luni, 25 octombrie 2021
spot_img
AcasăNewsletterUniversitatea din Oradea reintră în scenariul hibrid: O parte dintre studenţi vor...

Universitatea din Oradea reintră în scenariul hibrid: O parte dintre studenţi vor putea reveni la facultăţi

Începând cu data de 7 ianuarie, studenţii de la mai multe facultăţi ale Universităţii din Oradea se vor putea întoarce în sălile de curs, pentru activităţile practice.

Pentru că incidenţa cazurilor de Covid-19 la mia de locuitori, în ultimele două săptămâni, a scăzut în Oradea sub 3 la mie, rectorul Constantin Bungău a decis să implementeze un scenariu hibrid pentru facultăţi, permiţând desfăşurarea fizică a unor activităţi, dar le-a cerut profesorilor ca siguranţa sanitară să fie regula principală.

„Pentru facultăţile care au activităţi aplicative, cum sunt cele inginereşti, de Medicină, de Informatică şi Ştiinţe, de Geografie, Turism şi Sport, am dat posibilitatea să organizeze aceste activităţi fizic, acolo unde se poate. Spun unde se poate pentru că, de exemplu, studenţii de la Medicină nu pot încă să desfăşoare activităţi în spitale”, a declarat Bungău, luni, pentru BIHOREANUL.

Potrivit deciziei semnate de rector, activităţile vor rămâne exclusiv online pentru facultăţile de Drept, Litere, Istorie, Ştiinţe Economice, Ştiinţe Socio-Umane, Teologie Ortodoxă, respectiv la Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic.

Bihoreanulhttps://www.ebihoreanul.ro/
Formatul editorial este generalist, conţinând de la ştiri şi opinii până la anchete, interviuri şi reportaje. Bihoreanul este lider local de audienţă, conform SNA şi SATI (BRAT), atât print, cât şi online, prin www.eBihoreanul.ro.
ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DIN ACEEAȘI CATEGORIE

- Publicitate -spot_img

ULTIMELE ARTICOLE