Un senator USR propune transport public gratuit în Iași

Data:

spot_img

Senatorul Marius Bodea a prezentat vineri planul de transformare a transportului public ieșean, pentru a deveni gratuit. Efortul bugetar calculat anual este de 15-20 de milioane de euro suplimentare față de subvențiile actuale ale Primăriei.

Planul senatorului, care a anunțat deja că va candida pentru Primăria Iași în 2024, presupune 11 pași concreți prin care se poate atinge succesul unei asemenea inițiative.

Marius Bodea consideră că pentru ca transportul public să devină opțiunea numărul 1 a tuturor ieșenilor, pe lângă gratuitate, acesta trebuie să ofere o viteză superioară de deplasare autoturismelor, o frecvență ridicată, să aibă unități de transport moderne climatizate și ecologice, iar traseele să fie extinse pentru a acoperi întreaga zonă urbană și suburbiile.

„Este o soluție care poate părea surprinzătoare sau populistă, dar, în realitate, modelul a fost deja aplicat cu succes în multe locuri din această lume și, pe termen mediu și lung, a adus plusvaloare comunităților locale – a dublat numărul călătorilor cu mijloacele de transport în comun, a suplinit investiții costisitoare în infrastructură, a scos poluarea din orașe și a adus noi rezidenți și noi business-uri care plătesc taxe și impozite.

Investiția într-un transport public gratuit, confortabil și eficient se întoarce multiplicată la bugetul local prin efectele pe care le produce. Este momentul să fim vizionari, să luăm la Iași decizii curajoase care să ne diferențieze. Să ajungem să fim, în sfârșit, cu un pas înaintea altora!“, a explicat Marius Bodea.

Citește și: FOTO Renașterea cu bani europeni a celor mai importante bulevarde din Galați

Primul mare oraș din România în care transportul în comun să fie gratuit în totalitate

Senatorul USR a prezentat studiul de caz al orașului estonian Tallin, unde gratuitatea pe transportul în comun se aplică deja de 9 ani cu succes. De la 35% din populația locală care îl folosea inițial, astăzi a ajuns să fie preferat de 70% din populație, în contextul în care 25.000 de noi rezidenți s-au înregistrat cu domiciliul în Tallin ca urmare a acestei revoluții a transportului în comun.

„Planul meu este ca Iașul să devină primul mare oraș din România în care transportul în comun să fie gratuit în totalitate. Emulația creată, cu un efort bugetar de 15-20 de milioane de euro anual peste suma alocată în prezent, va aduce beneficii mult mai mari în ansamblu.

Angajații cu cele mai mici venituri sunt cei care astăzi plătesc la Iași acest serviciu, sunt oameni care nu au beneficiat niciodată de nici o gratuitate.

Anual, aceștia vor economisi pentru gospodăriile lor, în care sunt doi salariați, soț și soție, circa 730 de euro pe an, o sumă importantă. Pe lângă aceștia, orașul va câștiga în imagine, prin soluția inovativă, pe lângă celelalte câștiguri care privesc economia, mobilitatea, protecția mediului“, întărește senatorul USR.

Citește și: Drum modernizat cu bani europeni de Consiliul Județean Covasna, făcut praf la niciun an de la asfaltare

Aplicarea planului aduce imediat și economii importante

Marius Bodea consideră că alternativa la planul său îl reprezintă investiții de 1,5 miliarde de euro în infrastructura rutieră a Iașului, o sumă colosală, care însă nu va rezolva pe termen lung problema ambuteiajelor, deoarece abordarea va încuraja și mai mult ieșenii să investească în mașini personale.

„În schimb, principala problemă care trebuie țintită printr-un plan curajos privind transportul public este descurajarea folosirii autoturismelor și reducerea poluării.

Beneficiile vizate pe termen scurt și mediu sunt reprezentate de atragerea de noi rezidenți tineri (gratuitatea este un argument esențial pentru aceștia), atragerea de noi investiții ca urmare a stabilirii tinerilor rezidenți, creșterea veniturilor la bugetul local prin dezvoltarea economiei și crearea de noi locuri de muncă.

Aplicarea planului (integral aici) aduce imediat și economii importante la Compania de Transport Public, unde vor avea loc o reorganizare pe criterii de performanță, desființarea serviciului de emitere de bilete și abonamente și, pe cale de consecință, dispariția controlorilor din mijloacele de transport”, consideră senatorul Marius Bodea.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Manea electorală pentru liberalul Ciucă compusă de un misogin notoriu

Manelistul Dani Mocanu a compus o melodie pentru candidatul...

Revizionismul lui Simion și întâlnirile cu agenții ruși | Puterea a Cincea

Revizionismul lui Simion și întâlnirile cu agenții ruși. Calitatea...