Consilierul fidel al primarului Mihai Chirica, poziţie cheie în organizarea alegerilor la Iaşi

Data:

spot_img

Consilierul fidel al primarului Mihai Chirica va avea o „poziţie-cheie” în organizarea alegerilor locale şi europarlamentare.

Dumitru Tomorug va coordona o comisie care va îndeplini măsurile tehnice la cele două scrutine. Printre persoanele responsabile se mai numără şi alte persoane care sunt în cercul de apropiaţi ai edilului, scrie Ziarul de Iași.

10 salariaţi din Primărie au primit atribuţii în relaţie cu alegerile: Dumitru Tomorug (coordonator), alături de Viorica Bostan (director tehnic), Laurenţiu Ivan (director Servicii Publice Iaşi – SPI), Paula Fînaru (şef GIS Cadastru), Lucian Bălinişteanu (şef Serviciul Administrativ), Cristina Nucuţă (şef Serviciul Informatizare), Vasile Tiron (director relaţii publice), Maria Apetroaei (director Finanţe locale), Sebastian Buraga (şef serviciu Dezvoltare Capacitate Adminstrativă) şi Mihaela Pintilie (şef Serviciu Legislaţie), potrivit unei dispoziţii recent emisă de primar, obţinută de „Ziarul de Iaşi”.

Apropiaţi ai primarului Mihai Chirica

Câteva dintre persoanele enumerate mai sus au primit responsabilităţi prin prisma funcţiei ocupate în administraţie (Apretroaei, Nucuţă, Bostan, Ivan), în timp alţii sunt consideraţi mai mult sau mai puţin apropiaţi ai primarului Mihai Chirica, în prima categorie fiind în special Tomorug, Tiron, Bălinişteanu şi Buraga, conform surselor ZDI.

Citește și: Secretul „Puiului galben”: producătorii explică pas cu pas metoda. „Nu e nimic nesănătos”. Se susţine sau nu teoria „puiului vopsit”

Consilierul fidel al primarului Mihai Chirica. Ce atribuţii va avea Tomorug

Conform dispoziţiei emise de primar, Tomorug va coordona toate măsurile tehnice pentru organizarea şi desfăşurarea alegerilor locale şi europene.

Acesta va fi responsabil inclusiv cu „asigurarea procedurile de achiziţii publice (…) privind achiziţionarea necesarului de materiale pentru dotarea şi funcţionarea secţiilor de votare şi a biroului electoral de circumscripţie”.

Tomorug va mai coordona măsurile tehnice cu privire la buletinele de vot (de la preluarea lor, depozitare, repartizare şi până la primirea sacilor în noaptea alegerilor), identificarea de noi secţii de votare sau asigurarea permanenţei la Primărie în perioada 7-9 iunie.

Alte activităţi sunt: îndepărtarea oricărui tip de propagandă electorală (din secţii de votare), asigurarea integrităţii materialelor electorale amplasate în locuri autorizate şi dotarea biroului electoral de circumscripţie.

Articolul integral, Ziarul de Iași


Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Ziarul de Iași
Ziarul de Iașihttps://www.ziaruldeiasi.ro
Jurnalişti formaţi la şcoala sa de presă se află în poziţii de conducere în redactiile ziarelor, televiziunilor şi posturilor de radio din întreaga ţară. Ziarul are un tiraj mediu zilnic 4.133 exemplare, din care 2.410 exemplare reprezinta abonamente, este tipărit în format broadsheet, având 16-20 de pagini. Apare de luni pînă sîmbătă si are un caracter generalist. Cotidianul Ziarul de Iaşi se distribuie în judeţul Iaşi, atît în mediul urban cît şi în cel rural.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related