„Unde ne-a adus sărăcia!”. Cozi din ce în ce mai mari la ajutoarele sociale

Data:

spot_img

Ore în șir de așteptare înfrigurată la coadă, doar cu speranța că vor mai apuca un pachet cu ulei, zahăr, orez și făină – ajutoare de la Uniunea Europeană. Aceasta este experiența tristă și umilitoare de care au avut parte sute de gălățeni cu care soarta nu a fost deloc generoasă.

Persoane cu dizabilități sau reprezentanți ai lor – în cazul celor care au avut pe cine trimite – s-au așezat la coadă dinainte de ivirea zorilor ori chiar de noaptea trecută, în încercarea de a beneficia de unul dintre pachetele cu alimente comunitare rămase nedistribuite.

Citește și: De ce ar trebui ca Germania să livreze Ucrainei tancuri Leopard

După cum ziarul „Viața liberă” a anunțat, vineri, 20 ianuarie 2023, a început distribuirea către persoanele cu handicap grav și accentuat a produselor rămase din cadrul Programului Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate – POAD 2020/2022.

Era vorba despre aproximativ 2.000 de pachete, pe care beneficiarii venitului minim garantat și beneficiarii alocației pentru susținerea familiei – principalii destinatari ai acestor ajutoare – nu le-au ridicat. Prin urmare, alimentele urmau a fi distribuite persoanelor cu dizabilități, pe principiul „primul venit, primul servit”.

O coadă uriaşă s-a format, vineri dimineață, în Piața Rizer (fostă „11 Iunie”), pe strada Traian, unde sute de persoane cu dizabilităţi au venit în speranţa că vor mai apuca produsele alimentare.

Continuarea, în Viața Liberă!


Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Sursă foto: viata-libera.ro)

spot_imgspot_img
Viața Liberă
Viața Liberăhttps://www.viata-libera.ro/
Are 6 ediții săptămânal și din 1998 este auditat BRAT. Este distribuit în județul Galați prin rețeaua proprie și Poșta Română. www.viata-libera.ro este ediția online și are aproximativ 20.000 de vizitatori unici zilnic.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Fratele șefului SIE face afaceri cu patronul păcănelelor Magnum. Legăturile cu lumea interlopă | Info Sud-Est

Fratele șefului SIE, Constantin Vlase, face afaceri în domeniul...

Criză de medici de familie în Vâlcea. Peste 50% dintre aceștia sunt în prag de pensionare

Criză de medici de familie în Vâlcea. Peste 50%...

Alianța PNL-PSD Iași. Prima ședință a Consiliului Local din noul mandat | Ziarul de Iași

Alianța PNL-PSD Iași. Prima ședință a Consiliului Local din...

Concert cu muzică românească în Antarctica | Viața Liberă

Concert cu muzică românească în Antarctica. Pianistul gălăţean Ștefan...