„Anul Nou care n-a fost” („The New Year That Never Came”) este, probabil, cel mai bun film despre Revoluția din 22 Decembrie 1989. Frigul, foamea, lipsurile, dialogurile și atenția pentru detalii recreează atmosfera apăsătoare a ultimelor zile din regimul comunist. E o tragi-comedie care ne răscolește, iar jocul foarte bun al actorilor (Adrian Văncică, Emilia Dobrin, Iulian Postelnicu, Nicoleta Hâncu, Andrei Miercure) fac din această peliculă una de neratat, mai ales pentru generațiile tinere.
Spectatorul se regăsește parcă în multe dintre scene, care surprind momente din viața cotidiană a acelor ani. „Cadoul de Crăciun” este scena memorabilă în care treci de la o emoție la alta. Te tăvălești pe jos de râs în momentul în care Gelu, personajul lui Văncică, scoate cureaua să-l altoiască pe „ăla micu’” pentru că puștiul pusese la poștă o scrisoare către Moșul în care a scris că ”tata își dorește să moară Nea Nicu” (Ceaușescu). Vezi apoi deznădejdea personajului și înțelegi că Securitatea va pune mâna pe scrisoare, iar tatăl va înfunda pușcăria. Era condamnat din start, nu avea nici o șansă. Abia atunci simți un fior pe șira spinării și ți se face părul măciucă. Atât de absurd era regimul. Dar mulți am uitat.
35 de ani mai târziu, prin România trece din nou o undă de șoc. Turul I al alegerilor prezidențiale este câștigat de un necunoscut (Călin Georgescu), cu o retorică violent naționalistă, izolaționistă, anti-NATO și UE, pro-Rusia. Nimeni nu știe cum a apărut și, mai ales, cum a câștigat. Frica își face loc, mulți trăiesc anxietăți ale trecutului.
Ne amintim că și în momentul Revoluției au circulat diverse teorii despre actorii din spatele evenimentelor: teroriștii, turiștii sovietici, forțele externe (prin înțelegerea secretă dintre Gorbaciov și Bush, din Malta), securiștii, eșalonul doi din PCR, etc. De-a lungul timpului, ele au avut diverse chei de interpretare: „revoluție”, „lovitură de stat”, „loviluție”.
Generația tinerilor de atunci este și acum dispusă să creadă narative asemănătoare.
Sigur, suntem în NATO și Rusia e adversarul tradițional. Lucrează hibrid și dezinformează, încurajează mișcările naționaliste pentru a slăbi Uniunea Europeană. Partidele mainstream nu-și recunosc însă partea lor de vină. Acuză „imixtiunea externă”, în timp ce facțiunile pro-Georgescu joacă în filmul „revoluției furate” și a pactizării sistemului de forță cu „poporul”. Pare o Revoluție pe dos. PNL tace la dezvăluirile că a plătit bani publici pentru campania lui Georgescu, Ciolacu intră pe TikTok și o dă pe glumă cu voturile transferate de PSD către Georgescu. Niciunul nu convinge. Nu convinge nici Crin Antonescu, reînviat ca o fantomă a trecutului USL. Te întrebi cum e posibil ca „sistemul” și „anti-sistemul” să propună candidați care nu pot răspunde la o întrebare simplă: ce au lucrat în ultimii 10 ani?
Cred că în urmă cu 10 ani putem găsi și o posibilă cauză a ceea ce se întâmplă acum. Vă invit să analizați următoarele observații cu doza critică necesară, deoarece nu avem nevoie de alte teorii ale conspirației.
În 2015, institutele sociologice (IRES, Inscop) realizau o serie de sondaje extrem de interesante. Au fost testate, printre altele: comportamentul religios al românilor, percepțiile cu privire la manipulare, profilul românilor plecați în străinătate, percepțiile cu privire la securitatea națională, frica față de un potențial război în zonă (Rusia anexase Crimeea în 2014). Câteva concluzii-cheie: românii sunt credincioși, dar și superstițioși. Cred în Dumnezeu, dar și în miracole, deochi, blesteme, horoscop, extratereștri și vrăjitorie.
„Sfinții închisorilor” – preoți susținători ai Mișcării Legionare – aveau o cotă de încredere uriașă. Se estima că între 800.000 și 1.000.000 de români merg anual în pelerinaj la Prislop, la mormântul lui Arsenie Boca. Ieromonahul a ajuns la această popularitate și datorită rețelelor de socializare. A fost canonizat de BOR în iulie 2024, alături de alți 15 clerici, majoritatea foști deținuți politici în închisorile comuniste.
Tot în 2015, a fost adoptată o lege numită generic ”antilegionari” ( Legea nr. 217/2015 pentru modificarea si completarea OUG 31/2002), inițiată de Crin Antonescu – actualul candidat comun al PSD-PNL-UDMR la președinția României. Adoptarea legii a stârnit la vremea respectivă mari dispute și pasiuni. Actul normativ incriminează cultul persoanelor vinovate de legionarism, fascism, rasism, xenofobie, precum și promovarea unor simboluri, concepții, doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe. Răspândirea simbolurilor legionare se pedepsea cu închisoarea de la 3 luni la 3 ani și cu interzicerea unor drepturi.
Multe dintre concluziile acelor studii par instrumentate politic, dacă privim retrospectiv.
Să ne amintim de referendumul Coaliției pentru Familie (2018). Inițiativa a demarat către finalul anului 2015 și a fost sprijinită de Biserică. Ea a fost sprijinită și de PSD-PNL-ALDE, dar referendumul, desi s-a întins pe două zile, nu a fost validat, din cauza prezenței scăzute la urne (21,1%).
Totuși, peste 90% dintre participanți au votat pozitiv – testând un electorat activ de peste 3,5 milioane de persoane. La ultimele trei alegeri generale rata de participare a fost în scădere: 2012 – 7,7 milioane; 2016 – 7,3 milioane; 2020 – 6 milioane. În 2024, au participat 9,4 milioane de alegători, cu aproape 57% mai mulți. Extremiștii (AUR+SOS+POT) au ajuns să controleze peste 30% din Parlament. Aceștia au crescut pe fondul pandemiei de Covid, dar și în contextul mai larg al confruntării dintre progresiștii – globaliști și conservatorii – izolaționiști, la care America lui Trump dă tonul.
Religia, cu elemente new age, dacopatia, credința în miracole și salvatori se regăsesc în profilul votanților lui Călin Georgescu. Legionarii își fac și ei loc în poveste, prin comemorarea lui Corneliu Zelea Codreanu, fondatorul mișcării.
Ba, în peisaj apar și foști combatanți în Legiunea Străină franceză, angajați ca gărzi de corp de Călin Georgescu.
Una dintre teoriile care circulă este că lupta dintre PSD și PNL pentru președinție s-a dat și în cadrul acestor mișcări radicale: Marcel Ciolacu și-ar fi construit un scenariu „răul mai mic” – țintind o finală cu George Simion de la AUR; PNL ar fi cotraatacat cu Călin Georgescu, ca să ia din voturile lui Simion, iar în finală să ajungă candidatul liberal, generalul Ciucă; PSD ar fi răspuns cu eliminarea Dianei Șoșoacă – ca voturile acesteia să meargă la Simion; când Simion a stagnat și spre finala cu Ciolacu se îndrepta Elena Lasconi, PSD s-a reorientat spre Georgescu. Numai că în finală cu Georgescu a ajuns Lasconi și nu Ciolacu.
CCR a invalidat Turul I, acuzând „interferența” Rusiei. Au fost prezentate „dovezi” privind dezinformarea și manipularea prin rețelele de socializare, dar nu și referitoare la „vicierea” procesului de votare. Peste 2 milioane de români (23%), au pus ștampila pe Călin Georgescu, făcând marile ziare occidentale (Frankfurter Allgemeine Zeitung – FAZ) să se întrebe dacă nu cumva mitul „interferenței” rusești maschează „aroganța” puterii de la București și un pariu politic pierdut.
Un alt element interesant de analizat este statutul și rolul politic al Diasporei – care a crescut foarte mult după aderarea României la UE. Potrivit raportului din 2024 privind migrația, România avea în 2020 al doilea cel mai mare procent de imigrație din lume (17,1% din totalul populației) – cu 3,98 milioane de persoane. În 1995 nici nu apărea în Top 20.
Diaspora e o enigmă care ne ia prin surprindere de vreo 15 ani: îl face președinte pe Băsescu în 2009, pe Iohannis în 2014, are un rol determinant la căderea lui Dragnea prin momentul 10 august 2018 și produce surpriza Călin Georgescu în 2024. A devenit însăși Explicația unor surprize de proporții. De acord că românii de acolo votează anti-sistem, dar toată lumea generalizează și nu explică trecerea diasporei de la progresismul userist la conservatorismul putinist. Nimeni nu spune cum a avut Călin Georgescu acces la diaspora. De notat că pentru alegerile prezidențiale din 2025 (4 și 18 mai) diaspora nu va mai putea vota după închiderea urnelor în România, iar Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) spune clar de ce: „pentru a nu mai lăsa acel ecart de timp de influențare a votului atunci când el s-a închis în România, dar a rămas deschis în străinătate”.
Posibil ca C Georgescu să nici nu ajungă la startul alegerilor din mai. În mod normal, radicalii care constată că au șanse reale să câștige alegerile își mai îndulcesc discursul, pentru a nu supăra Europa. El procedează invers: face afirmații și mai controversate. Pare că se auto – detonează pentru a mobiliza electoratul pro-UE și NATO.
Iar când în peisaj apar rezerviști din Servicii și Armată, exponenți ai generațiilor pro-Kremlin, dar și generalul Gabriel Oprea, fost aghiotant al lui Miron Cozma, tabloul e complet. Minerii nu mai sunt, dar amintirea lor pe străzile Bucureștiului e încă vie. În fața unei potențiale „lovituri de stat” și a restaurației dictaturii, nu am nici o îndoială: cu frica în oase, vom alerga către urnele de vot pentru a salva Democrația. Nimic nu se va schimba, dar vom fi fericiți!
