Un ieşean stabilit în SUA, desemnat de către MIT între cei mai proeminenţi inovatori sub 35 de ani din Europa

Data:

spot_img

Horia Mihail Teodorescu, ieşean stabilit în SUA, unde predă la Universitatea din Washington, a fost nominalizat de către prestigiosul Massachusetts Institute of Technology drept unul dintre cei mai proeminenţi inovatori sub 35 de ani din Europa. Acesta a acceptat să ofere un interviu pentru „Ziarul de Iaşi” cu privire la importanţa acestei nominalizări şi activitatea de cercetare pe care o desfăşoară.

Cei 35 de antreprenori, inovatori şi vizionari, pionieri în domeniul lor de activitate, au fost selectaţi pentru spiritul de a căuta mereu să inoveze în domeniile tehnologiei care să facă viaţa de zi cu zi a oamenilor mai uşoară. Conform descrierii MIT, aceştia sunt „vârfurile de lance” ale cercetării din varii domenii precum biotehnologie, medicină, electronică, IT, hardware, software, inteligenţă artificială, robotică, telecomunicaţii, nanotehnologie, energie sau transporturi.

Citește și: Sute de nereguli pe șantierele din Cluj-Napoca! Utilajele ies încărcate de noroi și duc praful în tot orașul

Un amplu juriu, format din experţi de la universităţi de top şi companii importante din domeniile analizate, a desemnat candidaţii pentru lista „Innovators Under 35 Europe” a celor de la MIT, în rândul cărora se regăseşte şi dr. Horia Mihail Teodorescu.

Fiul academicianului ieşean Horia Nicolai Teodorescu, „Mike”, aşa cum este cunoscut în SUA, predă la Universitatea din Washington şi este co-fondatorul start-up-ului SurgiBox. În cadrul acestuia, cercetătorul a dezvoltat o sală de operaţii portabilă care poate fi dusă oriunde, într-un rucsac, cu scopul de a evita pierderea de vieţi omeneşti din cauza accesului la medii sterile de intervenţii chirurgicale şi prin transportarea în cele mai bune condiţii a unei săli de operaţie funcţionale către pacient, atunci când situaţia o impune.

Continuare în Ziarul de Iași!

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Sursă foto: ziaruldeiasi.ro)

spot_imgspot_img
Ziarul de Iași
Ziarul de Iașihttps://www.ziaruldeiasi.ro
Jurnalişti formaţi la şcoala sa de presă se află în poziţii de conducere în redactiile ziarelor, televiziunilor şi posturilor de radio din întreaga ţară. Ziarul are un tiraj mediu zilnic 4.133 exemplare, din care 2.410 exemplare reprezinta abonamente, este tipărit în format broadsheet, având 16-20 de pagini. Apare de luni pînă sîmbătă si are un caracter generalist. Cotidianul Ziarul de Iaşi se distribuie în judeţul Iaşi, atît în mediul urban cît şi în cel rural.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Fratele șefului SIE face afaceri cu patronul păcănelelor Magnum. Legăturile cu lumea interlopă | Info Sud-Est

Fratele șefului SIE, Constantin Vlase, face afaceri în domeniul...

Criză de medici de familie în Vâlcea. Peste 50% dintre aceștia sunt în prag de pensionare

Criză de medici de familie în Vâlcea. Peste 50%...

Alianța PNL-PSD Iași. Prima ședință a Consiliului Local din noul mandat | Ziarul de Iași

Alianța PNL-PSD Iași. Prima ședință a Consiliului Local din...

Concert cu muzică românească în Antarctica | Viața Liberă

Concert cu muzică românească în Antarctica. Pianistul gălăţean Ștefan...