Un deputat PSD și unul PNL, discurs identic până la virgulă despre „bunul simț”

PSD și PNL au ajuns să semene atât de mult încât nu-și copiază doar năravurile, ci și declarațiile de presă. Un deputat PNL și o doamnă deputat PSD au gândit și au scris aceeași declarație de presă – „Reînvățarea bunului simț”, amândoi fiind extrem de preocupați de depărtarea românilor de „preceptele sănătoase de odinioară”, dar și de „boala stresului” de care ar suferi aceștia.

De ce suntem stresați acum, mai mult decât în trecut, se întreabă amândoi parlamentarii uniți în coaliția de guvernământ. Dacă declarațiile parlamentare sunt identice, intervin câteva diferențe în CV-ul acestora, dar și în declarațiile de avere.

În timp ce domnul de la PNL este mai tânăr decât doamna cu 18 ani, nici averea nu este la înălțimea social democratei, cu mult mai înstărită decât tânărul liberal.

Cei doi oratori sunt Elena Stoica, PSD, și Ervin Molnar de la PNL, iar faptul că marile spirite se întâlnesc se poate observa și din declarațiile identice pe care le-au transmis presei.

Reînvăţarea bunului simţ printr-un copy-paste nesimțit

Declarațiile identice au fost incluse în două comunicate de presă. De altfel, nu doar aceste două fragmente sunt identice, după cum puteți citi mai jos:

Comunicat de presă, 14 martie 2023, de la doamna deputat Elena Stoica (Grupul parlamentar al PSD)

Reînvăţarea bunului simţ

Odată cu progresul incredibil al tehnologiei şi cu depăşirea secolului vitezei, românii, noi, cu toţii, ne îndepărtăm tot mai accentuat de preceptele sănătoase de odinioară.

La prima vedere, ar putea fi hilar să abordezi un subiect aparent fără nici o legătură cu politica de la această tribună de opinie parlamentară.

Mă opresc însă astăzi la abordarea vieţii de tip nou a românilor pentru că ea are, indiferent de diferenţe, mai multe tangenţe cu viaţa politică decât ne-am imagina aparent. În prezent, oamenii suferă de boala stresului, un flagel care acaparează vieţile tuturor, în egală măsură. Stres, stres, stres şi iar stres!

Dacă întrebi, toată lumea are o explicaţie. Loc de muncă, şomaj, probleme diverse, pierderi, boală, căsătorie, divorţ, concediu, viaţă, într-un cuvânt totul se traduce prin stres.

Practic, suntem stresaţi că existăm! Stresul este realmente un flagel recunoscut ca atare de către specialişti, de pe urma căruia pot apărea complicaţii privind starea de sănătate şi climatul emoţional al omului, de natură a ne afecta mult mai grav decât suntem tentaţi să credem.

Întrebarea care trebuie pusă este una relativ simplă: de ce suntem stresaţi? Sau, mai corect spus, de ce suntem stresaţi acum, şi nu am fost stresaţi în vremurile trecute, când parcă, subjugaţi de comunism, aveam fiecare dintre noi mult mai multe lipsuri – libertatea, libera circulaţie, dreptul la expresie şi de a spune ce gândim, şi câte şi mai câte. Paradoxal, atunci nu se cunoştea această boală a stresului!

Culmea, oamenii erau mult mai liniştiţi, optimişti şi încrezători. Acum, în zilele noastre, după ce am trecut şi de secolul vitezei, nu ne mai putem imagina viaţa fără calculator, laptop, telefoane inteligente, acces la orice informaţii dorim şi de oriunde din lume, reţele de socializare, aplicaţii, softuri şi multe alte cuceriri ale ştiinţei şi tehnicii. Suntem dependenţi de aceste „jucării”, care însă sunt zadarnice când vine vorba de întoarcerea la origini, la geneză, la Dumnezeu….

Nu mă pot erija într-un specialist, dar cred că există câteva explicaţii corecte din punct de vedere logic, trăite de mine de-a lungul timpului. În primul rând, este vorba de educaţie. Pe vremurile acelea hulite, nu exista copil care să nu meargă de mic la slujbă, în sfânta biserică, cel puţin duminica.

Atunci, toată lumea ştia să spună cele trei expresii magice, pe nedrept uitate acum, în mileniul avangardist al modernismului: „poftim”, „te rog” şi „mulţumesc”! Tot atunci, dacă greşeam, ne era uşor să spunem „scuză-mă”, sau „te rog să mă ierţi”, fără să te simţi în inferioritate că ai recunoscut un adevăr.

În vremurile nu de foarte demult, copii învăţau rugăciunile aşa cum învaţă cei de azi jocurile pe calculatoare şi console de ultimă generaţie… Erau multe îngrădiri şi restricţii, dar cu siguranţă era mai uşor şi mai sănătos de trăit, mai ales la ţară, unde s-a născut veşnicia şi sper să nu dispară…

În zilele noastre, toate s-au schimbat. Este pozitiv că încă se construiesc biserici, dar mă doare că din ce în ce mai puţini români se duc să se reculeagă în acestea! Nu cred că astfel de schimbări bruşte sunt bune pe termen lung! Nu cred că nu mai trebuie să avem educaţie, cultură, morală, civism şi Dumnezeu.

Nu vreau să cred că nu mai trebuie să ştim rugăciunile copilăriei şi că nu mai putem spune „te rog”, „mulţumesc” sau „iartă-mă”! Şi, de asemenea, nu trebuie să uităm că biserica noastră strămoşească a fost cea care ne-a călăuzit în momentele de cumpănă pentru a supravieţui, a rezista şi a spera într-o viaţă mai bună…

Progresul tehnologiei a fost direct proporţional cu regresul spiritual al românilor! Din nefericire, am reuşit să „importăm” doar aspectele negative din Occidentul mult visat şi adulat, iar tradiţiile noastre sănătoase, moştenite de mii de ani, le-am părăsit cu desăvârşire, până când a trebuit să vină moştenitorul Coroanei britanice, actualul Rege Charles, să ne deschidă ochii…

Din păcate, criza morală prin care trece deja de prea mult timp societatea românească are reverberaţii directe şi în lumea politică. Lipsa de valori spirituale a făcut ca oameni cu serioase probleme de respectare a legii să încerce să „calce totul în picioare” pentru a se cocoţa în nişte funcţii nemeritate, în Parlament şi Guvern spre exemplu, iar căderea a fost pe măsură. Aşa ceva nu este permis în statele cu democraţii consolidate, unde există bine statuată instituţia renunţării, a demisiei sau a recunoaşterii din faşă a vinovăţiei…

Dincolo de cele amintite, ne mai lipseşte ceva ce am avut: bunul simţ! Orice om politic trebuie să aibă o relaţie cu cetăţenii bazată pe bun simţ. Bunul simţ înseamnă să promiţi ceea ce se poate realiza. Bunul simţ înseamnă să obţii consimţământul oamenilor pentru ceea ce vrei să faci. Bunul simţ înseamnă să nu pretinzi, ca administraţie sau guvernare, de la cetăţeni, mai mult decât pot ei să ofere. La fel cum bunul simţ înseamnă să-ţi stabileşti priorităţile în funcţie de priorităţile cetăţenilor.

Bunul simţ nu se învaţă la şcoală, poate nici acasă. El ţine de auto-educaţia fiecăruia dintre noi! Pentru a ne face bine, ca oameni, ţară şi neam, ar trebui să-l reînvăţăm! (sursa: DECLARAȚIE DE PRESĂ)

Comunicat de presă, 01 martie 2022, de la domnul deputat Ervin Molnar (Grupul parlamentar al PNL)

Reînvăţarea bunului simţ

Odată cu progresul incredibil al tehnologiei şi cu depăşirea secolului vitezei, românii, noi, cu toţii, ne îndepărtăm tot mai accentuat de preceptele sănătoase de odinioară.

La prima vedere, ar putea fi ciudat să abordezi un subiect aparent fără nici o legătură cu politica, de la această tribună de opinie parlamentară.

Mă opresc, totuşi, astăzi la abordarea vieţii de tip nou a românilor, pentru că ea are, indiferent de diferenţe, mai multe tangenţe cu viaţa politică decât ne-am putea imagina aparent. În prezent, oamenii suferă de boala stresului, un flagel care acaparează vieţile tuturor, în egală măsură. Stres, stres, stres, şi iar stres!

Dacă întrebi, toată lumea are o explicaţie. Loc de muncă, şomaj, probleme diverse, pierderi, boală, căsătorie, divorţ, concediu, viaţă, într-un cuvânt totul se traduce prin stres. Practic, suntem stresaţi că existăm! Stresul este realmente un flagel recunoscut ca atare de către specialişti, de pe urma căruia pot apărea complicaţii privind starea de sănătate şi climatul emoţional al omului, de natură a ne afecta mult mai grav decât suntem tentaţi să credem.

Întrebarea care trebuie pusă este una relativ simplă: de ce suntem stresaţi? Sau, mai corect spus, de ce suntem stresaţi acum, şi nu am fost stresaţi în vremurile trecute, când parcă, subjugaţi de comunism, aveam fiecare dintre noi mult mai multe lipsuri – libertatea, libera circulaţie, dreptul la expresie şi de a spune ce gândim, şi câte şi mai câte. Paradoxal, atunci nu se cunoştea această boală a stresului! Culmea, oamenii erau atunci mult mai liniştiţi, optimişti şi încrezători.

Acum, însă, în zilele noastre, după ce am trecut şi de secolul vitezei, nu ne mai putem imagina viaţa fără calculator, laptop, telefoane inteligente, acces la orice informaţii dorim şi de oriunde din lume, reţele de socializare, aplicaţii, softuri şi multe alte cuceriri ale ştiinţei şi tehnicii.

Suntem dependenţi de aceste „jucării”, care însă sunt zadarnice când vine vorba de întoarcerea la origini, la geneză, la Dumnezeu….

Fără a fi specialist, cred că există câteva explicaţii corecte din punct de vedere logic, trăite de mine de-a lungul timpului. În primul rând, este vorba de educaţie. Pe vremurile acelea hulite, nu exista copil care să nu meargă de mic la slujbă, în sfânta biserică, cel puţin duminica.

Atunci, toată lumea ştia să spună cele trei expresii magice, pe nedrept uitate acum, în mileniul avangardist al modernismului: poftim, te rog, mulţumesc! Tot atunci, dacă greşeam, ne era uşor să spunem „scuză-mă”, sau „te rog să mă ierţi”, fără să te simţi în inferioritate că ai recunoscut un adevăr.

În vremurile nu de foarte demult, copiii învăţau rugăciunile aşa cum învaţă cei de azi jocurile pe calculatoare şi console de ultimă generaţie… Erau multe îngrădiri şi restricţii, dar, cu siguranţă, era mai uşor şi mai sănătos de trăit, mai ales la ţară, unde s-a născut veşnicia şi sper să nu dispară…

În zilele noastre, toate s-au schimbat. Este pozitiv că încă se construiesc biserici, dar mă doare că din ce în ce mai puţini români se duc să se reculeagă în sfintele lăcaşuri! Nu cred că astfel de schimbări bruşte sunt bune pe termen lung! Nu cred că nu mai trebuie să avem educaţie, cultură, morală, civism şi Dumnezeu.

Nu vreau să cred că nu mai trebuie să ştim rugăciunile copilăriei şi că nu mai putem spune „te rog”, „mulţumesc” sau „iartă-mă”! Şi, de asemenea, nu trebuie să uităm că biserica noastră strămoşească a fost cea care ne-a călăuzit în momentele de cumpănă pentru a supravieţui, a rezista şi a spera într-o viaţă mai bună…

Progresul tehnologiei a fost, din păcate, direct proporţional cu regresul spiritual al românilor! Din nefericire, am reuşit să „importăm” doar aspectele negative din Occidentul mult visat şi aşteptat, iar tradiţiile noastre sănătoase, moştenite de mii de ani, le-am părăsit cu desăvârşire, până când a trebuit să vină moştenitorul Coroanei britanice să ne deschidă ochii…

Dincolo de cele amintite, ne mai lipseşte ceva ce am avut: bunul simţ! Orice om politic trebuie să aibă o relaţie cu cetăţenii bazată pe bun simţ. Bunul simţ înseamnă să promiţi ceea ce se poate realiza. Bunul simţ înseamnă să obţii consimţământul oamenilor pentru ceea ce vrei să faci.

Bunul simţ înseamnă să nu pretinzi, ca administraţie sau guvernare, de la cetăţeni, mai mult decât pot ei să ofere. La fel cum bunul simţ înseamnă să-ţi stabileşti priorităţile în funcţie de priorităţile cetăţenilor. Bunul simţ nu se învaţă la şcoală, poate nici acasă. El ţine de autoeducaţia fiecăruia dintre noi! Pentru a ne face bine, ca oameni, ţară şi neam, ar trebui să-l reînvăţăm! (sursa: DECLARAȚIE DE PRESĂ)

Cine sunt Elena Stoica și Ervin Molnar

Elena Stoica, deputat de Vrancea, se recomandă ca fiind o persoană cu 38 ani experiență în domeniul tricotajelor și confecțiilor, la pensie.

Ervin Molnar, deputat de Mureș, de la asistent manager în construcții civile și industriale a promovat la Apele Române și direct în Parlament.

În ceea ce privește declarațiile de avere, cea a familiei Stoica este una de luat în seamă, având 7 terenuri, 40055 metri pătrați de luciuri de apă, două case de peste 700 de metri, tablouri de 80 de mii de euro, bijuterii de 50 de mii de euro.

Soțul doamnei, Mihai-Florin Stoica, fost judecător, fost președinte al Judecătoriei Panciu, este posesorul unei pensii de aproape cinci mii de euro pe lună. ANI l-a acuzat în 2014 că s-ar fi aflat „în stare de incompatibilitate, întrucât, simultan cu funcția de judecător în cadrul Judecătoriei Panciu, Jud. Vrancea, a deținut și funcția de Președinte al Secției de Fotbal Club Panciu, instituție publică cu personalitate juridică, aflată în subordinea Consiliului Local al Orașului Panciu (în perioada 17 februarie 2004 – 31 martie 2011), și calitatea de acționar al S.C. Sportul Vrancea S.A. (11 august 2008 – 02 decembrie 2010)”.

Domnul Molnar, mai modest, are o singură casă de locuit de doar 151 metri pătrați, în construcție, câteva conturi și doar un teren.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!