Un judecător admite că s-a consultat cu ChatGPT înainte de a da un verdict

Data:

spot_img

Un judecător din Columbia a admis oficial că a întrebat și programul de inteligență artificială ChatGPT ce hotărâre ar trebui să ia într-una dintre spețele pe care le-a avut de soluționat, transmite AFP.

Judecătorul Juan Manuel Padilla din orașul Cartagena avea de dat o hotărâre în legătură cu asigurarea medicală a unui copil care suferă de autism. Părinții nu își permiteau să plătească cheltuielile legate de tratament și transport și susțineau că asigurarea medicală ar trebui să acopere aceste cheltuieli.

Judecătorul a menționat în motivarea hotărârii că a întrebat programul ChatGPT dacă, conform legilor din Columbia, un minor care suferă de autism este exonerat de la plata tratamentelor. Răspunsul ChatGPT a fost ”da, este corect, minorii care sunt depistați cu autism sunt exonerați de la plata tratamentului, conform legilor din Columbia”.

Judecătorul a mai spus că sistemul judiciar din Columbia poate deveni mai eficient dacă este folosită și tehnologia. El a mai explicat și că și-a bazat decizia finală pe cazuri similare din trecut, deci nu s-a lăsat doar la „mâna” lui ChatGPT.

Padilla a spus și că ChatGPT poate simplifica anumite sarcini, dar nu se pune problema ca acest program să înlocuiască oamenii și să ia decizii juridice în locul lor.

Marea problemă cu ChatGPT este că oferă răspunsuri care sună bine gramatical, dar care de multe ori nu oferă informații corecte. Chatbot-ul îți dă impresia că „știe” totul, că este sigur pe el, dar poate da multe informații eronate „ambalate” foarte frumos, comentează AFP.

Faptul că un judecător a admis că s-a folosit de ChatGPT și a spus și că i-a fost de ajutor, a stârnit dezbateri aprinse. Unii observatori sunt de părere că este o ”nebunie” să te folosești de un astfel de program pentru lucruri atât de serioase precum o hotărâre în instanță, alții, din contră, cred că lucrurile s-ar mișca mai repede și mai eficient dacă sistemul de justiție ar utiliza și cele mai noi tehnologii, mai scrie AFP. (RFI România)

Sursa imaginii: © Lionel BONAVENTURE / AFP via rfi.fr

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Ministerul Afacerilor Externe a confirmat cetățenia română a unei persoane reținute în Abhazia

Ministerul Afacerilor Externe a anunţat, sâmbătă seară, că o...

TikTok va fi eliminat din magazinele de aplicații Apple și Google în SUA | Aktual24

TikTok va fi eliminat din magazinele de aplicații Apple...

Mihail Kavelașvili a fost numit președinte al Georgiei

Mihail Kavelașvili a fost ales președinte al Georgiei în...

Parlamentul sud-coreean adoptă moțiunea de demitere împotriva președintelui Yoon Suk Yeol

Parlamentul sud-coreean a adoptat, sâmbătă, moțiunea de demitere împotriva...