Ucraina: UE trebuie să protejeze toți copiii ce fug din calea războiului

Data:

Parlamentul European solicită crearea unor pasaje sigure pentru copiii care fug din calea conflictului și furnizarea ajutorului urgent celor strămutați intern sau incapabili să părăsească zonele asediate.

Cu 509 voturi pentru, trei împotrivă și 47 abțineri, Parlamentul European a adoptat joi o rezoluție în care reamintește diferitele măsuri necesare pentru a proteja copiii și tinerii care fug din calea violenței și pentru a facilita integrarea acestora în comunitățile din țările-gazdă.

„Fiecare copil are dreptul de a fi protejat de violență, exploatare și abuz”, afirmă eurodeputații, solicitând țărilor UE să protejeze copiii împotriva riscului de trafic, de adopție ilegală și de alte tipuri de abuzuri, potrivit unui comunicat de presă.

Aceștia recomandă ca responsabilii cu protecția copilului să fie prezenți la frontiere pentru a fi în măsură să identifice rapid și cu precizie copiii vulnerabili, să înregistreze identitatea și naționalitatea acestora, precum și nevoile lor specifice.

În cadrul sistemelor naționale de protecție a copilului ar trebui oferite servicii precum sprijin psihosocial, sprijin pentru sănătatea maternă, servicii de protecție împotriva violenței bazate pe gen, de regăsire a familiei și de sprijinire a reîntregirii familiei, precum și acces deplin la toate serviciile de bază și îngrijire adecvată.

Copiii neînsoțiți și separați de familie și copiii aflați în centre de plasament ar trebui să aibă un tutore desemnat. Serviciile de protecție a copilului din țara de primire ar trebui să le monitorizeze permanent bunăstarea și locul în care se află după sosirea lor în UE, potrivit rezoluției.

Țările-gazdă ar trebui să se asigure că aceștia au același acces la educație și la servicii de sănătate ca și ceilalți copii din țările respective, insistă eurodeputații.

Aceștia pledează, de asemenea, pentru mecanisme de relocare care să acorde prioritate reîntregirii familiei și transferului copiilor vulnerabili, cum ar fi, de exemplu, un mecanism de solidaritate pentru transferurile medicale în interiorul UE ale copiilor și tinerilor care au nevoie imediată de tratament și terapie.

Deputații solicită țărilor UE să utilizeze în mod optim fondurile UE disponibile pentru a sprijini integrarea socioeconomică a refugiaților și pentru a-i proteja împotriva discriminării și a excluziunii sociale. Dacă va fi necesar, ar trebui furnizate resurse suplimentare, adaugă textul.

În urma invaziei Ucrainei de către Rusia, peste patru milioane de persoane au fost obligate să își părăsească locuințele și să caute refugiu, în special în țările învecinate cu UE, și anume Polonia, România, Ungaria, Slovacia și Cehia, precum și în Republica Moldova. Potrivit UNICEF, aproape jumătate dintre cei care fug sunt minori și au nevoie de o protecție sporită, deoarece se confruntă cu un risc mai mare de a deveni victime ale traficului și exploatării.

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Cum să te ferești de imaginile false create prin tehnologia deepfake

Cum să te ferești de imaginile false create prin...

Cum a fost construit sediul central al Băncii Naționale peste cel mai mare han din București

Cum a fost construit sediul central al Băncii Naționale...

Trei zile de Open Data Hachathon. Ce am descoperit căutând cheltuielile primăriilor

Trei zile de Open Data Hachathon. Hackathonul bunei guvernări...

Începe Hackathonul bunei guvernări. Ce au făcut primarii cu banii noștri

Începe Hackathonul bunei guvernări, un eveniment complex în care,...