Umilința medicilor specialiști: după 11 ani de Medicină, statul îi „răsplătește” cu 4 luni de șomaj

Data:

spot_img

Umilința medicilor specialiști: în fiecare an, câteva sute de rezidenți se înscriu la concursul pentru obținerea titlului de medic sau farmacist specialist în centrul universitar Iași.

Mulți dintre ei sunt după 5 ani de rezidențiat chiar în spitalele din Iași. Și în fiecare an se repetă aceeași poveste.

Câteva luni după ce termină rezidențiatul și promovează examenul, proaspeții specialiști sunt șomeri și nu au niciun venit.

Deși toți funcționarii din Ministerul Sănătății știu că, în fiecare an, la aceeași dată, în toată țara, vor fi câteva mii de absolvenți de rezidențiat, nimeni nu se obosește să rezolve din vreme toate formalitățile.

619 șomeri de top în Iași

La sesiunea din 11 octombrie 2023 a examenului pentru obținerea titlului de medic/medic stomatolog sau farmacist specialist de la Iași s-au înscris 619 candidați. Mulți dintre ei erau rezidenți din spitalele ieșene.

Sunt câteva centre în țară, la Iași, Cluj Napoca, București, Constanța, Galați, Craiova, Arad, Brașov, Oradea, Târgu Mureș și Timișoara. Ca regulă, aproape toți candidații promovează examenul și numărul celor înscriși este anual aproximativ același.

Citește și Legea UE privind refacerea naturii: peste 80% din habitatele europene sunt într-o stare precară

După ce au promovat examenul, toți candidații sunt, teoretic, medici specialiști. Dar ei nu pot profesa în absența unor documente pe care chiar statul român le întârzie anual.

Rezultatul: la finalul fiecărui Rezidențiat rezultă, în fiecare centru universitar, sute de oameni care au învățat pe brânci 6 ani de facultate și 5 de rezidențiat pentru a avea timp de 4 luni zero venituri. Mulți dintre ei cu familii și rate.

Rezidenții învață 11 ani ca să devină medic și apoi statul le trântește ușa în nas, lăsându-i fără niciun ban

Se înscriu fictiv la alt rezidențiat ca să nu piardă bani

Examenul a fost pentru 47 de specialități medicale, la una dintre acestea – Pediatrie – au fost 25 de absolvenți. Au luat toți examenul din ocombrie, după ani de rezidențiat petrecuți la Spitalul de Urgențe pentru Copii „Sfânta Maria”.

„Examenul de specialitate este susținut, în general, în octombrie sau noiembrie, pentru fiecare specialitate. Îl promovăm, dar rezidențiatul se termină efectiv la 31 decembrie.

Drept urmare, ultimul salariu îl încasăm pe 15 ianuarie. Între această dată și 15 aprilie nu mai există venituri, din cauza birocrației.

În cazul meu a câștigat soțul, dar chiar și așa ne-am descurcat foarte greu cu ratele după ianuarie.

Alți colegi se înscriu la alt rezidențiat, pe altă specialitate, pentru a avea continuitate la bani câteva luni, apoi renunță, când intră pe salariu de la specialitatea pe care o au”, a precizat o absolventă a examenului de specialist.

Citește și: Cătălin Predoiu spune că e cazul ca Guvernul și CSM să găsească o soluție pentru anchetarea magistraților

Pașii birocratici sunt anevoioși și absurzi

După ce un medicinist termină rezidențiatul și devine medic specialist trebuie depusă o cerere la Direcția de Sănătate Publică, în baza unei adeverințe emise de către unitatea medicală unde solicitantul a efectuat rezidențiatul. Instituția eliberează ulterior un certificat de medic specialist. 

„Evident, după ce ai depus cerere aștepți. În cazul meu, o lună, cu cerere depusă pe 15 ianuarie. După ce vine certificatul, e altă poveste. Depui documentul la Colegiul Medicilor, unde aștepți pentru avizul de liberă practică. Încă o săptămână.

Ca să fie eliberat și codul de parafă, este obligatoriu să ai contract individual de muncă. Majoritatea nu îl avem, pentru că lucrăm în privat, pe contract de colaborare.

De ce este obligatoriu contract de muncă nu știe nimeni, pentru că acest cod de parafă mi se cuvine pentru că sunt medic specialist.

La București au renunțat la această cerință pentru a obține parafa. Mulți facem fictiv un contract de salariat”, a mai explicat absolventa.

Mai multe aflați din Reporter de Iași.


Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
ReporterIS
ReporterIS
REPORTER DE IASI este un watchdog iesean, axat 100% pe interesul public. REPORTER este un avertizor de integritate, urmarind exclusiv subiecte privind cheltuirea banilor publici si activitatea decidentilor publici. REPORTER DE IASI reuneste o echipa de ziaristi de investigatie cu experienta jurnalistica de peste 20 de ani fiecare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

SURSE: Cum se împart ministerele între PSD, PNL și UDMR | Aktual24

SURSE: Cum se împart ministerele între PSD, PNL și...

Un agresor sexual din Bihor, eliberat, a atacat din nou un minor | Bihoreanul

Petru Lucaci, un bărbat din localitatea Hotar, eliberat recent...

Ministerul Justiţiei anunţă constituirea unui grup de lucru interinstituţional pentru analiza legislaţiei privind infracţiunile de ură

Ministerul Justiţiei anunţă constituirea unui grup de lucru interinstituţional...