În tot scandalul legat de activitatea mercenarilor lui Horațiu Potra, s-a trecut cu vederea apariția în panorama normativă națională a unei reglementări numită Documentul Montreux (a nu se confunda cu Convenția de la Montreux).
Acest eveniment s-a petrecut în septembrie 2023, când a fost exprimată susținerea României pentru Documentul Montreux privind obligaţiile juridice internaţionale relevante şi bunele practici pentru state în legătură cu operaţiunile societăţilor militare şi de securitate private care acţionează în timpul conflictelor armate.
Documentul Montreux a fost întocmit din iniţiativa Guvernului Confederaţiei Elveţiene şi a Comitetului Internaţional al Crucii Roşii şi finalizat în cursul anului 2008.
Documentul are ca scop clarificarea obligaţiilor juridice ce revin în legătură cu activitatea acestor societăţi, în conformitate cu normele dreptului internaţional umanitar şi dreptului internaţional al drepturilor omului.
Documentul Montreux nu este un tratat internaţional, nu are caracter obligatoriu din punct de vedere juridic şi nu aduce atingere obligaţiilor statelor conform dreptului internaţional cutumiar şi tratatelor internaţionale.
Conform definiţiei cuprinse în document, societăţile militare şi de securitate private sunt entităţi comerciale private al căror obiect de activitate este furnizarea de servicii militare sau de securitate.
Aceste servicii constau în special în paza armată şi protecţia persoanelor şi bunurilor, cum ar fi convoaie, întreţinerea şi exploatarea armamentului, paza prizonierilor, precum și acordarea de consultanţă şi pregătire în domeniu,.
Statele semnatare nu pot mandata societăţile militare şi de securitate private să exercite activităţi care sunt atribuite unei autorităţi statale.
Din punctul de vedere al legislației interne, principalele reglementări sunt art. 118 alin. (4) din Constituţia României, Legea nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor și Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 301/2012.
Art. 118 alin. (4) din Constituţia României arată că „Organizarea de activităţi militare sau paramilitare în afara unei autorităţi statale este interzisă”.
Cu alte cuvinte, activitățile cu caracter militar reprezintă o prerogativă a statului, fiind exclusă organizarea unor activităţi militare de către persoane sau societăți private.
Funcționarea societăţilor de securitate private este reglementată de Legea nr. 333/2003 și de normele metodologice de aplicare a acesteia.
Art. 1 alin. (2) din Legea 333/2003 stabilește că „Paza și protecția se realizează prin forțe și mijloace militare sau civile, de către instituțiile specializate ale autorităților administrației publice, sau în regim privat, de către proprietarii sau deținătorii obiectivelor, bunurilor sau valorilor, precum și de către societățile specializate de pază și protecție.”
Potrivit art. 19 alin. (1) din lege societățile specializate de pază și protecție sunt societăți reglementate de Legea nr. 31/1990.
Conform aceluiași articol, “Societățile specializate de pază și protecție pot avea unul sau mai multe dintre următoarele obiecte de activitate: a) servicii de pază a obiectivelor, bunurilor și valorilor, precum și servicii de consultanță în domeniu; b) servicii de pază a transporturilor de bunuri și valori, precum și servicii de consultanță în domeniu; c) servicii de protecție personală specializată, denumită gardă de corp, și servicii de consultanță în domeniu”.
Aceste societăți funcționează în baza licenţei eliberate de Inspectoratul General al Poliţiei Române, cu avizul prealabil al Serviciului Român de Informaţii.
Licența poate fi reînnoită la fiecare 3 ani.
Toate societățile lui Horațiu Potra care au fost percheziționate de autorități aveau alte obiecte de activitate.
Cel puțin așa știm deocamdată.
Dacă și unele dintre societățile cu sediul în România aveau ca obiect de activitate furnizarea de servicii de securitate, se pune problema cum au obținut licența de la poliție și SRI, sau dacă aceste două instituții le-au verificat ulterior.
Potra mai are societăți în Malta, Marea Britanie și Sierra Leone.
S-au vehiculat informații conform cărora Horațiu Potra dorea să își antreneze oamenii sau deja îi antrena în poligoane ale Ministerului Apărării Naționale.
Dacă deja îi antrena, s-a semnat un document în acest sens? Cine l-a semnat?
Dacă nu s-a semnat nimic, este foarte grav.
Câteva sute de angajați sau foști angajați ai MApN și MAI și-au luat concediu și au luptat ca mercenari pentru Potra în Congo mai ales.
DGIPI de la MAI și Direcția de Contrainformații și Securitate Militară din cadrul MApN trebuiau să știe despre aceste lucruri.
Se pune întrebarea unde au fost semnate contractele individuale și cărei legi se supun.
În opinia mea, Horațiu Potra a luat susținerea României pentru documentul Montreux ca pe un cec în alb, profitând și de incompetența sau complicitatea autorităților.
Se spune că Potra îi dădea bani lui Călin Georgescu de cel puțin un an.
Când au venit mercenarii lui din Congo la Otopeni totul a fost foarte discret? Cine a fost complice?
În tot acest context, MApN pare cel mai vinovat.
În trecut ministerul a fost zguduit de multe scandaluri de corupție, implicând ofițeri de la DGIA sau ofițeri și generali cu funcții de răspundere.
Când a fost anchetat în 2021 fostul adjunct al DGIA care a furat din fondurile secrete, ofițerii de la Direcția de Contrainformații și Securitate Militară au vrut să intre în computerele judecătorilor militari.
Vasile Dâncu, fost ministru al Apărării, s-a făcut remarcat prin declarații rusofile.
Acum a izbucnit scandalul cu generalul Zisu, iar ieri a fost trecut în rezervă șeful Direcției Financiare a MApN.
Cam multe coincidențe.
Actualul ministru nu are nici el o imagine prea bună.
Se pare că sub masca secretului militar se acoperă unele nereguli grave.
Ceea ce capătă alte valențe în actualul context.
Să nu uităm nici faptul că MApN în 1989 a fost foarte infiltrat de sovietici.
Trebuie să avem grijă ca istoria să nu se repete.
Încheiem cu câteva citate din Sun Tzu
”Nu există nenorocire mai mare decât ordinele emanând de la suveranul care stă la curte. Necunoscând nimic din problemele militare, să participe la organizarea lor, aceasta-i dezorientează pe ofițeri.”
”Nicio țară nu poate fi cucerită fără o complicitate din interior.”
”Când este pace în lume, un om de bine își ține sabia alături de el.”
”Un atac poate fi lipsit de ingeniozitate, dar el trebuie neapărat să se desfășoare cu viteza fulgerului.”
”Confuzia în armată duce la victoria adversarului.”
Urmăriți PressHUB și pe Google News!