Un ieşean care a fugit pe geam din carantină mai are de umblat prin tribunale. Procurorii nu-l iartă

Data:

Magistraţii Curţii de Apel se vor întâni la sfârşitul lunii viitoare cu varianta bahluiană a „omului păianjen”. Ionel C. este judecat pentru zădărnicirea combaterii bolilor, fiind ultimul ieşean ajuns în instanţă pentru că a fugit dintr-un centru de carantinare. Judecătoria l-a achitat, dar procurorii au făcut apel.

Ionel C. s-a întors din Grecia pe 24 martie anul trecut. Ţara era inclusă la acea dată pe lista zonelor galbene, cu peste 500 de cazuri de infecţie cu coronavirus confirmate. Ca urmare, pentru Ionel C. s-a dispus măsura izolării la domiciliu, în Podu Iloaiei, pe o perioadă de două săptămâni. Poliţiştii au verificat pe 31 martie şi pe 1 aprilie dacă bărbatul se conformase măsurii, dar nu l-au găsit acasă. Ca urmare, Ionel C. a fost amendat cu 5.000 de lei, iar când a fost găsit, a fost internat în centrul de carantină Incom de pe bulevardul Poiters. Ar fi trebuit să rămână acolo până pe 16 aprilie.

În dimineaţa zilei de 2 aprilie însă, bărbatul a ieşit din camera în care era cazat, a coborât la primul etaj al clădirii, a deschis un geam şi a ieşit, coborând pe o conductă de gaz. Libertatea sa a durat puţin, fiind depistat în jurul orei 14.00 în zona Universităţii „A.I. Cuza”. A fost readus în centru şi plasat din nou în carantină. După doar 24 de ore însă, a încercat să fugă iar. A ieşit pe geamul camerei în care era cazat şi a escaladat peretele clădirii. A fost observat de jandarmii care păzeau centrul şi i s-a cerut să se întoarcă. A trebuit să fie încătuşat pentru a putea fi reintrodus în centru. Împotriva lui au fost luate măsuri de siguranţă sporite, aşa că nu a mai reuşit să fugă. A fost eliberat pe 17 aprilie, la expirarea perioadei de carantină, după ce s-a constatat că nu prezenta niciun fel de simptome ale bolii.

Citește articolul complet în Ziarul de Iași

spot_imgspot_img
Ziarul de Iași
Ziarul de Iașihttps://www.ziaruldeiasi.ro
Jurnalişti formaţi la şcoala sa de presă se află în poziţii de conducere în redactiile ziarelor, televiziunilor şi posturilor de radio din întreaga ţară. Ziarul are un tiraj mediu zilnic 4.133 exemplare, din care 2.410 exemplare reprezinta abonamente, este tipărit în format broadsheet, având 16-20 de pagini. Apare de luni pînă sîmbătă si are un caracter generalist. Cotidianul Ziarul de Iaşi se distribuie în judeţul Iaşi, atît în mediul urban cît şi în cel rural.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

O sală de sală de jocuri de noroc a ars în totalitate

La data de 22 aprilie, la ora 00.21, polițiștii Secției nr.3 Poliție Rurală Bolintin Vale au fost sesizați prin apel 112, de către un bărbat, cu privire la faptul că se manifestă un incendiu la o sală de jocuri de noroc din localitatea Cosoba, județul Giurgiu.

Primarul orașului unde s-a născut Ceaușescu a trecut la PSD

Primarul orașului unde s-a născut Ceaușescu a trecut la...

Când sunt contraindicate fațetele dentare și ce alte soluții există

Când sunt contraindicate fațetele dentare și ce alte soluții există?

Cineva are să vină, de Jon Fosse

Să montezi Fosse este întotdeauna o provocare. Dar ce-a...