UE vrea eliminarea tarifelor vamale introduse de Trump. Uniunea Europeană va încerca, săptămâna aceasta, să obţină din partea Washingtonului eliminarea taxelor introduse la importurile de metale.
De asemenea, urmărește și o reducere a impactului negativ al subvenţiilor pentru vehiculele electrice prevăzute în strategia Inflation Reduction Act (IRA), transmite agenția Reuters, citată de Agerpres.
Preşedintele SUA, Joe Biden, va fi, vineri, gazdă pentru preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen şi preşedintele Consiliului European, Charles Michel, pentru un summit destinat să demonstreze unitate transatlantică cu privire la Ucraina şi subiecte economice.
Printre cele mai importante dosare economice este o declaraţie comună cu privire la măsurile necesare pentru a răspunde la problema supracapacităţilor mondiale de oţel şi aluminiu precum şi promovarea unei producţii sustenabile.
Citește și Navrom Bac a reluat cursele între România și Ucraina
Washington-ul a cerut Bruxelles-ului să ia măsuri împotriva producătorilor chinezi de oţel, în schimbul evitării reintroducerii unor tarife vamale suplimentare la importurile de oţel şi aluminiu din UE. În lipsa unui acord până la data de 31 octombrie, tarife vamale suplimentare la exporturi în valoare de 10 miliarde de dolari între UE şi SUA ar reintra în vigoare începând de la 1 ianuarie 2024.
Consumatorii americani pot beneficia de scutiri de taxe în valoare de 7.500 de dolari
Mai multe state UE, care vor trebui să aprobe orice eventual acord, au subliniat săptămâna trecută că orice măsuri trebuie să respecte prevederile Organizaţiei Mondiale a Comerţului, care împiedică impunerea de tarife împotriva unor terţe ţări, cum este China, aşa cum susţine SUA, înainte de o investigaţie care să descopere existenţa unor subvenţii excesive sau practici de dumping.
Cele două părţi vor încerca de asemenea să reconcilieze taxa pe carbon la frontiera UE cu abordarea SUA de a promova înverzirea economiei sale prin subvenţii.
Aceste subvenţii, prevăzute în strategia Inflation Reduction Act (IRA), au nemulţumit ţările UE pentru că includ anumite cerinţe referitoare la producţia locală.
De exemplu, consumatorii americani pot beneficia de scutiri de taxe în valoare de 7.500 de dolari dacă cumpără un automobil electric, dar numai dacă a fost asamblat în America de Nord. Mai multe, în Economedia.
Urmăriți PressHUB și pe Google News!