Acum un an am fost izolați în casele noastre de un virus imprevizibil, venit din Asia Centrală ca și ,,Moartea Neagră”. Pentru fiecare dintre noi, sfârșitul pandemiei părea departe. 

Nu aveam măști, dezinfectanți și părea că ne putem infecta în orice moment. Cei care au trăit suficient în comunism își puteau aduce aminte de bunăstarea de ,,aprozar”, pentru că pieptul de pui devenise brusc un vis imposibil. Alimentele de bază erau depozitate de către semeni de ai noștri care păreau convinși că vor muri de foame.

Se cumpărau alimente pentru o iarnă atomică și cărucioarele din magazine gemeau de greutatea mărfurilor achiziționate de către fiecare dintre noi. Ne puteam bucura de o ultimă pungă cu mălai și ne descurcam mult mai prost decât Tom Cruise în ”Misiune imposibilă” pentru că nu găseam bucata dorită de drojdie.   

Majoritatea preoților, cu câteva excepții pentru care faima a contat mai mult decât integritatea, au respectat regulile de sănătate publică pentru a-i proteja românii. Oamenii au înțeles că izolarea a fost necesară pentru a câștiga timp și pentru a salva vieți, cu excepția câtorva covidofili care au profitat de un vid legislativ ce le-a permis să se dea în stambă. 

Carantinarea a fost inventată în cetatea port Ragusa pentru că oamenii au înțeles că ”Moartea neagră” – ciuma- se propagă prin apropierea oamenilor. De aceea, de atunci, din anul 1347, distanțarea socială și carantinarea – izolarea marinarilor pentru 40 de zile- au fost aplicate ca măsuri de prevenire a bolilor contagioase ce se transmit pe calea aerului. 

Acum culegem roadele eforturilor noastre pentru că putem să ne bucurăm de Învierea Domnului, mai încrezători în viitor, alături de familia extinsă. Sunt vaccinate 1 miliard de persoane la nivel mondial și vaccinurile Pfizer și Moderna au eficiență de peste 90 % în prevenirea spitalizării persoanelor de peste 65 de ani.

Am reușit să ne protejăm bunicii și acum aceștia au șanse mai mari să reziste virusului pentru că s-au vaccinat. Efectele adverse al vaccinurilor sunt neglijabile prin raportare la volumul dozelor aplicate și pot fi tratate în mod eficient în orice spital românesc.

Roadele sacrificiilor noastre le vom culege în timp. Tentația de încălcare a regulilor este mare pentru că omul este o ființa socială. Suntem și o nație care trăiește ca și frații noștri de origine latină în comunitate. Suntem însetați de a fi aproape de cei dragi, ne facem rapid prieteni și ne bucurăm atunci când putem fi în compania altor nații la fel de doritoare de distracție.

Valorile noastre sunt cele europene și ne simțim aproape de Italia și Spania, acolo unde mulți concetățeni ai noștri se simt acasă. Nu e întâmplător că aceste două țări au fost lovite nimicitor de pandemie pentru că aceste două națiuni sunt ca și noi sunt doritoare de companie umană și pline de viață.

Bucuria de a fi alături de ceilalți în adorarea Mântuitorului a implicat mereu atenția pentru Aproape. Atunci când Mântuitorul a oprit lapidarea Mariei Magdalena, acesta a rugat pe fiecare dintre cei nerăbdători să dea cu piatra să se uite în propriul suflet să cerceteze dacă sunt fără de greșeală.

Și a învățat astfel pe credincioși să fie empatici, să vadă lucrurile din perspectiva Aproapelui și să renunțe la perspectiva egoistă asupra existenței. Mântuitorul a purtat povara păcatelor umanității și ne-a încurajat pe fiecare dintre noi să ne iubim Aproapele ca pe noi înșine.

Deciziile noastre implică un filtru care nu este doar cel al propriei ființe, ci și filtrul perspectivei celor ce pot fi afectați de aceste decizii. Iar Domnul ne-a dăruit rațiune și liber arbitru să cercetăm cu inima și cu propria minte alegerile pe care le facem în viață.

Mântuitorul ne-a îndrumat să respectăm regulile impuse de către cârmuitorii noștrii lumești dacă aceste reguli sunt bune și pentru Aproapele nostru. Noi am ales să ne sacrificăm pentru Aproapele nostru, prin portul măștii, prin distanțare socială, prin limitarea contactelor sociale.

Ne-am asumat vaccinarea pentru a-i proteja pe cei vulnerabili, pe bătrâni, pe copii și pentru a-i ajuta pe cei prejuciați economic direct de pandemie să se întoarca mai devreme la muncă pentru a-și câștiga pâinea cea de toate zilele. 
Mântuitorul ne-a învățat să întoarcem și celălalt obraz atunci când suntem loviți pentru că oricine poate greși o dată.

Dacă agresiunea se repetă, un astfel de comportament nu trebuie tolerat. Sfidarea credinței intervine atunci când te aștepți ca faptele tale necugetate să nu aibă consecințe pentru că Dumnezeu trebuie să te salveze. Salvarea intervine doar dacă dorim și dacă ne asumăm să urcăm pe Golgota pe care fiecare o are de urcat în viață.

Dumnezeu este milostiv, dar este nevoie înainte să ne mărturisim păcatul și să ne asumăm că nu vom repeta fapta reprobabilă. Avem obligația de a lupta pentru adevăr și pentru dreptate și să reacționăm la idei care sunt plăcute diavolului, așa cum este sinuciderea sau uciderea altor ființe prin refuzul de a da ascultare epidemiologilor. 

Din suferință se naște ispășirea păcatelor. Greutățile prin care trece fiecare dintre noi ar trebui să ne întărească credința și să ne învețe cum să evităm durerea pe viitor. Plătim pentru greșelile semenilor noștri care nu au înțeles să ne protejeze și pentru refuzul nostru de a lupta împotriva celor care refuză să respecte dreptul la sănătate al aproapelui. 

Lumina Sfântă a Paștelui ne îndrumă spre un viitor în care să învățăm din greșeli și să ne punem în valoare talanții pe care Domnul ni i-a lăsat spre cheltuială. Dacă refuzăm să punem în valoare talantul cunoașterii modului în care funcționează bolile contagioase și să pretindem ca Domnul să facă treaba în locul nostru, rămânem în situația ingrată a slugii viclene și leneșe.

Un adevărat creștin se bucură de darurile Domnului, se gândește la binele aproapelui său și profită de șansa lăsată de către Domnul Dumnezeu de a reveni la viața dinainte de pandemie. 

Hristos a Înviat!     

partajează acest articol:

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.