Un afacerist brăilean și-a făcut plantație de cannabis în casă. Ce a decis instanța în cazul său | De Brăila

Data:

spot_img

Un afacerist brăilean și-a făcut plantație de cannabis în casă. Proprietarul unor afaceri din comuna Movila Miresii, respectiv un cafe-bar și o spălătorie, a fost condamnat la 3 luni de închisoare cu suspendare pentru deținere de droguri de risc pentru consum propriu.

Sentința a fost pronunțată de Tribunalul Brăila acum câteva zile, mai exact pe 20 februarie. Bărbatul are antecedente penale.

D. M., care desfășoară activități și în domeniul zootehniei, a ajuns să fie trimis în judecată de DIICOT după ce, în mai 2022, polițiștii antimafia au aflat că acesta ar fi înființat o cultură de cannabis la domiciliul său din comuna Movila Miresii.

A recunoscut că este consumator de cannabis

După aproximativ o lună de la sesizarea din oficiu, DIICOT a efectuat mai multe percheziții în Movila Miresii, iar în imobiliul unde locuiește M. a fost găsită cantitatea de 168,48 grame de cannabis, dar și semințe de cannabis. La alte adrese, inclusiv la spălătoria auto și o fermă, nu au fost descoperite droguri.

Citește și: Creștin democrații câștigă alegerile legislative din Germania. Unul din trei germani a votat un partid extremist

La audieri, D. M. a recunoscut că este consumator de cannabis, iar DIICOT nu a găsit probe care să dovedească faptul că bărbatul s-a implicat și în activități de vânzare a drogurilor.

„Sunt consumator de de droguri, respectiv cannabis de aproximativ 4 ani. Am început să consum cannabis, în mod ocazional, în timp ce mă aflam în străînătate. (…) Din această cantitate de droguri eu nu am dat nimănui să consume și nici nu am vândut astfel de substanțe. Nu mai cunoștea nimeni că eu dețineam astfel de substanțe în casă”, a declarat afaceristul din Movila Miresii în fața procurorilor DIICOT. 

Continuarea în De Brăila

Citește și: Georgescu susține că nu el ar fi invitat oamenii la protestul din Piața Constituției. „Noi, poporul, suntem pregătiți pentru orice, pentru absolut orice tip de luptă”

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(sursa foto: pixabay.com/ BiW_HORiZON)

spot_imgspot_img
De Brăila
De Brăila
Înființat în 2016, site-ul de știri debrăila.ro are, pe Facebook, peste 69.000 de urmăritori. Publicația online este cunoscută pentru numeroasele subiecte preluate de presa centrală, care vizează, în mod special, politica, administrația, crima organizată și justiția.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Semnificația Dragobetelor. Etnolog: „Sărbătoarea nici măcar nu avea dată fixă în calendar” | Ziarul de Iași

Semnificația Dragobetelor, o sărbătoare tradițională românească, considerată echivalentul autohton...

The Beatles și povestea piesei din vis | Săptămâna Online

The Beatles și „Yesterday” sau piesa din vis. Acest...