Mulți maghiari au fost convinși că puterea lui Viktor Orban este de nezdruncinat. Însă apariția pe scena politică a lui Peter Magyar, un om care a făcut parte din sistemul Orban, reanimă speranța schimbării în Ungaria.
Un camion vopsit în roșu, alb și verde intră în piața principală din Szombathely, în nord-vestul Ungariei. În spatele lui stă un bărbat în jur de 40 de ani, îmbrăcat cu tricou și blugi. În difuzoare se aud versurile unei melodii: „Spune-mi cu cine ai vota”.
Acest bărbat ferchezuit este nimeni altul decât noua vedetă politică a țării, Peter Magyar, care ține un discurs de campanie în fața câtorva sute de persoane. El le promite maghiarilor că îl va răsturna pe Viktor Orban.
„Ce a făcut Peter Magyar pentru a vă convinge?”, o întreabă reporterul unui portal de știri maghiar independent pe o pensionară aflată la eveniment: „Nu a fost nevoie să mă convingă. M-am săturat de Orban de mult timp! Magyar m-a convins că există în sfârșit cineva care poate schimba lucrurile în bine”, răspunde ea.
Mulți maghiari gândesc la fel ca această doamnă. Apariția lui Peter Magyar pe scena politică în februarie a stârnit rumoare în țară. Deși s-a impus în alegerile europarlamentare cu un scor de 44 la sută, Fidesz, partidul de guvernământ naționalist de dreapta al premierului Orban a înregistrat cel mai slab rezultat electoral din ultima vreme. În schimb, partidul Tisza (Respect și Libertate) al lui Peter Magyar a avut un start fulminant, obținând 33 %.
O alternativă conservatoare sănătoasă
De când Orban a preluat puterea în Ungaria, în 2010, fiecare încercare de a-l detrona a eșuat lamentabil. Chiar dacă și-au unit forțele, partidele de opoziție nu au reușit să se apropie de formarea unei majorități împotriva Fidesz. Se pune deci întrebarea: ce are de oferit Peter Magyar, în afară de un nivel de încredere în sine peste medie?
În Ungaria se zvonește de ani de zile că Orban ar putea fi învins într-o zi de cineva dintre ai săi. Magyar provine din cercul intim al lui Orban.
Articolul integral, în Deutsche Welle
Urmăriți PressHUB și pe Google News!