Una dintre cele mai mari școli profesionale din Harghita se modernizează cu bani europeni. Proiectul are întârzieri majore

Data:

spot_img

Una dintre cele mai mari școli profesionale din Harghita, Colegiul Tehnic Bányai János din Odorheiu Secuiesc, se modernizează cu bani europeni. Primăria Odorheiu Secuiesc a obținut finanțare, circa 13 milioane de lei, încă din 2019, pentru renovarea clădirii, însă lucrările au început abia în 2022, din cauza cauză că licitația pentru desemnarea constructorului a fost contestată, apoi a crescut prețul la materialele de construcții.

Colegiul Tehnic Bányai János din Odorheiu Secuiesc – cu denumirea actuală datând din 1993 – este una din cele mai mari instituții de formare profesională din județul Harghita, cu profil textile, coafor și frizerie, electronică, sport, industria de prelucrare a lemnului și construcții, pregătind specialiști calificați, absolvenți de liceu profesional: tehnicieni și muncitori calificați.

Citește și: Cât îi trebuie Primăriei Galaţi să modernizeze, cu bani europeni, 3 locuri de joacă

Acesta găzduiește circa 500 de elevi.

Instituția a investit constant în laboratoarele unde învață elevii, însă clădirea principală este veche, la fel și sistemul de încălzire, iar iarna trecută copiii au înghețat în clase, temperatura la interior fiind în jur de 13 grade în zilele geroase, a declarat pentru presshub.ro, directorul colegiului, Csaba Feleki. 

Clădirea a fost predată școlii în ‘77 și de atunci nu s-au făcut alte renovări cu excepția proiectului din jurul anului 2002, când au fost schimbate ușile și ferestrele.

În 2018 Primăria Odorheiu Secuiesc a depus un proiect de renovare a școlii pentru a obține fonduri europene, proiectul a fost acceptat, iar contractul de finanțare a fost semnat în 2019. De atunci, până în această vară nu s-a mai întâmplat nimic, deși toată lumea aștepta cu sufletul la gură  începerea lucrărilor.

Am contactat-o pe purtătoarea de cuvânt a Primăriei, Noémi Zörgő, pentru a afla ce s-a întâmplat. Aceasta ne-a confirmat că proiectul a fost depus în februarie 2018, contractul de finanțare a fost încheiat în 2019, în 2020 s-a realizat proiectul tehnic. În 2021 a fost lansată licitația pentru desemnarea constructorului, iar de aici au început problemele. ”Licitația a fost contestată, ceea ce, evident, a pus în întârziere întregul proces”, a spus ea.

Citește și: EXCLUSIV Cui aparțin firmele de consultanță care s-au îmbogățit din actele pentru proiecte PNRR

Mai exact, licitația a fost câștigată de firma Niliten din București, după ce Primăria a exclus firma locală Viaduct pe motiv că aceasta nu a procedat conform regulilor cu ocazia unei alte licitații, publicate de o altă instituție.

Firma locală, care a pierdut licitația, a contestat decizia la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC) și deși Consiliul nu a constatat erori în procesul de excludere, deci nu i-a dat câștig de cauză, firma a contestat și decizia CNSC în instanță. Instanța a dispus anularea procesului-verbal de achiziție publică, analizarea ofertei excluse și întocmirea unui nou proces-verbal unde să fie stabilit câștigătorul.

Ofertele au fost reanalizate, câștigătoare fiind tot firma Niliten, iar contractul pentru execuție a fost semnat în luna aprilie 2022.

Dar a apărut o nouă problemă. În contextul pandemiei și al războiului din Ucraina, prețurile la materialele de construcții au crescut, astfel că valoarea contractului trebuia actualizată. Astfel că Primăria a așteptat adoptarea metodologiei de aplicarea a Ordonanței nr. 15 care permite ajustarea prețurilor.

„Între timp a apărut  noua Ordonanță de Urgență cu nr. 64 care se referă efectiv la finanțările europene și, implicit, și la renovarea Colegiului Bányai în cazul Municipiului Odorheiu Secuiesc, reglementând rectificarea bugetară necesară din cauza creșterii inflației, a scumpirii materialelor de construcții și a creșterii salariilor.

Executantul a depus cererea pentru actualizarea prețurilor, modificarea contractului fiind în curs. Normele legale sunt în continuă schimbare, dar pe baza reglementărilor actuale, chiar dacă se schimbă suma, proporțiile rămân aceleași, deci modernizarea va fi finanțată în procent de 2% din surse proprii și în proporție de 98 % din surse europene. 

Citește și: Drum modernizat cu bani europeni de Consiliul Județean Covasna, făcut praf la niciun an de la asfaltare

Conform situației actuale, pot fi executate toate lucrările licitate. Asta o spun azi, dar nu se știe ce se va schimba în lege în următoarea perioadă cât durează execuția”, ne-a explicat, la solicitarea noastră, Noémi Zörgő, purtătoarea de cuvânt a Primăriei.

Directorul colegiului, Csaba Feleki

Lucrările de construire au început la sfârșitul lunii iunie. Acesta au termen de finalizare ianuarie 2024.

Directorul colegiului, Csaba Feleki, spune că sunt în grafic.

„Bagă cu viteză; sunt aici electricienii care trag deja cablurile la parter, au terminat etajele superioare, iar echipa de zidari tencuiește pereții după lucrare”, ne-a relatat directorul despre situația de pe șantier.

Acesta se teme însă că Primăria nu va putea acoperi creșterea prețurilor la materiale, iar lucrările s-ar putea bloca. „Mi-e teamă că, deoarece este vorba de un proiect din 2018 și există inflație față de prețurile de atunci, Primăria nu va putea să facă rectificarea, dar ei mi-au promis că se ocupă”, a spus directorul colegiului.

Lucrările derulate pe fonduri europene  vizează renovarea completă în cazul clădirii principale: rețeaua electrică, sistemul de încălzire, pereții,  pardoseala, a explicat directorul  colegiului. Valoarea este de circa 9 milioane lei.

Citește și: VIDEO „Drumul lui Kim Ir Sen”, reabilitat cu banii Occidentului. Proiect împotmolit peste Prut

Suma rămasă din cele 12 milioane, adică 3,7 milioane, se va cheltui pentru echipamente și mobilier, însă pentru aceasta, Primăria va publica un nou anunț de licitație.

Pe lângă clădirea principală, colegiul deține și o altă clădire în care se desfășoară ore, un cămin care este în stare acceptabilă, o cantină, două ateliere școlare, respectiv un pavilion recepționat relativ recent, și anume în urmă cu 10 ani, care a fost inițial proiectat ca bazin de înot și apoi transformat în sală de sport.

Pentru renovarea anexelor enumerate, școala trebuie să găsească alte surse de finanțare.

În clădirea principală, care va fi reabilitată,  vor studia clasele de liceu, iar în cealaltă clasele școlii profesionale, deoarece acestea petrec doar 3-4 zile la școală, în restul zilelor fiind în practică, petrecând astfel mai puțin timp în clădire.

Renovarea curții nu figurează în proiectul cu finanțare europeană, a spus directorul. Acesta ar dori realizarea unui teren cu gazon artificial și aici.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

dg-regio
dg-regio
spot_imgspot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Răzvan Ceuca, expert în cyber security: „Instituțiile nu au luat măsurile preventive necesare!”

Expertul în cyber security Răzvan Ceuca atrage atenția asupra...

În loc de speculații, presa poate lucra cu cifre exacte

La începutul acestui an, Freedom House în colaborare cu...

Radiografia unei prăbușiri: ultimii din Europa la vânzarea de cărți

Radiografia unei prăbușiri: ultimii din Europa la vânzare de...

Peste un milion de români au votat. Circa 10.000 de bistrițeni au ieșit la urne

Peste 10.000 de bistrițeni au ieșit la urne până...