Ungaria va bloca aderarea Bulgariei la Schengen dacă nu abrogă taxa pe tranzitul gazului rusesc

Data:

spot_img

Ungaria va bloca aderarea Bulgariei la Schengen, dacă guvernul de la Sofia nu abrogă noua taxă pe tranzitul gazului rusesc, a transmis sâmbătă Ministerul de Externe ungar, potrivit Reuters, informează Agerpres.ro.

Într-un comunicat ce-l menţionează pe ministrul ungar de externe Peter Szijjarto (foto), acesta precizează că a transmis clar guvernului de la Sofia că Budapesta va bloca prin veto aderarea Bulgariei la spaţiul Schengen dacă respectiva taxă percepută asupra principalei surse de aprovizionare cu gaz a Ungariei rămâne în vigoare. „Dacă ei pun în pericol pentru mult timp securitatea aprovizionării Ungariei cu energie, atunci noi vom opune veto intării lor în Schengen”, a avertizat şeful diplomaţiei ungare.

Citește și: Ce salariu are o spălătoreasă care a plătit 5.000 de euro șpagă pentru angajarea la Spitalul din Botoșani

Potrivit sursei citate, noul guvern bulgar condus de premierul pro-occidental Nikolai Denkov a impus în luna octombrie o taxă de 20 de leva (10 euro) pe fiecare megawatt oră de gaz rusesc, pentru a diminua veniturile Rusiei în contextul războiului din Ucraina, deşi nu a existat la nivelul UE vreo decizie pentru impunerea unei asemenea taxe.

Ungaria consideră această nouă taxă ilegală şi nejustificată şi a cerut Comisiei Europene să iniţieze o investigaţie împotriva Bulgariei, ceea ce nu s-a întâmplat. Serbia şi Macedonia de Nord au protestat la rândul lor faţă de impunerea acestei taxe de către Bulgaria.

Ungaria, ţară lipsită de ieşire la mare şi deci cu posibilităţi limitate de a se aproviziona cu gaze naturale lichefiate (GNL), este în continuare dependentă de gazul importat din Rusia. Gazul rusesc care tranzitează Bulgaria către Ungaria şi Serbia vine dinspre Turcia prin conducta TurkStream.

Amenințarea Ungariei cu veto-ul vine în urma acordului de joi dintre toți cei 27 de membri ai Uniunii Europene, cu excepția Ungariei, de a începe discuțiile de aderare cu Ucraina.

Citește și: După ce-a aprins milioane de beculețe, Olguța Vasilescu stinge lumina culturii craiovene

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Sursa foto: Peter Szijjarto / Facebook)

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Viktor Orban: „Oricine susține că românii trăiesc mai bine decât noi ar trebui să se mute acolo” | Aktual24

Viktor Orban: „Oricine susține că românii trăiesc mai bine...

Raport US Helsinki Commission. Acțiunile țărilor din Europa de Est și Asia Centrală în fața influenței Rusiei

Rusia încurajează Beijingul și Teheranul să încalce normele internaționale,...

Noua normalitate climatică. Avertismentul oamenilor de știință | Aktual24

Noua normalitate climatică. Avertismentul oamenilor de știință. Potrivit unei...

Armata ucraineană, luptă directă cu trupele nord-coreene | Aktual24

Armata ucraineană, luptă directă cu trupele nord-coreene. Pentru prima...