Ultimele zile ale regizorului lituanian ucis la Mariupol

Mantas Kvedaravičius, autor litunian de documentare, a fost ucis pe 2 aprilie în Mariupol. Regizorul a fost capturat de ruși, acuzat că ar fi soldat NATO și apoi ucis. A fost acuzat că ar fi lunetist lituanian. După ce a fost ucis, trupul i-a fost fost aruncat în stradă și abandonat acolo. Așa l-a găsit logodnica lui.

Mantas Kvedaravicius, în vârstă de 45 de ani, este cunoscut pentru filmul său din 2016, Mariupolis, care a câștigat premiul cel mai bun documentar la Premiile de Film Lituanian. A mai regizat și documentarul premiat în 2011, Batzakh, despre războiul Rusiei în Cecenia.

Soția lui Mantas Kvedaravičius a relatat ultimele zile ale regizorului care documenta, din nou, dramele ucrainenilor și crimele comise de ruși la Mariupol.

Citește și: Vladimir Tismăneanu: „Ce face acum Putin este Răul radical”

Ieșirea din curte, minată

„Dimineața, mergem afară și vedem că ieșirea din curte a fost minată cu cinci mine antitanc. Și doar plănuiam să plecăm în viitorul apropiat. Eram cu toții într-o dispoziție proastă, pentru că și unii dintre cei care erau acolo plănuiau să plece cu noi.

După un timp, alți soldați în banderole albe vin la noi. Îi adună pe toți bărbații și îi aduc într-un hol cu ferestre. Le ordonă să se dezbrace pe jumătate. Apoi încep să caute tatuaje și vânătăi.

Am fost foarte norocoși că a fost un soldat, nu un comandant, care a verificat pașapoartele. S-a uitat din nou la pașaport și, fără să-și dea seama că este un document lituanian, l-a dat înapoi. Deoarece nu s-au găsit vânătăi de la reculul armei și nici tatuaje pe nimeni, s-a încheiat așa”, a povestit logodnica regizorului, Hanna Bilobrova, pentru publicația 15min.lt.

Mâncare pentru 5 zile. Atât a durat căutarea regizorului mort

Cei doi au decis să plece din Mariupol la primele ore ale dimineții a doua zi. Dar, la scurt timp după ce au luat această decizie, au venit aceiași soldați ruși și le-au rechiziționat mașina.

„Am ieșit și am încercat să-i conving să lase mașina, pentru că acolo erau copii, bătrâni… Și mi-au spus «o să pleci când se va termina războiul». Apoi s-au urcat în mașină și au plecat. Chiar înainte i-au spus unuia dintre soldați să scrie ceva pe margine, «Voluntari» sau așa ceva.

Eu și Mantas am început să ne gândim din nou ce să facem și cum să procedăm. Ne-am mutat rucsacii și ne-am pregătit să plecăm. Și, în mod ciudat, Mantas ne-a spus apoi să împachetăm suficientă mâncare pentru a rezista cinci zile. Și atâtea zile l-am căutat după aceea, rătăcind pe străzile din Mariupol. Nu am mâncat mâncarea în timp ce căutam pe afară, dar atâtea zile a durat.

Dar apoi omul care ne însoțise la Mariupol a sosit pe neașteptate. Este surprins că suntem încă acolo și se oferă să mergem cu el. Mai luăm cu noi fata și pe tatăl ei, bărbatul al cărui vecin a rămas blocat în acoperiș. Înainte de asta, le-am lăsat provizii pentru oamenii care stăteau acolo, mâncare pentru cineva și le-am cerut să ducă medicamentele la spital, ca să nu fie totul în biserică.

Bombardele au început din nou și am așteptat să se oprească pentru a ne putea mișca. Și chiar atunci, un obuz lovește biserica și explodează. Auzim că a început un incendiu. Ne grăbim sus să stingem totul. Între timp, șoferul spune «la naiba, plecăm de aici și acum»”, a povestit logodnica lui Mantas Kvedaravicius.

Citește și: Medic sirian din România: „Era normal ca românii, polonezii, cehii, slovacii să-i primească mai bine pe ucraineni, decât pe sirieni”

Nu te poți relaxa în război

Regizorul și partenerul său s-au mutat într-o zonă ceva mai liniștită din Mariupol. Dar, spune Hanna Bilobrova acum, a fost o decizie care i-a condamnt.

„Este un fel de cartier în care sunt explozii la depărtare, dar poți să stai în curte, să fumezi, să ieși pe strada alăturată… Înainte de asta, unde am stat noi, era o lume mică și închisă. Dar aici, poți chiar să ieși pe stradă. Și imediat ce am ajuns, ne-am simțit ușurați.

Mantas știa foarte bine că nu te poți relaxa în astfel de locuri și trebuie să fii atent până la final. Și ne-am relaxat. «E bine, vom petrece noaptea și vom pleca mâine dimineață». Această porțiune, deși aproape de locul luptelor, este relativ calmă, deoarece este deja ocupată și până acum nu a fost împușcat nimeni.

Apoi am stat peste noapte la casa mamei șoferului și ne-am trezit la 5–6 dimineața, ca de obicei. Mantas s-a dus să bea cafea în camera alăturată și l-am auzit pe șoferul nostru vorbind cu el. El a spus că trebuie să-și scoată familia și copiii și a cerut ajutor pentru a merge la oamenii pe care îi cunoaște. Căuta o mașină mai mică, pentru că un microbuz este o țintă foarte bună. Așa că le-am oferit mașina noastră mică și noi urmează să mergem mai departe cu duba.

Mantas vine la mine și îmi spune: «Mă duc să le țin companie.» M-am oferit să mergem împreună, dar el a spus că nu. M-am gândit că, dacă își iau o mașină, nu ar vrea să ocup spațiu în timp ce adună oameni.

Și au plecat. M-am simțit calmă toată ziua. Dar după-amiaza, ei încă nu s-au întors. Am început deja să urmăresc străzile adiacente — poate că se întorc. Dar nu văd nimic. În curând va fi ora stârnirii și încă nu sunt acolo. Și mama șoferului devine îngrijorată, iar eu sunt nervoasă. Ne-am așezat și am discutat situația.

Șoferul este local. Amândoi nu sunt proști. Și dacă văd că se apropie ora stingerii, probabil că vor rămâne peste noapte undeva cu prieteni. Apoi ne-am asigurat cumva una pe alta că pur și simplu nu au reușit să se întoarcă în timp”, a dezvăluit Hanna Bilobrova.

Citește și: Pro-rușii de la Chișinău, Ștefan Cel Mare și de ce simbolurile războinice ale Moscovei trebuie interzise

Oameni uciși și corpuri minate

Dar Mantas Kvedaravicius nu s-a mai întors. Șoferul cu care era a ajuns singur la logodnica regizorului și a povestit ce i s-a întâmplat.

„Era foarte neclar, dar am înțeles că Mantas a vrut să facă o fotografie unei clădiri și s-a dovedit a fi un post militar. Și amândoi au fost reținuți și le-au fost verificate actele. Și Mantas avea un pașaport lituanian. Apoi l-au dezbrăcat pe jumătate pentru a-i verifica tatuajele și vânătăile.

Și pentru că mergeam cu rucsacuri, potrivit șoferului, au găsit o vânătaie pe umăr. Apoi l-au acuzat că este un soldat NATO, un lunetist lituanian care venise să-i omoare.

Sunt capturați și ținuți într-o clădire sub foc. Dar dimineața, șoferul a fost eliberat. Îl lasă pe Mantas în urmă, pentru ca unul dintre superiori să vină să investigheze, pentru că este suspectat că este un lunetist”, a precizat Hanna Bilobrova.

Ulterior, suspiciunea că regizorul a fost ucis de către ruși s-au confirmat.

„Între timp sosește Niva. Văd că comandantul nu este acolo, dar soldații îmi spun: «Intră, mergem la comandant». Și în timp ce mă deplasez cu mașina, pot vedea prin scaunele din față că Mantas stă întins pe stradă, cu o jachetă albastră. Încep să lovesc soldații din față să se oprească,. Îl văd pe comandant stând acolo și spune cu o privire rece: «Ce? E aș tău?»

Mă întorc și fug spre corp, soldatul încearcă să mă oprească, mă eliberez și continui să alerg. Când vin în fugă, văd că chiar este Mantas, deși stă întins cu fața în jos și are capul acoperit de ceva. Am vrut să-l îmbrățișez. Dar soldatul mă ține de cot și spune: «Fata, nu-l atinge, s-ar putea să fie pusă o capcană, nu te apropia mai mult»”, și-a amintit logdnica regizorului momentul trist în care l-a descoperit.

Tânăra nu știe cum să ducă trupul lui Mantas Kvedaravicius înapoi în Lituania.

„Mi-a fost frică să nu-l găsesc. Și am luat decizia că nu îl voi părăsi pe Mariupol până nu-l găsesc. Viu sau mort. Pentru că amândoi știam că vom fi împreună până la sfârșit. Și acel răspuns al lui, că «Nimeni nu mă va lua de la tine fără tine», a fost esența. Pentru mine s-a întâmplat cel mai rău lucru care s-ar fi putut întâmpla. Era important pentru mine să-l găsesc și mi-am dat seama că nu războiul l-a ucis. Oamenii au fost cei care l-au ucis. Nu merita o moarte atât de crudă”.

Întreaga mărturie poate fi citită aici.