Un mit demontat: Brâncuși nu a fost niciodată renegat în propria țară. Nici în regimul comunist

Brâncuși nu a fost niciodată renegat în propria țară. Nici în regimul comunist, spune, categoric, Doina Lemny, cea care se ocupă de Atelierul Brâncuși de la Centrul Pompidou din Paris și care este curatoarea primei expoziții organizate în România, după 50 de ani, cu opere ale sculptorului din afara țării.

Doina Lemmy face, într-un interviu acordat PRESShub, și alte afirmații categorice, care demontează multe dintre afirmațiile care s-au făcut despre Brâncuși în România:

• În 1970, la cinci ani după instaurarea lui Ceaușescu la putere, a avut loc cea mai mare expoziție Brâncuși care se poate imagina în România, la MNAR.

• În 1967, la 10 ani de la moartea lui Brâncuși, s-a organizat un mare colocviu Brâncuși la care au fost invitați specialiști din toată lumea. Dacă era țara atât de închisă și-l renegau pe Brâncuși de ce au organizat toate astea?

• Când a plecat din țara, el a plecat de bună voie, nu l-a dat nimeni afară. De aceea a și revenit. A revenit și pentru că i s-au făcut comenzi.

• Nu a avut această intenție de a dona statului român totalitatea creațiilor sale.

• Eu cred că nu-l putem respecta mai mult pe Brâncuși decât lăsând deoparte această legătura forțată cu folclorul românesc. El nu era un folclorist.

La sfârșit de septembrie, cum era și firesc într-un fel, centrul de interes al tuturor activităților desfășurate sub egida Timișoară Capitală Culturală Europeană – și credeți-mă, nu sunt puține și nu lipsite de interes – a fost deschiderea la Muzeul Național de Artă a expoziției „Brâncuși: surse românești și perspective universale”.

De ce era firesc? Pentru că, alături de George Enescu, Constantin Brâncuși face parte dintre acei creatori români cunoscuți în întreaga lume. Și pentru că o expoziție Brâncuși cu lucrări aflate în muzee din afara țării nu a mai avut loc în România de mai bine de 50 de ani.

Această primă expoziție Constantin Brâncuși, domnul Brâncuși, cum îl numea ghida noastră, care îl plasează pe sculptor în context românesc, cuprinde opere aparținând Centrului Pompidou din Paris, Tate Galery din Londra, Fundația Guggenheim din Veneția, Muzeul Național de Artă al României, Muzeul de Artă Craiova și colecții particulare.

Pentru a oferi o imagine de ansamblu a creației artistului român, expoziția cuprinde pe lângă sculpturi și fotografii, documente de arhivă, dar și materiale filmate chiar de către Brâncuși, ce intră într-un dialog inedit cu operele expuse.

„Brâncuși lansează o punte către zona de est, unde se află patria sa”

După cum declara Ovidiu Șandor, comisarul expoziției și președinte al Fundației Art Encounters, este o expoziție „care explorează atât inspirația românească cu care sculptorul ajunge la Paris, cât și metamorfoza prin care trece până la a deveni artistul universal pe care îl apreciază toată lumea.”.

Iar Doina Lemny, curatoarea expoziției, cea care se ocupă de Atelierul Brâncuși de la Centrul Pompidou, sintetizează:

„Din inima Europei, unde dialoga cu marii artiști ai avangardei pariziene, Brâncuși lansează o punte către zona de est, unde se află patria sa, dar pe care o situează, conform concepției sale cosmogonice, într-o lume fără frontiere, în care toate elementele naturale – de la ființe și plante la fenomene geologice – contribuie la armonia creației.

Așa cum scria el într-o notă de atelier: «Patria mea, familia mea. Este pământul care se rotește, adierea de vânt, norii plutitori, râul care curge, focul mistuitor, iarba verde – iarba uscată -, țărâna, zăpada.»

Această însemnare este expresia viziunii sale despre lume, care stă la baza operei sale atunci când este privită în ansamblu, și pe care expoziția de la Timișoara încearcă să o transmită.”

„Brâncuși era foarte patriot, dar nu arăta”

PRESShub: Ce înseamnă expoziția deschisă la Muzeul Național de Artă Timișoara, ”Brâncuși: surse românești și perspective universale”, pentru România și cu ce diferă ea de o altă expoziție Brâncuși?

Doina Lemmy: Trebuie să precizez de la început că nu este una retrospectivă, deși ar fi interesantă o expoziție retrospectivă.

Ea este cu totul diferită și de cea de la Europalia, cea mai recentă expoziție Brâncuși, pe care am organizat-o la cererea grupului de la Europalia, România fiind țară invitată în 2019.

Acolo am avut un concept care se numea „Brâncuși, sublimarea formei”. Și am încercat să urmăresc evoluția lui Brâncuși pentru formă și modul în care el a surprins esența lucrurilor.

Când mi s-a propus să vin la Timișoara și să fac această expoziție nu puteam să repet același lucru, nu prezenta niciun interes, și am zis că cea mai interesantă tematică ar fi întoarcerea simbolică a lui Brancuși în țară.

E greu de arătat, deoarece Brâncuși era foarte subtil. Era foarte patriot, dar nu arăta. Cum e și corect, de altfel. Aș dori să menționez pentru colegii și jurnaliștii care susțin că Brâncuși a fost renegat în propria țara, că nu este așa.

Circulă această idee frecvent. Nu este așa?

Nu, Brâncuși nu a fost niciodată renegat în propria țara chiar în regimul comunist.

În 1968, atunci când Ceaușescu a luat atitudine vizavi de intrarea tancurilor rusești în Praga, România a fost percepută ca o excepție printre țările Tratatului de la Varșovia, iar acest lucru a atras atenția străinilor asupra noastră și mai ales a tuturor guvernelor care au considerat că această țară dorește o deschidere.

Cu această ocazie s-au organizat foarte multe conferințe, s-au trimis cărți, România fiind considerată o țară care merge către Occident. Și s-a organizat această expoziție extraordinar de mare.

Iar când spun acest lucru nu exagerez. Barbu Brezianu a făcut un catalog, însă după aceea nimeni nu a mai vorbit de expoziție, nici măcar el, de parcă ar fi fost o rușine.

Sunt revoltată, sunt și lucruri care s-au făcut, nu putem nega totul.

Dar numai sculpturi, pentru că pe vremea aceea fotografia nu era considerată operă de artă.

Întâmplarea a făcut să dau peste un fragment de reportaj de la televiziune, cu această expoziție, în care am văzut multe personalități – Dan Hăulică, Ion Frunzetti – care au luat cuvântul. După aceea, nimic. A existat această basculare în care aici erau cu regimul, aici nu erau. Părea că era o rușine să spui că ai participat la acea expoziție.

Consider că aceste legende care circulă nu sunt întemeiate, deoarece au avut loc foarte multe manifestări Brâncuși în România.

În 1967, la 10 ani de la moartea lui Brâncuși, s-a organizat un mare colocviu Brâncuși la care au fost invitați specialiști din toată lumea. Dacă era țara atât de închisă și-l renegau pe Brâncuși de ce au organizat toate astea?

Și martori stau cataloagele care există în biblioteci, peste tot. În 1977, de asemenea, la 20 de ani de la moartea lui Brâncuși, a avut loc un alt colocviu cu invitați din toată lumea.

De aceea a și revenit. A revenit și pentru că i s-au făcut comenzi – pe unele le-a onorat, pe altele nu. Nu a motivat niciodată de ce, dar bănuiesc că nu întotdeauna ai inspirație să faci ceva original.

La începutul șederii lui la Paris, a acceptat de exemplu comanda de monument funerar pentru cimitirul Dumbrava din Buzău, a fost plătit, după care a primit și altele. A fost fericit când a primit o comandă de la Liga Femeilor Gorjene, condusă de Arethia Tătărescu, soția primului ministru al epocii.

A venit în țară, a văzut despre ce e vorba, a cerut libertate totală și a conceput ansamblul de la Târgu Jiu. La început era numai Coloana, apoi vorbim de un work in progress.

De aceea spun că această expoziție care vine acum, la mai bine de 50 de ani de la ultima, este binevenită. Pentru că, din 1970 și până acum s-au spus tot felul de năzdrăvănii în privința lui Brancuși.

Citește și: Doina Lemny: „Brâncuși și-a construit posteritatea”

Și informația că el ar fi dorit să doneze statului român totalitatea creațiilor sale tot o năzdrăvănie este?

Nu a avut această intenție. Nici n-ar fi putut. Unde să instaleze atelierul? Nu a avut atelier în România. S-a format în România, la Școala Națională de Arte, și apoi a plecat la Paris, unde a lucrat 50 de ani. Deci e absurd să spui așa ceva.

Nici măcar la București, toți susținând că ar fi trebuit să fie la Târgu Jiu! Un mare artist trebuie să aibă ieșire internațională, trebuie să fie în centrul lumii.

Brâncuși era un tip pragmatic?

Bineînțeles. Brâncuși era și șiret, știa foarte bine cum merg lucrurile. Dar asta nu înseamnă că a întors spatele țării. Era conștient că la București exista o colecție importantă de opere ale sale, la Craiova era și acolo o colecție importantă de opere din prima perioadă a creației, pe care a făcut-o la Paris, dar i-au cumpărat-o compatrioții, știa că a lăsat țării acest ansamblu minunat de la Târgu Jiu, și el a procedat ca un tată care-și împarte moștenirea. Și moștenirea lui a fost împărțită, Parisul rămânând cu atelierul Brâncuși.

Dar Bucureștiul de unde avea opere Brâncuși?

Sunt opere din prima perioadă de creație, din primii ani de la Paris. Colegii lui, Ștefan Popescu, Gheorghe Petrașcu din Asociația Artiștilor, participanți la expoziții de grup organizate de Tinerimea Artistică, cumpărau creații de ale lui Brâncuși și în ideea de a-l ajuta să trăiască în Paris.

Ba mai mult, și colecționarii, un Anastasie Simu, de exemplu, care avea în minte să-și deschidă Muzeul, i-au dat comenzi, aceste opere ajungând astfel în țară. Printre ei s-a aflat și colecționarul Victor N. Pop, care a și donat Muzeului din Craiova.

Și iată, s-au constituit aceste colecții, care sunt opere realizate la Paris, dar cumpărate de prietenii români. Și aici am vrut să fac eu legătura cu România.

Când avem un artist român de talia lui Constantin Brâncuși, suntem tentați să credem că tot ceea ce creează își are seva în pământ românesc.

Toată lumea consideră coloanele lui ca venind din creația populară. E prea simplu și prea banal, noi nu putem să banalizăm, nu trebuie. Mi se pare o impietate să banalizezi opera lui. Brâncuși s-a detașat.

Mai departe, nu aveți decât să căutați, dar asta nu înseamnă că trebuie să alături coloana lui Brâncuși cu stâlpii de la casele țărănești. Și aici, în cadrul Institutului francez avem coloane din lemn, dar asta nu înseamnă că vin de la Brâncuși sau că vin din arta populară.

Acestea nu vin din creația populară, a fost o arhitectura specifică a vremii.

Că este măiastră și că așa știm noi din poveștile care ne-au legănat copilăria, dar pasărea aceasta miraculoasă care se transformă în prințesă în basmele noastre populare există la toate popoarele din jurul nostru, chiar și la Frații Grimm. Titlul este suficient, a avut acest ecou în mintea lui.

Brâncuși este universal, El a pornit de la acest mit care probabil îl obseda și după aceea a lucrat și lucrat în atelierul lui și a ajuns la această pasăre în văzduh, care este o adevărată navetă spațială.

Eu cred că nu-l putem respecta mai mult pe Brâncuși decât lăsând deoparte această legătura forțată cu folclorul. El nu era un folclorist.

Am ieșit din această expozitie, având pentru prima dată senzația că aș putea și eu să zbor. O senzație de ușurătate, ca și când m-aș fi putut înalța în orice clipa.

Da, există această senzație de zbor. Am adus câteva opere cu care putem susține acest concept. De aceea nu am răspuns jurnaliștilor care au întrebat câte opere ați adus, cât a costat aia etc.

Consider că și prin puține opere se susține un concept și se poate atinge sensibilitatea publicului. Și am primit foarte multe mesaje de genul „am plecat de acolo cu ochii în lacrimi”.

Deci, dacă s-a plecat cu ochii în lacrimi, și nu neapărat cu ochii în lacrimi, ci cu imagine unei opere, consider că expoziția este reușită.

Citește și: Astra Film Festival debutează cu un documentar încă în lucru (work in progress) despre Volodimir Zelenski

Câtă pricepere îți trebuie pentru a aranja o expoziție astfel încât să pui în valoare creația artistului? Să vadă și să înțeleagă privitorul, și nu neapărat unul autorizat. Poți să ratezi o expoziție printr-o scenografie nereușită?

Sunt bucuroasă că această expoziție place pentru că este și o încununare a unei activități pe care o duc de 30 de ani. Și am organizat și alte expoziții, nu numai Brâncuși.

În țară, unii colegi spun că sunt brâncușologi. Ei bine, eu nu sunt brâncușoloagă, că nu există o știință numită brâncușologie, e un cuvânt ridicol. Și reprezintă și o restrângere a domeniului. Nu poți să-l studiezi

pe Brâncuși și atât. Brâncuși trebuie pus într-un context, în relațiile cu colegii lui, cu modul în care colabora el cu ei.

Pentru că tot ce a acumulat el provine și din aceste interacțiuni artistice. El nu a evoluat de unul singur, nu poate fi izolat ca și când ar fost un inventator.

De aceea eu sunt foarte bucuroasă că am făcut această expoziție în care nu credeam la început pentru că e foarte greu să obții operele, dar acum, că le-am obținut, îmi spun că este chiar o încununare a activității mele, menționând totodată că nu am fost singura care m-am luptat.

Au existat mai mulți implicați în proiect..

Ovidiu Șandor, care este un colecționar și un admirator de artă pasionat, Tilla Rudel,directoarea Institutului francez de la Timișoara, care este o entuziastă și care ne-a ajutat, Attila Kim, care a făcut, în acord cu mine, scenografia și cu care am avut o colaborare frumoasă.

Asta încerc să fac. Nu are rost să te cerți, când țelul este să expui mai bine. Era mereu o negociere între noi, în care fiecare mai câștigam câte un centimetru.

Îmi place să pun opera, în spate fotografia, pentru că Brâncuși își explica opera prin fotografie, un desen eventual, să aibă o legătura logică, pentru că altfel, dacă pui structurile una lângă alta le pierzi.

Cum a ajuns Atelierul lui Brâncuși de la Paris să țină de Centrul Pompidou?

Brâncuși l-a lăsat statului francez. El face parte din colecțiile Muzeului Național de Artă Modernă din Franța. Acum, o veste nouă, Centrul Pompidou, după o mare expoziție Brâncuși ce va avea loc la anul, își va închide porțile pentru restaurare.

Iar președintele actual al centrului are o idee nebunească, să mute atelierul în interiorul centrului, spunând „Hai să facem din Atelierul lui Brâncuși o Mona Lisa, cum e Mona Lisa la Luvru.”. Este o idee genială. Și acum se lucrează cu arhitectul Centrului la un proiect care să pună în valoare acest atelier.

După ce v-ați ocupat de Brâncuși 30 de ani, credeți ca mai aveți ceva de descoperit despre el?

Daaa. Următoarea mea producție este deja făcută. M-am aplecat asupra textelor lui Brâncuși. Au fost publicate multe, foarte bine, le mulțumesc colegilor, dar ele niciodată nu au pornit de la document, au pornit de la zisele altora, și altora, și altora. Eu pornesc de la scris, este o muncă complexă, de filolog, cartea este gata și am vrea să o publicăm înaintea expoziției de la Centrul Pompidou, care se deschide în 24 martie 2024.

Și da, mai sunt multe de descoperit, eu însă mi-am propus să scriu o biografie Brâncuși. Am publicat „Brâncuși și muzele lui” și mă zbat să se traducă în română, ca să nu se mai spună tot felul de năzdrăvănii cum se spun acum, cu iubirile lui, cu Maria Tănase… Asta nu înseamnă că voi împiedica să continue să se spună aceste lucrurile, ele pot să circule.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!