Un milion de lei alocat de Primăria Alba Iulia pentru bugetare participativă

Data:

spot_img

Primăria Alba Iulia a alocat suma de un milion de lei pentru ediţia din acest an a procesului de bugetare participativă, unde pot fi depuse propuneri de proiecte, pe toată durata lunii septembrie, în domeniile amenajare spaţii publice/zone verzi, mobilitate, accesibilitate, siguranţa circulaţiei, oraş digital, sport, educaţie şi cultură, respectiv turism, informează, joi, un comunicat de presă al municipalităţii.

„Bugetul propus pentru ediţia 2022 a procesului de bugetare participativă este de 1.000.000 lei, cu TVA inclus. Numărul de proiecte finanţate va depinde de bugetele acestora şi de numărul de voturi primite. Pot fi finanţate două sau mai multe proiecte. Fiecare propunere trebuie să se încadreze într-un cost total de cel mult 500.000 de lei (inclusiv TVA)”, menţionează sursa citată, potrivit Agerpres.

Primăria încurajează toţi cetăţenii care au domiciliul/reşedinţa, lucrează sau studiază în Alba Iulia şi au împlinit vârsta de cel puţin 18 ani să se implice în procesul de bugetare participativă.

Ideile pot fi trimise începând de joi, timp de o lună, până la finalul lui septembrie.

Citește și: USR, eșecul politic al generației mele

Analiza şi evaluarea proiectelor se va face în luna octombrie, iar după depunerea şi soluţionarea contestaţiilor, va urma etapa de vot, între 15 noiembrie şi 14 decembrie. Afişarea proiectelor câştigătoare va avea loc în 15 sau 17 decembrie.

„Propunerile de proiecte trebuie încadrate într-unul din următoarele domenii: amenajare spaţii publice/zone verzi, mobilitate, accesibilitate, siguranţa circulaţiei, oraş digital, sport, educaţie şi cultură, turism. (…). Prin utilizarea platformei de bugetare participativă, cetăţenii îşi dau acordul ca propunerile depuse în cadrul bugetării participative să devină proprietatea Municipiului Alba Iulia şi nu pot invoca legislaţia în materia drepturilor de autor. Proiectele câştigătoare în procesul de bugetare participativă vor fi incluse în Programul de Investiţii al Municipiului Alba Iulia, existând şi posibilitatea ca ele să fie integrate în proiecte mai largi”, se precizează în comunicat.

Potrivit sursei citate, în cadrul ediţiei din 2021 a bugetării participative au fost depuse 51 de idei de proiecte, din care au fost validate 24, 6 fiind declarate câştigătoare în urma celor 17.970 de voturi exprimate.

Citește și: Apel către liderii politici: apărați integritatea, nu corupția!

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(SURSA FOTO: apulum.ro)

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Craiovean reținut pentru incitare la ură și promovarea antisemitismului | Știri Craiova

Craiovean reținut pentru incitare la ură și promovarea antisemitismului....

Începe restaurarea Bisericii lui Cujbă, un monument ieșean uitat în ruine | Ziarul de Iași

Începe restaurarea Bisericii lui Cujbă, un monument ieșean uitat...