Ucraina a înființat un site pentru familiile din Rusia care vor să știe dacă vreun apropiat a fost ucis sau capturat

Data:

Autoritățile din Ucraina au lansat pe internet un site pentru a ajuta familiile rusești să afle dacă cei apropiați lor au fost capturați sau uciși în luptele din timpul celor patru zile de invazie care au trecut până acum, scrie Kyiv Independent.

Acte ale unor soldati rusi ucisi in Ucraina Foto: 200rf.com

Astfel, Ministerul de Interne din Ucraina a lansat site-ul 200rf.com, unde publică fotografii și documente ale soldaților ruși morți și capturați de joi până acum.

Duminică, ministrul adjunct al apărării din Ucraina a spus forțele de invazie ale lui Putin au pierdut aproximativ 4.300 de soldați până acum.

Forțele ucrainene au capturat aproximativ 200 de soldați ruși „prost echipați și antrenați”, a declarat sâmbătă seară generalul Borys Kremenetsky, adăugând că printre ei erau și unii foarte tineri, de doar 19 ani, cărora li s-a dat voie să-și sune părinții.

Prizonierii sunt tratați conform Convenției de la Geneva, conform dreptului umanitar internațional, a precizat generalul ucrainean, potrivit HOTNEWS.RO.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related

EPOCH TIMES | Administrația Trump susține că virusul COVID-19 a scăpat dintr-un laborator din Wuhan

Administrația Trump a modificat site-ul web oficial COVID, susținând...

Vladimir Putin ordonă un armistițiu de Paște. Rusia oprește temporar acțiunile militare

Federația Rusă oprește toate acțiunile militare de vineri, 19...

AKTUAL24 | Familiile ofițerilor ruși, evacuate din Crimeea. Se intensifică măsurile de securitate în Sevastopol

În ultimele zile, familiile ofițerilor superiori ai Flotei ruse...

Proces deschis la Istanbul pentru aproape 200 de persoane arestate după protestele anti-guvernamentale

La Istanbul a început, vineri, procesul a aproape 200...