UE va crea o platformă pentru reconstrucția Ucrainei. Ce costuri estimează Kievul

Data:

UE va crea o platformă care să coordoneze reconstrucţia Ucrainei după războiul acesteia cu Rusia, a declarat luni preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, potrivit Agerpres.ro.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a susţinut că reconstrucţia Ucrainei este ”sarcina comună a întregii lumi democratice”, iar premierul său, Denis Şmigal, a estimat la circa 750 de miliarde de dolari costurile acestei reconstrucţii.

Declaraţiile au fost făcute la o conferinţă dedicată reconstrucţiei Ucrainei, care se desfăşoară în oraşul elveţian Lugano.

Platforma anunţată de Ursula von der Leyen va fi folosită pentru schiţarea nevoilor de investiţii, coordonarea acţiunii şi orientarea resurselor. ”De la începerea războiului, UE a mobilizat în jur de 6,2 miliarde de euro ca asistenţă financiară” pentru Ucraina şi ”vor mai veni (fonduri). Ne vom angaja într-o reconstrucţie substanţială pe termen mediu şi lung”, a promis preşedinta Comisiei Europene.

Pe respectiva platformă se vor regăsi ţări, instituţii, sectorul privat şi societatea civilă. Banca Europeană pentru Investiţii a propus crearea unui fond pentru reconstrucţia Ucrainei în valoare de circa 100 de miliarde de euro, pe modelul planului european de redresare post-COVID.

Citește articolul integral pe Agerpres.ro

Citește și: O vânzătoare de asigurări vrea să se ocupe de formarea profesională a diplomaților

Urmăriți PressHUB și pe Google News

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!
1 COMENTARIU
  1. Povestea asta cu ,,reconstructia dupa razboi” imi aminteste de o satira a unui scriitor rus ,Mihail Salticov- Cecedrin: ,,Generalii si mujicul”(cum un mujic a reusit sa hraneasca doi generali). Finalul acestei satire e magistral:,, Generalii luara cafeaua,se umflara de chifle dulci,isi pusera uniformele.Se prezentara la Trezorerie si ce bani au scos de acolo e imposibil de repetat intr-o poveste,nici de descris cu creionul! In acest timp nu au uitat nici de mujic:i-au trimis un paharut de tuica si o moneda de 5 copeici: veseleste-te mijicule! „. Mujicul- in comentariul meu- este reprezentat de platitorii de taxe si impozite din UE, SUA, Marea Britanie si Canada, iar generalii sunt reprezentati de leaderii UE, SUA &co. Satira asta cu ,,reconstructia” unei tari care a fost tarata in razboi de occidentali, ajutata cu bani de nu stiu unde pentru armament (occidental,deh!) sa se bata cu rusii pentru a le salva interesele lor,si apoi,tot pe bani grei ,vin sa ,,reconstruiasca ” Ukraina dupa razboi! Intrebarea mea este cine va reconstrui Ukraina ? Milioanele de refugiati ucraineni ori firmele occidentale care se vor capatui cu ajutorul de 750 miliarde oferit -probabil-din truda …mujicului? Va amintiti cum au ajutat ,,generalii” occidentali reconstructia Afghanistanului dupa razboi? Firme americane, europene si de pe alte taramuri isi frecara palmele si se pusera la jefuit,,ajutoarele” pentru …reconstructie! Curat murdar coana Ursula, da’ e ,,reconstructie”!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Rata șomajului în Botoșani creşte de la lună la lună

Rata șomajului în Botoșani creşte de la lună la...

Primul parc experimental de cercetare a tehnologiilor avansate în energii alternative funcționează la Cluj

Primul parc experimental de cercetare a tehnologiilor avansate în...

Controversatul șef al ANPC, Horia Constantinescu, demisionează pentru a fi candidatul PSD la Primăria Constanța

Controversatul șef al ANPC, Horia Constantinescu, demisionează pentru a...

Camere video în toate clasele fără acordul părinţilor şi profesorilor

Camere video în toate clasele fără acordul părinţilor şi...