Stupefianta justificare a judecătorului care a suspendat analiza doctoratului premierului Ciucă

Data:

spot_img

Infamul „Vrem liniște” folosit de fostul președinte Ion Iliescu și foștii comuniști, în anii 90, pentru a le ascunde intenția de a captura Statul, a fost reutilizat de judecătorul Ionela Tudor de la Curtea de Apel București pentru a suspenda efectele înregistrării unor sesizări de plagiat în teza de doctorat a premierului Nicolae Ciucă.

Judecătorul Tudor a negat independența actului de justiție de cel politic, recunoscând că a admis cererea de suspendare a analizei și pentru că România are nevoie de stabilitate, iar chestiunea plagiatului lui Ciucă ar putea servi intereselor adversarilor politici ai acestuia.

G4Media.ro a descoperit, în motivarea sentinței, fragmente copiate, cuvânt cu cuvânt, din alte sentințe disponibile public.

În decizia luată de judecătorul Ionela Tudor pe 1 martie, decizie a cărei motivare a fost făcută public astăzi, se indică o argumentație cel puțin bizară:

„Astfel, luând în considerare, contextul social şi politic în care s-a desfăşurat procesul de verificare al tezei de doctorat, chiar până ca CNADTCU, respectiv instanţa de judecată să se pronunţe asupra veridicităţii susţinerilor invocate prin sesizări, Curtea apreciază că reclamantul a suferit un prejudiciu prin aceea că, pe lângă faptul că sesizările nu au respectat condiţiile prevăzute de art. 3 din Anexa nr.3 a OMEC nr. 5229/2020, pct. c) şi d), acestea nu conţin o analiză personală, motivată şi sprijinită pe probe a celor care au formulat sesizările. (…)”

Citește articolul integral pe G4Media.ro.

Citește și: Cum a fost direcționat dosarul premierului Ciucă la judecătorul care a anulat toate sesizările de plagiat

––––-

Urmăriți PressHUB și pe Google News

spot_imgspot_img
G4Media.ro
G4Media.ro
Group4 Media Freedom & Democracy este o organizatie non-profit cu sediul in Bucuresti. Scopul Asociatiei este imbunatatirea si modernizarea sistemului democratic in Romania. Asociatia este fondata de jurnalisti cu o experienta de peste 20 de ani in mass media, specializati in politica externa si interna, economie si justitie precum si in presa de investigatie. Asociatia este deschisa catre toti cei care rezoneaza cu obiectivele si valorile organizatiei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Marcel Ciolacu şi Viktor Orban pun România la remorca Gazprom | Contributors.ro

Marcel Ciolacu şi Viktor Orban pun România la remorca...

PSD neagă revenirea la masa negocierilor. Sorin Grindeanu: „Cine a spus că s-a răzgândit?”

PSD neagă revenirea la masa negocierilor. „Cine a spus...

PNL ar fi luat în calcul varianta candidaturii lui Crin Antonescu la prezidențiale

PNL ar fi luat în calcul varianta candidaturii lui...