Un microbuz cu șapte persoane s-a răsturnat la Ciumârna în Suceava. Planul Roșu activat

Data:

Un grav accident a avut loc, vineri dimineață, pe DN 17A, între Vatra Moldoviței și Ciumârna, unde un microbuz cu șapte persoane s-a răsturnat. Un bărbat și-a pierdut viața, iar autoritățile au activat Planul Roșu de Intervenție, anunță ISU Suceava, potrivit Agerpres.

Alte cinci persoane care se aflau în microbuzul răsturnat în afara părţii carosabile au fost transportate la spital, iar cea de-a şaptea persoană refuză transportul la o unitate medicală.

„Din păcate, după finalizarea protocolului de resuscitare, s-a declarat decesul victimei inconştiente, un bărbat în vârstă de 32 de ani”, au precizat reprezentanţii ISU.

Un microbuz, în care se aflau şapte persoane, a ieşit, vineri dimineaţă, în afara părţii carosabile, pe raza localităţii Ciumârna.

Potrivit ISU, pentru o optimă gestionare a situaţiei, la nivelul judeţului Suceava s-a activat Planul Roşu de Intervenţie.

Astfel, la faţa locului, echipajele operative au intervenit cu două autospeciale cu accesorii pentru descarcerare, trei ambulanţe SMURD şi patru echipaje ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean.

Toate cele şapte persoane implicate în evenimentul rutier sunt adulte. Două dintre victime au rămas încarcerate.

„Una dintre persoanele încarcerate a fost extrasă şi predată echipajelor medicale. Cea de-a doua persoană încarcerată este în stare de inconştienţă. A fost şi ea extrasă şi au început manevrele de resuscitare”, au precizat oficialii ISU.

Citește și: Șeful de cabinet al fostului director SRI Virgil Măgureanu, printre susținătorii lui Călin Georgescu de la Realitatea Plus | Aktual24

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Foto: Departamentul pentru Situații de Urgență / Facebook)

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related

AKTUAL24 | Fiul lui Radu Mazăre, la Mar-a-Lago: „Am petrecut o seară de excepție”

Fiul lui Radu Mazăre, a postat o înregistrare video...

Noi percheziții în ancheta privind protestul pro-Georgescu de la BEC

Noi percheziții au avut loc marți, în ancheta privind...

O flacără care nu s-a stins: 15 ani de Occidentul Românesc

Când am început să scriem povestea Occidentului Românesc, bagajul...