UE, solidară cu Ucraina. Ajutor umanitar, protejarea refugiaților și sprijin pentru gestionarea frontierelor

Data:

De la începutul invaziei forțelor armate ruse în Ucraina, în 24 februarie, și până în prezent, Comisia Europeană (CE) a lucrat intens pentru a ajuta Ucraina cu asistență de urgență, în condițiile în care regiuni importante din teritoriul țării au devenit zone de război și milioane de oameni au fost nevoiți să se refugieze în alte state europene.

De asemenea, Comisia Europeană a cooperat îndeaproape cu țările învecinate Ucrainei, pentru a le ajuta să ofere protecție oamenilor care fug din calea invaziei.

„Solidaritatea europeană îi sprijină pe oamenii aflați în nevoie prin ajutor umanitar direct, asistență de urgență în materie de protecție civilă, sprijin la frontieră și prin conferirea unui statut juridic clar, care le permite refugiaților ucraineni să beneficieze de protecție imediată în UE”, a transmis Comisia Europeană.

Fonduri europene și măsuri eficiente la frontiere

Uniunea Europeană a acordat ajutor umanitar de 500 de milioane de euro din bugetul UE pentru a face față consecințelor umanitare tragice ale războiului, atât în interiorul Ucrainei, cât și în alte țări. În paralel, 27 de țări depun eforturi pentru a furniza provizii în valoare de peste 100 de milioane de euro prin intermediul mecanismului de protecție civilă al Uniunii.

Pentru protejarea persoanelor care fug din calea războiului, UE a activat, în timp record, Directiva privind protecția temporară. Astfel, lucrurile sunt mai clare și mai sigure pentru persoanele aflate în nevoie. Directiva garantează dreptul la asistență socială și dreptul de acces la piața muncii și la educație în UE.

De asemenea, Comisia Europeană a emis orientări pentru a-i ajuta pe polițiștii de frontieră din statele membre să gestioneze în mod eficient sosirile la frontierele cu Ucraina și pentru a reduce timpul de așteptare, menținând în același timp un nivel ridicat de securitate.

Comisia a adoptat o nouă propunere menită să permită ca unele fonduri de coeziune să fie cheltuite pentru a se realiza investiții în educație, ocuparea forței de muncă, locuințe, servicii de sănătate și de îngrijire a copiilor sau pentru a se oferi asistență materială de bază.

UE oferă un sprijin de amploare Ucrainei pentru a o ajuta să facă față crizei, inclusiv asistență macrofinanciară de urgență în valoare de 1,2 miliarde de euro sub formă de împrumuturi și o sumă suplimentară în valoare de 120 de milioane de euro sub formă de sprijin bugetar.

„Istoria a demonstrat rezistența și eficiența societăților și a alianțelor bazate pe încredere și libertate. Și exact de acest lucru le este frică liderilor autocrați. Uniunea Europeană este alături de Ucraina și de poporul său, pe care vom continua să îi sprijinim. Ucraina va ieși învingătoare”, a declarat președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

UE va continua să fie unită în solidaritatea sa cu Ucraina și cu poporul său. Comisia va continua să ofere sprijin, asigurând inclusiv un nivel adecvat de pregătire și punând accent pe un angajament pe termen lung în toate țările UE și în Republica Moldova, pentru a le permite să fie pregătite să răspundă nevoilor pe măsură ce acestea evoluează.

Mecanismul de protecție civilă al UE

„Prin intermediul mecanismului de protecție civilă al UE, direcționăm ajutor către Ucraina, inclusiv pe cel oferit de 29 de țări – 27 state membre ale UE, Norvegia și Turcia. Ucraina primește astfel articole cum ar fi trusele de prim ajutor, îmbrăcămintea de protecție, dezinfectanții, precum și corturi, echipamente de stingere a incendiilor, generatoare de energie și pompe de apă.

Republica Moldova a activat, de asemenea, mecanismul de protecție civilă al UE, pentru a-i putea ajuta pe ucrainenii care sosesc în țară”, potrivit Comisiei Europene.

13 state membre ale UE au oferit deja diverse tipuri de asistență Republicii Moldova, inclusiv adăposturi, truse de igienă și generatoare de energie electrică. Comisia coordonează, de asemenea, asistența în materie de protecție civilă acordată Poloniei și Slovaciei pentru a-i ajuta pe refugiații ucraineni.

De exemplu, Polonia primește deja prin mecanismul UE echipamente pentru adăposturi și materiale medicale din partea Franței, Danemarcei și Germaniei.

Ajutor din rezervele medicale rescEU și centre logistice de urgență

Întrucât nevoile cresc exponențial, Ucraina primește asistență și din rezervele medicale rescEU găzduite de Germania, Ungaria și Țările de Jos. Sprijinul rescEU include ventilatoare pulmonare, pompe de perfuzie, monitoare pentru pacienți, măști și halate, dispozitive cu ultrasunete și concentratoare de oxigen.

În plus, Comisia a înființat câteva centre logistice de protecție civilă în Polonia și România și înființează altele în Slovacia, pentru a distribui cât mai rapid posibil ajutorul de care are nevoie Ucraina. Centrele vor facilita distribuirea asistenței furnizate prin intermediul mecanismului de protecție civilă al UE. De asemenea, UE continuă să sprijine țările învecinate, care au primit deja peste 2,5 milioane de persoane strămutate din Ucraina.

Protecție în UE pentru cei care fug din calea războiului

UE a aprobat, în 4 martie, activarea Directivei privind protecția temporară pentru a le oferi asistență rapidă și eficace refugiaților din Ucraina. Tuturor celor care fug de conflict trebuie să li se acorde acces în UE. În temeiul acestei directive, persoanelor eligibile li se va acorda protecție temporară în UE, ceea ce înseamnă că vor putea rămâne în UE pe o perioadă de cel puțin un an și vor primi permis de ședere, precum și acces la educație și la piața forței de muncă.

„Protecție temporară înseamnă: drepturi de ședere; acces la piața forței de muncă, sub rezerva politicilor statelor membre în domeniul pieței forței de muncă; acces la locuințe; asistență socială asistență medicală sau de altă natură; dreptul la tutelă legală și acces la educație pentru copiii și adolescenții neînsoțiți.

Comisia a oferit, de asemenea, orientări cu privire la modalitățile de accelerare a trecerii frontierei din Ucraina, cu efectuarea controalelor de securitate necesare. Aceste măsuri includ crearea de noi puncte de trecere a frontierei, renunțarea la impunerea de taxe vamale, crearea de culoare speciale pentru a canaliza ajutorul umanitar”, a precizat Comisia Europeană.

Parlamentul European
Parlamentul European
spot_imgspot_img
Hannelore Petrovai
Hannelore Petrovai
Jurnalist la portalul Stirile Transilvaniei, Hannelore are o experiență de peste 15 ani în presă și este câștigător al burselor Marshall Memorial Fellowship (SUA - 2009) și The Rosalynn Carter Fellowship for Mental Health Journalism (Atlanta, SUA – 2010 - 2011). A coordonat redacții de ziar și televiziune locală. A colaborat la diverse proiecte jurnalistice internaționale pe tema discriminării și ca speaker la conferințe internaționale pe tema sănătății mintale ca subiect de presă. A câștigat mai multe premii naționale și internaționale în calitate de regizor de documentar și documentar – anchetă. În 2011 a fost inclusă în Who is Who – Enciclopedia Personalităților din România.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Unde aleg românii să călătorească în perioada următoare? |Monitorul de Cluj

Unde aleg românii să călătorească în perioada următoare? La...

Războaiele de lângă UE fac și mai important votul la europarlamentare | Eurobarometru

Războaiele de lângă UE fac și mai important votul...

Program special la Teatrul Național din București, de 1 și 2 mai

Program special la Teatrul Național din București, de 1 și 2 mai