Un adevărat „Plan Marshall” pentru transportul în comun ieșean, neînnoit din 1997. Vor ști edilii ieșeni să profite de marea șansă oferită de UE?

Data:

spot_img

Banii europeni reprezintă o gură de aer proaspăt pentru transportul public local din Iaşi. Fondurile disponibile în actualul exerciţiu bugetar european sunt pe punctul de a produce o schimbare semnificativă în transport: ieşenii vor beneficia de tramvaie noi (primele de după 1977), de autobuze electrice (în premieră), de modernizarea căilor de rulare, un sistem de e-ticketing care să aducă în secolul XXI operatorul local (biletele de hârtie vor dispărea din circulaţie) şi, nu în cele din urmă, de un sistem alternativ de mobilitate bazat pe biciclete. Toate contractele de finanţare sunt semnate, în cele mai multe cazuri şi cele de lucrări, iar valoarea totală ajunge la peste 125 milioane euro: cei mai mulţi bani sunt pentru înnoirea parcului auto, aspect fără precedent în istoria ultimilor 31 de ani.

Contractele semnate de Primăria Iaşi au şi probleme: au fost impuse corecţii financiare, iar implementarea merge greu. În unele cazuri, licitaţiile au fost lansate cu întârziere: proceduri similare desfăşurate de alte oraşe din ţară au fost organizate mai repede, iar autobuze electrice sau tramvaie noi deja circulă în aceste municipii. Sunt însă şi unele constrângeri, care ne-ar putea lăsa fără aceast uriaşă şansă de modernizare. Ca urmare, o întrebare ne poate da fiori: vor face faţă edilii ieşeni?

32 de tramvaie şi 44 de autobuze electrice

Primăria Iaşi are cinci proiecte pentru îmbunătăţirea mobilităţii urbane, toate contractate în cadrul Programului Operaţional Regional (POR) 2014 – 2020. În total, 366 milioane lei. La aceste investiţii se adaugă alte trei proiecte derulate de Ministerul Dezvoltării, dar ale cărui beneficiar este Municipiul Iaşi. Achiziţiile autorităţii centrale sunt în cadrul unui program naţional finanţat tot prin intermediul POR. În acest caz, valoarea ajunge la aproape 250 milioane lei. Astfel, în total, circa 616 milioane lei pompate în transportul public local în mai puţin de cinci ani.

Principalele investiţii vizează înnoirea parcului auto cu 32 de tramvaie noi şi 44 de autobuze electrice (circa 63% din suma totală, respectiv aproape 390 milioane lei).

În cazul achiziţiei de tramvaie, Primăria are semnate două contracte: unul cu Bozankaya (Turcia) care va livra 16 mijloace de transport, iar celălalt cu PESA (Polonia) care are în producţie alte 16 tramvaie pentru Iaşi. Prima licitaţie a fost organizată de Primărie, a doua de minister. În cazul autobuzelor electrice, a fost semnat un contract cu Solaris Urbino Electric (Polonia) pentru livrarea a 20 de vehicule, în urma unei proceduri organizate de minister. Cea de-a patra licitaţie, pentru încă 24 de autobuze, este în faza de evaluare: sunt patru oferte depuse încă din luna noiembrie 2020, dar Ministerul Dezvoltării încă nu a stabilit un câştigător.

În prezent, parcul auto al Companiei de Transport Public (CTP) numără 125 de tramvaie, 153 de autobuze şi 11 microbuze. Niciun tramvai nu a fost adus de nou la Iaşi, toate fiind rulate la momentul achiziţionării. În schimb, în cazul autobuzelor, Primăria a cumpărat cu bani împrumutaţi de la Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), un număr de 100 de autobuze Euro 6, principalul furnizor fiind ISUZU.

„Călătorii aşteaptă două lucruri de la transportul public: punctualitate şi confort. Această înnoire a parcului auto înseamnă un confort sporit pentru călători, cu condiţii de transport mult mai bune, aer condiţionat, acces mai facil pentru persoanele cu dizabilităţi şi, de ce nu, odată cu introducerea şi a altor măsuri (benzi unice, n.r.) – reducerea timpului de deplasare. În cazul tramvaielor, ultima înnoire importantă a fost în 1977, atunci când au fost aduse cele 70 de vehicule Tatra (retrase, între timp, din circulaţie, n.r.). Investiţia cu fonduri europene este una majoră pentru îmbunătăţirea transportului public la Iaşi”, a comentat directorul CTP, Cristian Stoica.

În ceea ce priveşte livrarea vehiculelor, primele tramvaie sunt aşteptate în a doua jumătate a acestui an şi, ulterior, celelalte mijloace de transport vor ajunge la Iaşi pe parcursul anilor 2022 şi 2023. La autobuze, graficul de livrare, cel puţin în cazul contractului deja semnat, stabileşte ca primele vehicule să fie aduse anul viitor.

Din Iaşi vor dispărea tichetele de călătorie pe hârtie

Un alt proiect în implementare constă în instituirea unui sistem modern de e-ticketing. Contractul de finanţare europeană a fost semnat vara trecută, iar în prezent este actualizat studiul de fezabilitate întocmit acum circa trei ani. Valoarea proiectului se ridică la 12,6 milioane lei. Unul dintre principalele beneficii vizează eliminarea tichetelor de călătorie pe hârtie: ieşenii vor utiliza mijloacele de transport cu carduri preplătite eliberate de CTP sau cu carduri bancare, ultima facilitate existând şi acum în baza unui parteneriat cu o instituţie bancară.

„Sistemul de e-ticketing va permite călătorilor să achiziţioneze un card pe care să-l reîncarce, fiind eliminată ideea de a merge la tonete: facilitatea va fi disponibilă online. În prezent se actualizează studiul de fezabilitate întrucât au apărut noi tehnologii faţă de momentul întocmirii documentaţiei – validatoarele vor permite atât carduri preplătite, cât şi carduri bancare. Important de spus este că acel card preplătit va putea fi utilizat şi în alte oraşe, dacă vor fi încheiate acorduri cu băncile, iar operatorii de transport vor deconta banii direct la bancă”, a explicat Cristian Stoica.

Directorul CTP a precizat că licitaţia pentru înfiinţarea sistemului de e-ticketing va fi făcută în acest an, iar implementarea proiectului pe parcursul anului viitor.

„Credem că, până la sfârşitul anului 2022, vom putea elimina biletele de hârtie din circulaţie, la capătul unei perioade de tranziţie de circa 6 luni în care vom merge în paralel şi cu cardurile pentru a obişnui călătorii”, a mai spus Cristian Stoica.

În cadrul proiectului vor fi achiziţionate 249 computere de bord, 920 validatoare duale, 989 sisteme de numărare şi 498 switch-uri. Toate aceste echipamente vor asigura funcţia de e-ticketing, precum şi cea a unui sistem de numărare de călători. De asemenea, proiectul mai prevede introducerea mai multor sisteme: plată SMS, control tichete de călătorie, comunicaţii integrate, management de flotă, management integrat, integrare carduri cu sistem bike-sharing, emitere carduri de călătorie, ticketing şi numărare călători.

Alternativă de transport: sistem automat de bike-sharing

Un proiect care are scop diversificarea alternativelor de transport din Iaşi vizează înfiinţarea unui sistem automat de închiriere biciclete, proiect intitulat „VeloCity”. În acest caz, contractul de finanţare europeană a fost semnat în mai 2020 şi are o valoare de 22,2 milioane lei. Licitaţia aferentă proiectului este în desfăşurare: firme din Canada şi Turcia se numără printre ofertanţi.

Principalele componente ale proiectului constau în flotă de biciclete inteligente cu computer de bord şi modul inteligent de accces, staţii inteligente de andocare a flotei de biciclete, terminal de închiriere cu modul de plată cu card bancar, staţii de depanare pentru reparaţii de urgenţă, management integrat, mentenanţă, sistem de logistică, service şi distribuţie unitară a bicicletelor în staţii şi sistem de comunicaţii pentru operaţionalizarea echipamentelor din teren.

În ceea ce priveşte achiziţiile, acestea constau în 813 de biciclete inteligente mecanice, 37 de biciclete electrice şi 80 de triciclete pentru seniori şi persoane cu dizabilităţi. În acelaşi timp, vor fi amenajate 50 de staţii.

„Sistemul de bike-sharing va fi complementar cu sistemul de transport public, prin asigurarea unui sistem de ticketing integrat, precum şi datorită facilitării intermodalităţii între cele două moduri de transport, prin amplasarea staţiilor de închiriere a bicicletelor în proximitatea staţiilor de transport public”, se arată într-o descriere a proiectului.

Toate proiectele enumerate mai sus trebuie finalizate cel târziu până în decembrie 2023. În caz contrar, fondurile europene accesate vor fi pierdute.

Acest articol a fost publicat pe PressHub.ro și Ziarul de Iași în cadrul proiectului “Cohesion Policy Booster in Romania – Closer to Citizens”, cofinanțat de UE prin DG REGIO.
Informațiile prezentate nu reprezintă poziția oficială a UE. Întreaga răspundere asupra corectitudinii și coerenței informațiilor prezentate revine autorului.

spot_imgspot_img
Alex Andrei
Alex Andreihttp://ziaruldeiasi.ro
A debutat în presă în anul 2005 și în prezent este reporter la „Ziarul de Iași” în cadrul departamentului administrație-politic (din 2015). Anterior, a lucrat la cotidianul „Evenimentul Regional al Moldovei” și a fost timp de șapte ani corespondentul din Iași al „NewsIn”, fosta agenție de știri a grupului Realitatea-Cațavencu. De-a lungul timpului, a mai avut colaborări punctuale cu diverse publicații locale și centrale. În 2017 a lansat apix.ro, un ziar online dedicat dezvoltării urbanistice a Iașului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related