Pianistul orădean Thurzó Zoltán a cântat la pian 130 de ore, cu o pauză de 5 minute pe oră, și a doborât recordul mondial pentru cel mai lung concert din lume.
Orădeanul și-a anunțat reușita, care urmează să fie înscrisă în Cartea Recordurilor, duminică după-amiază, înainte de a merge la odihnă, după șase zile și șase nopți de cântat la pian.
„De luni dimineață până azi dimineață am reușit să sparg recordul mondial Guinnes în Oradea! Noul record (n.r. de cel mai lung concert) este de 130 de ore”, a transmis artistul orădean pe propria pagină de Facebook.
Thurzó Zoltán a doborât, astfel, recordul mondial pentru cea mai lungă reprezentație înscris în anul 2015 în Cartea Recordurilor de către indianul Mrityunjay Sharma care a rezistat la pian 127 de ore, 8 minute și 32 de secunde.
„Aceasta este cea mai grea categorie Guinnes din lume, legată de pian”, a declarat pianistul.
Citește articolul integral pe Ebihoreanul.ro
Citește și: Feminismul și Mahsa Amini
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
(Sursa foto: ebihoreanul.ro)