Un tânăr a murit după ce a înghițit un plic cu cocaină sub ochii poliţiştilor

Data:

spot_img

Un tânăr a murit după ce a înghițit un plic cu cocaină sub ochii poliţiştilor. Tragedia s-a petrecut aseară, după ce un polițist din cadrul Poliției orașului Slatina, aflat în patrulă mixtă cu un jandarm, din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Olt, a efectuat semnalul regulamentar de oprire a unui autoturism, pe strada Tudor Vladimirescu, din municipiul Slatina, județul Olt.

Autoturismul a oprit, iar la volanul acestuia a fost identificat un tânăr, în vârstă de 33 ani, din municipiul Râmnicu Vâlcea, județul Vâlcea.

„Întrucât în autoturism se aflau mai multe persoane față de locurile prevăzute (6 persoane), polițistul a solicitat sprijinul unui echipaj al Inspectoratului de Jandarmi Județean Olt, pentru legitimarea și controlul corporal al acestora. În timpul efectuării controlului corporal, polițistul a observat că una dintre persoane (un tânăr de 31 de ani, din județul Olt) mesteca ceva, ce părea a avea consistența unui obiect din material plastic”, a transmis IPJ Olt.

Citește și: Comisia Europeană dată în judecată de o asociație a procurorilor, pentru că a ridicat MCV în cazul României

Ambulanţă chemată de poliţişti

Polițistul i-a solicitat să scoată obiectul respectiv. Tânărul s-a conformat, iar obiectul s-a dovedit a fi un plic din material plastic, în interiorul căruia se aflau resturi dintr-o substanță de culoare albă. Ulterior, tânărul a declarat că, în interior s-ar fi aflat aproximativ 2- 2,5 grame de substanță cu efect psihoactiv, asupra sa fiind găsită și o țigaretă confecționată artizanal.

În continuare, polițiștii au solicitat, de urgență, prezența Serviciului Județean de Ambulanță Olt. Întrucât, tânărul a intrat în stop cardio-respirator, polițistul a procedat la efectuarea manevrelor de resuscitare. Echipajul medical, ajuns la fața locului, a continuat efectuarea manevrelor de resuscitare, însă fără rezultat, fiind declarat decesul.

Continuarea în Reporter24.ro

Citește și: Câmp fotovoltaic pe bloc, o treime de hectar în mijlocul orașului. Căldură și aer condiționat gratis

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(FOTO: Inquam Photos / George Călin)

spot_imgspot_img
Reporter 24
Reporter 24http://reporter24.info
Înfiinţat în 2019, prin intermediul unui proiect cu fonduri europene în valoare de peste 36.000 de euro, site-ul Reporter24.info a devenit unul dintre cele mai importante din Oltenia. Reporter 24 îşi propune să rămână o sursă de informare reală pentru regiune, cu ştiri verificate, reportaje colorate şi interviuri quality din judeţele Dolj, Olt, Gorj, Vâlcea, dar şi Mehedinţi, Teleorman şi Argeş.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Teatrul „Mihai Eminescu” din Botoșani și-a redeschis porțile | Monitorul de Botoșani

Teatrul „Mihai Eminescu” din Botoșani și-a redeschis porțile, după...

Ieșenii vor plăti cu 22% mai mult pentru apă de la 1 ianuarie | Ziarul de Iași

Ieșenii vor plăti cu 22% mai mult pentru apă...

Știrile false în perioada interbelică: „Al Capone ar fi locuit în Oradea” | Bihoreanul

Știrile false în perioada interbelică: „Al Capone ar fi...

Sighet sau „închisoarea miniștrilor”. Oamenii care au transformat penitenciarul în memorial | Puterea a Cincea

Sighet sau „închisoarea miniștrilor”. Penitenciarul de la Sighet este...