Un pompier din Buzău care a supravieţuit în anul 2004 exploziei de la Mihăileşti, în care 7 colegi ai săi au murit, a trecut duminică seară printr-o tragedie în urma căreia şi-a pierdut fiica în vârstă de 15 ani, relatează News.ro.
Bărbatul era duminică după-amiază de serviciu în cadrul unui echipaj SMURD care a plecat să intervină la un accident rutier anunţat pe raza comunei Padina. Ajuns la locul accidentului, pompierul Romeo Baciu abia s-a mai putut ţine pe picioare când a văzut că victimă a accidentului rutier era chiar fiica sa.
Tânăra ieşise să se plimbe cu maşina cu un prieten care obţinuse permisul de conducere în urmă cu puţin timp, iar în jurul orei 18.00 maşina condusă de acesta a fost implicată într-un accident rutier. Cel mai probabil din cauza vitezei şi a lipsei de experienţă a şoferului, maşina s-a răsturnat, iar fata a fost aruncată din maşină pe câmp.
Echipajul SMURD a urcat-o de urgenţă în ambulanţă pe fată pentru a fi transportată la spital, însă pe drum aceasta a intrat în stop cardio-respirator. Tatăl său a început manevrele de resuscitare şi a reuşit să o predea în viaţă medicilor de la Unitatea de Primiri Urgenţe a SJU Buzău. Din nefericire, adolescenta a murit la scurt timp pe patul de spital.