Un contract de 180 de milioane de lei, pentru extinderea portului Galați

Data:

Port Bazinul Nou, partener al Administrației Porturilor Dunării Maritime (APDM) Galați în derularea proiectului ce vizează realizarea platformei multimodale din Portul Galați, a scos pentru a doua oară la licitație lucrările pentru Etapa 3 din cadrul proiectului, valoarea lucrărilor fiind estimată la aproape 180 milioane de lei, un anunț în acest sens fiind publicat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP).

Licitația lansată de Port Bazinul Nou, parte a Grupului Metaltrade, vine după ce și APDM Galați a reușit să înregistreze o serie de progrese în ceea ce privește licitațiile pentru Etapa 1 – „Modernizarea infrastructurii portuare”, respectiv, PMG – Etapa 2 – „Modernizarea infrastructurii rutiere din zona platformei multimodale pentru înlăturarea blocajelor în trafic şi relocarea unui segment de cale ferată pentru fluidizarea traficului feroviar din zona portuară”, ambele derulate prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM) 2014-2020.

Contracte și licitații în curs

Primul contract privind terminalul multimodal a fost semnat în luna mai a.c., după ce asocierea formată din firmele de construcții gălățene Tancrad (lider) – Citadina ’98 – Oldroad Construct – Lemacons, având ca subcontractori Arcada Company și Gazterm Proiect SRL, și-a adjudecat, pentru o ofertă de 78,9 milioane de lei, lucrările aferente PMG – Etapa 2.

Continuarea în Viața liberă.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Ovidiu Amălinei
Ovidiu Amălineihttps://www.viata-libera.ro/
Cu o experienţă de peste 25 de ani în presă, Ovidiu Amălinei este şef al Departamentului Economie-Administraţie al ziarului „Viaţa liberă” Galaţi. Pentru performanţele în jurnalism a fost distins cu numeroase premii, printre care se numără şi două titluri de „Reporter European” acordate, în 2008 şi 2009, în cadrul concursului organizat de Reprezentanţa Comisiei Europene la Bucureşti. De asemenea, în 2016, a beneficiat de o bursă de specializare, la Bruxelles, în cadrul programului „Bursele Europene – Jurnalişti în dialog”, derulat de Comisia Europeană în parteneriat cu Freedom House.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related

Nicușor Dan susține parcursul european al Republicii Moldova. „E foarte importantă pentru România”

Nicușor Dan susține parcursul european al Republicii Moldova. „E...

Cutremurul din Myanmar, peste 1000 de morți și 2.300 de răniți | VIDEO

Cutremurul cu magnitudinea de 7.7, care a lovit Myanmarul,...

România investește cel mai puțin în cercetare la nivelul Uniunii Europene

Un infografic realizat de Fundației Friedrich Ebert - România...