Un sibian a fost premiat doar pe Facebook, de ”Doar Dinamo București”. Suporterul câștigase în luna aprilie o mașină, dar nu a primit-o niciodată

Data:

spot_img

Un suporter dinamovist din Tălmaciu așteaptă de nouă luni să-i ajungă autoturismul Suzuki Swfit, câștigat în urma unui concurs organizat prin programul Doar Dinamo București, care susține echipa de fotbal, scrie Turnul Sfatului.

De atunci e ignorat de organizatori, iar el s-a resemnat: ”Sincer, mi-am cam luat gândul”.

În luna aprilie, cu ocazia meciului amical dintre Dinamo Kiev și Dinamo București, organizat pentru a se strânge bani în vederea obținerii licenței de participare în competiții a echipei bucureștene, asociația suporterilor a organizat și o tombolă, marele premiu fiind un autoturism Suzuki Swift, oferit de către sponsorul echipei, reprezentanța în România a producătorului.

Cu toate aceste probleme, spune că rămâne suporter al dinamoviștilor. ”Dinamo e Dinamo. Doar Dinamo București este altceva”.

Redacția Turnul Sfatului a solicitat asociației suporterilor echipei Dinamo București un punct de vedere oficial pe acest subiect. Deși solicitarea a fost transmisă încă de săptămâna trecută, nu am primit un răspuns, scrie ziarul sibian.

Articol preluat din G4 MEDIA.

spot_imgspot_img
G4Media.ro
G4Media.ro
Group4 Media Freedom & Democracy este o organizatie non-profit cu sediul in Bucuresti. Scopul Asociatiei este imbunatatirea si modernizarea sistemului democratic in Romania. Asociatia este fondata de jurnalisti cu o experienta de peste 20 de ani in mass media, specializati in politica externa si interna, economie si justitie precum si in presa de investigatie. Asociatia este deschisa catre toti cei care rezoneaza cu obiectivele si valorile organizatiei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related