și ale SUA.
Poziția geografică a Turciei îi sporește rolul în lanțurile de aprovizionare globale, în special pe măsură ce UE caută alternative după decuplarea de Rusia și o legătură între Asia Centrală și de Est și Europa. În timp ce numărul țărilor în care Turcia exportă extensiv a fost de 69 în 2003, acesta a ajuns la 108 în 2022.
Exporturile Turciei către UE sunt deja relativ sofisticate, concentrându-se pe bunuri manufacturate, mașini, echipamente de transport și alte produse industriale. Interconexiunile energetice, infrastructura matură și capacitatea industrială semnificativă (industria rămâne o parte importantă a PIB-ului) sunt alte puncte forte ale Turciei. Discuțiile și apelurile pentru reindustrializare se înmulțesc în Europa, dar UE nu poate produce tot ceea ce are nevoie și va trebui să achiziționeze multe produse din țările vecine.
Citește și: Schimbări climatice. Ecocidul ar putea deveni infracţiune internaţională
Astfel, cu un portofoliu de export în creștere și o integrare în lanțurile valorice ale UE, Turcia are potențialul de a se specializa în produse avansate.
Totuși, pentru a valorifica acest potențial, Turcia trebuie să abordeze incertitudinile macroeconomice și să îmbunătățească statul de drept, aspecte critice pentru atragerea investițiilor UE și facilitarea comerțului.
Potențialul Turciei în energie regenerabilă, în special în producția de electricitate și hidrogen, oferă oportunități semnificative de cooperare. Cu toate acestea, deficitele de încredere cauzate de crizele politice reprezintă provocări pentru relația Turcia-UE, conform Centre for Applied Turkey Studies.
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
