UE: Companiile care distrug mediul vor fi obligate să-l refacă – amenzi de până la 5% din cifra lor de afaceri la nivel mondial sau 40 de milioane de euro

Data:

spot_img

UE: Companiile care distrug mediul vor fi obligate să-l refacă – amenzi de până la 5% din cifra lor de afaceri la nivel mondial sau 40 de milioane de euro. Vot final: noua listă a infracțiunilor împotriva mediului și a sancțiunilor conexe. Parlamentul urmează să aprobe noi norme care vizează protejarea mediului în UE prin intermediul dreptului penal.

După dezbaterea care va avea loc luni, eurodeputații urmează să dea undă verde unei noi directive privind infracțiunile împotriva mediului, în urma acordului cu statele membre încheiat în noiembrie 2023. Noua lege prevede o listă actualizată a infracțiunilor împotriva mediului, care acum include și comerțul ilegal cu lemn, epuizarea resurselor de apă sau încălcarea legislației UE privind substanțele chimice. Legea introduce și așa-numita „infracțiune calificată” ce constă în provocarea distrugerii unui ecosistem, cum ar fi incendiile forestiere la scară largă, și care, prin urmare, este comparabilă cu ecocidul.

Citește și Legea UE privind refacerea naturii: peste 80% din habitatele europene sunt într-o stare precară

Infractorii individuali, inclusiv reprezentanții companiilor, pot primi pedepse cu închisoarea de până la cinci sau zece ani, în funcție de gravitatea infracțiunii. De asemenea, li se va cere să refacă mediul pe care l-au distrus și să compenseze daunele. Companiile se pot confrunta, de asemenea, cu amenzi de până la 5% din cifra lor de afaceri la nivel mondial sau 40 de milioane de euro.

Context

Noua legislație urmărește să abordeze numărul tot mai mare de infracțiuni împotriva mediului în UE. Criminalitatea împotriva mediului este a patra cea mai mare activitate infracțională din lume și este una dintre principalele surse de venit pentru crima organizată, alături de droguri, arme și trafic de persoane, arată Parlamentul European.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Fostul ministru Raluca Prună despre presiunile făcute de Iohannis pentru numirea Procurorului General

Fost ministru al Justiției în guvernul tehnocrat Cioloș, Raluca...

Procuror suspendat din funcție de CSM

Secția pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior...

Primele dispozitive acustice pentru nevăzători, instalate de CTP Iași în stațiile de tramvai și autobuz

Primele dispozitive acustice pentru persoanele cu deficiențe de vedere...

Marcel Ciolacu spune despre Geoană că nu poate fi considerat un candidat de dreapta

Marcel Ciolacu a criticat propunerea ca Mircea Geoană să...