Un dosar „domino” și portița salvatoare pentru primarul Mihai Chirica  | Ziarul de Iași

Data:

spot_img

Un dosar „domino” și portița salvatoare pentru primarul Mihai Chirica, pare să fie cazul Harabagiu, fostul viceprimar de Iași.

Fostul viceprimar Gabriel Harabagiu ar putea fi primul inculpat care scapă uscat din apa reprezentată de dosarul „Flux”.

Valoarea principalei probe a procurorilor împotriva sa, semnătura de pe certificatul care atesta că blocul construit de Tudor Cheșcu respectă autorizația, este aprig contestată.

Citește și Orașul cu nasul pe sus votează un golan

Patru certificate, patru semnături și un număr unic de înregistrare

Indirect, de acest fapt va beneficia și primarul Mihai Chirica. Dacă probele împotriva lui Harabagiu se clatină, efectul de domino se va răsfrânge și asupra celorlalți inculpați.

De la bun început, certificatul de atestare a reprezentat baza, dar și călcâiul lui Ahile al anchetei. SC Flux SRL construise un imobil cu 9 niveluri, în loc de doar patru, câte permitea autorizația. Totuși, Primăria nu avusese nimic de comentat.

Dimpotrivă, a eliberat un certificat de atestare conform căruia autorizația de construire fusese respectată. Deși ar fi trebuit să existe un singur certificat de atestare, în cazul blocului lui Tudor Cheșcu au existat patru variante, toate purtând totuși același număr de înregistrare.

Citește și Documentul secret al Kremlinului: prima dovadă a războiului hibrid planificat de Moscova?

Evident, trei dintre ele trebuiau să fie false, iar a patra, cea care avea să și producă efecte juridice, să ateste un fals. Principala semnătură de pe toate variantele certificatului era cea a lui Harabagiu, la data respectivă viceprimar al municipiului.

În baza acesteia, el a fost acuzat de fals intelectual și abuz în serviciu pentru că semnase certificatul de atestare, deși ar fi cunoscut situația reală a imobilului.

De asemenea, el ar fi participat la modificările succesive aduse certificatului de edificare.

Complicitate la fals intelectual și abuz în serviciu

La rândul său, primarul Mihai Chirica a fost inculpat pentru complicitate la fals intelectual şi complicitate la abuz în serviciu, el acordând sprijin moral şi încurajându-l pe Harabagiu să semneze certificatul de atestare a edificării şi acceptând emiterea actului.

Marea problemă a actului central al anchetei este reprezentată de faptul că procurorii nu au avut niciodată pe mână originalul certificatului.

De la prima descindere în Palatul Roznovanu, certificatul a fost de negăsit, ulterior apărând informația că ar fi fost distrus. În arhiva municipalității exista doar copia xerox a acestuia.

Anchetatorii și-au clădit întreg eșafodajul plecând de la prezumția că între copie și original nu existau diferențe. Tocmai în acest punct a venit și contraatacul avocatului lui Harabagiu.

Continuarea în Ziarul de Iași

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

Foto: ziaruldeiasi.ro

spot_imgspot_img
Ziarul de Iași
Ziarul de Iașihttps://www.ziaruldeiasi.ro
Jurnalişti formaţi la şcoala sa de presă se află în poziţii de conducere în redactiile ziarelor, televiziunilor şi posturilor de radio din întreaga ţară. Ziarul are un tiraj mediu zilnic 4.133 exemplare, din care 2.410 exemplare reprezinta abonamente, este tipărit în format broadsheet, având 16-20 de pagini. Apare de luni pînă sîmbătă si are un caracter generalist. Cotidianul Ziarul de Iaşi se distribuie în judeţul Iaşi, atît în mediul urban cît şi în cel rural.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Ordonanța trenuleț, varianta finală: Tichete de masă, vouchere și sporuri eliminate | Aktual24

Ordonanța trenuleț pregătită de Guvernul Ciolacu 2 aduce măsuri...

Elena Lasconi: Maia Sandu este omul care nu a tăcut în momentele grele

Elena Lasconi a declarat că Maia Sandu este omul...

Ajunul Crăciunului: Cele mai frumoase tradiţii românești | Monitorul de Cluj

Ajunul Crăciunului este o zi încărcată de semnificații, tradiţii...