duminică, 26 septembrie 2021
AcasăRețeaUn polițist de la Crimă Organizată, bătut la o sală de pariuri

Un polițist de la Crimă Organizată, bătut la o sală de pariuri

Un incident care a pornit de la câteva șicane în incinta unei săli de pariuri sportive din Micro 20 s-ar putea solda cu un dosar penal de ultraj la adresa unui polițist din Galați.

Conflictul a avut loc vineri seara în incinta sălii, unde se afla și omul legii, polițist în cadrul Brigăzii de Combatere a Crimei Organizate Galați. Doi bărbați care i-ar fi adresat injurii operatoarei de la casa de marcat l-ar fi determinat pe polițistul aflat în timpul liber să intervină. Discuțiile au degenerat și au continuat în afara stabilimentului, în stradă. Acolo, omul legii ar fi fost lovit cu pumnii de unul dintre cei doi indivizi, care ulterior s-au urcat într-o mașină și au fugit. Au fost identificați la scurt timp, după ce polițistul a sunat la 112. 

„Colegul nostru a apelat numărul de urgență 112, iar autoturismul a fost dat în urmărire. A fost identificat la scurt timp, la fel ca și cei doi bărbați, un tânăr în vârstă de 20 de ani și unul în vârstă de 30 de ani, acesta din urmă fiind cel care l-ar fi lovit pe polițist. Cercetările au fost preluate de polițiștii Secției 3 și a fost sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați”, a precizat cms. șef Gabriela Costin, purtătorul de cuvânt al IPJ Galați.

Viața Liberăhttps://www.viata-libera.ro/
Are 6 ediții săptămânal și din 1998 este auditat BRAT. Este distribuit în județul Galați prin rețeaua proprie și Poșta Română. www.viata-libera.ro este ediția online și are aproximativ 20.000 de vizitatori unici zilnic.
ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DIN ACEEAȘI CATEGORIE

- Publicitate -spot_img

ULTIMELE ARTICOLE