Un pod nou peste Mureș se va construi la Arad, din fonduri europene. Investiție de 165 de milioane de lei

Data:

Lucrările de construire a unui nou pod peste râul Mureş, în municipiul Arad, au început luni, mai devreme decât se estimase, în cadrul unui proiect mai amplu de realizare a unui nou traseu de transport public, cu o valoare totală de 165,7 milioane de lei.

Primarul municipiului Arad, Călin Bibarţ, a declarat, după ce a verificat şantierul, că angajaţii firmei care a câştigat licitaţia au început lucrările.

„Este o lucrare pe care o aşteptăm de mult. Sperăm că reuşim să îl terminăm la timp, pentru că de la o zi la alta materialele de construcţii de scumpesc tot mai mult”, a spus edilul, citat de Agerpres.

Contractul a fost semnat în luna ianuarie, cu firma locală PAB România, care are un termen de execuţie de 28 de luni. La vremea respectivă, administraţia locală estimase că lucrările vor putea începe abia la vară.

Citește și: Comisia de la Veneția critică dur legea pentru desființarea Secției speciale

Proiectul „Amenajare traseu de transport public de călători care să asigure legătura pe arterele urbane între zona UTA şi strada Ştefan cel Mare” este unul dintre cele mai mari proiecte pe fonduri europene din România. Proiectul a obţinut finanţare prin POR 2014 -2020 şi are valoarea totală de 165.734.324 lei (TVA inclus).

Noul pod va avea o lungime de lung de 295 metri şi lăţime de 23,5 metri şi va permite realizarea unui traseu de transport public care să lege mari cartiere ale oraşului, respectiv UTA, Confecţii, Pârneava, Alfa şi Aradul Nou.

Proiectul mai include modernizarea infrastructurii rutiere pe trei tronsoane cu o lungime totală de 7,7 kilometri, amenajarea a două staţii de reîncărcare pentru autobuzele alimentate electric, modernizarea a 17 staţii de transport public şi construirea a şase staţii noi, crearea, modernizarea sau extinderea unui număr de 20 de intersecţii semaforizate prevăzute cu sisteme de transport inteligente, plantarea a 300 de arbori şi arbuşti de-a lungul aliniamentelor stradale.

Citește și: Pentru prima dată, AUR a scăzut în sondaje. Procentul de români care cred că țara merge într-o direcție bună s-a dublat

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Filmul documentar AMAR, despre hoții de buzunare, poate fi văzut la Cinema Elvire Popesco

Filmul documentar AMAR va putea fi văzut într-o proiecție...

Românii refuză „conceptul” Ciolacu, Ciucă și Simion | Revista22

Românii refuză „conceptul” Ciolacu, Ciucă și Simion și tot...

Furtună la Dubai. Zboruri anulate, zone distruse, străzi inundate

Furtună la Dubai. În doar câteva ore a plouat...

Înfrângerea Rusiei în războiul din Ucraina este inevitabilă, susține un important specialist chinez |Aktual24

Înfrângerea Rusiei în războiul din Ucraina este inevitabilă, susține...