Primarul din comuna sibiană Târnava, Mihai Feisan, fost asistent medical al Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Sibiu, face injecţii şi pune perfuzii locuitorilor comunei, gratis, în timpul lui liber, a anunțat Consiliul Judeţean (CJ) Sibiu, care promovează o campanie în care sunt prezentate poveşti de succes ale celor care locuiesc în judeţ, relatează Agerpres.
„Observ în ultimii ani tot mai multe cazuri de cancer. Oamenii au nevoie de perfuzii, de tratament injectabil sau pansamentul operaţiilor. Nu am putut refuza niciodată pe nimeni, indiferent că a fost noapte, ger sau sărbătoare”, a spus primarul Mihai Feisan.
Mihai Feisan a precizat că munceşte ca asistent medical, voluntar, în comuna pe care o conduce ca primar.
„Nu am cerut niciodată bani sau altceva de la bolnavi. Sunt ei necăjiţi destul”, a precizat primarul Mihai Feisan.
În luna ianuarie, primarul din Târnava a decis ca bolnavii de cancer, veteranii şi văduvele acestora, persoanele cu handicap grav să nu plătească taxa de salubritate.
„Sunt mulţi care zac pe pat şi se sting de boală. Sunt cu scutec, au cheltuieli mari. Să le mai cerem bani că aruncă scutecele la gunoi?”, a explicat primarul Mihai Feisan.
Citește și: Comisia Europeană propune măsuri pentru reducerea costurilor la energie în UE
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
(Sursa foto: Consiliul Județean Sibiu / Facebook)