Un „caz şcoală” în relaţia cumpărător – dezvoltator imobiliar. Cum au câştigat înapoi banii daţi doi tineri. Doi ieşeni au reuşit să câştige prima bătălie a unui război purtat de mulţi dintre cei aflaţi în căutarea unei locuinţe. Ca mulţi alţii, au plătit în avans apartamentele în care aveau de gând să se mute, încă de când blocul nu era nici la stadiul de groapă. Ca mulţi alţii, s-au trezit că lucrările nu sunt gata la termenul stabilit cu dezvoltatorul şi că li se cere să accepte un nou termen şi noi condiţii contractuale. Au refuzat şi, cu contractul iniţial în mână, au luat drumul justiţiei. Pare să fi fost alegerea corectă. Iată cum trebuie să procedezi în astfel de cazuri:
Până la un punct, povestea celor doi este una standard, similară celei a sute de ieşeni. La începutul lui 2020, Sorin şi Ionela S. au încheiat o promisiuni bilaterală de vânzare-cumpărare cu dezvoltatorul complexului imobiliar Solumnia, de pe strada Aurel Vlaicu. Au plătit în avans 81.000 de euro pentru două apartamente, pe care ar fi urmat să le primească la cheie pe 31 martie 2021, cu o perioadă de graţie de trei luni.
Dacă dezvoltatorul nu termina treaba la termenul convenit, urma să dea banii înapoi, plus 20%, respectiv 16.200 euro, ca daune. Predarea apartamentelor nu a avut însă loc. Dimpotrivă, în iulie 2021, la aproape patru luni după termenul la care ar fi trebuit să predea apartamentele, dezvoltatorul a propus cumpărătorilor o prelungire, la pachet cu modificări ale clauzelor contractuale.
Negocierile purtate pe e-mail între cele două părţi nu au dus la niciun rezultat. Cumpărătorii au cerut dezvoltatorului să renunţe la clauza care îi dădea dreptul să denunţe unilateral contractul, dar şi să se angajeze la înscrierea în cartea funciară a dreptului de ipotecă asupra cotei-părţi din terenul pe care se construia blocul în favoarea lor. De cealaltă parte, în decembrie 2021, dezvoltatorul a propus un act adiţional la promisiunea de vânzare-cumpărare prin care aceasta era prelungită doar dacă cumpărătorii renunţau la toate despăgubirile ce li se cuveneau pentru întârziere. Apartamentele urmau să fie predate la 30 decembrie 2022. Iar dacă totuşi nici la acest termen dezvoltatorul nu termina lucrul, urma să dea înapoi banii cumpărătorilor, dar fără niciun fel de despăgubiri.
În actul adiţional era inclusă şi clauza conform căreia cumpărătorii nu solicitau înscrierea în cartea funciară. Sorin şi Ionela S. au refuzat ferm noile clauze. La începutul lui noiembrie 2021, cei doi s-au arătat dispuşi să accepte prelungirea termenului contractual, cu condiţia ca dezvoltatorul să nu poată denunţa unilateral contractul. Constructorul a acceptat propunerea, dar doar dacă cumpărătorii acceptau la rândul lor despăgubiri de doar 6.000 de euro, în loc de 20% din valoarea contractului. Cei doi cumpărători au respins ideea. Mai multe aflați din Ziarul de Iași.
Urmăriți PressHUB și pe Google News!